Modificare la Bac, pe motiv de Rusalii

Ministerul Educaţiei a anunţat că proba D, de competenţe digitale, de la examenul de Bacalaureat va fi dată, în acest an, începând cu 10 iunie, în loc de 13 iunie, cum era prevăzută iniţial, din cauza sărbătorii de Rusalii.

„Potrivit prevederilor art. 134 din Legea privind Codul Muncii nr. 53/2003 republicată, prima şi a doua zi de Rusalii (12-13 iunie 2011) sunt zile de sărbători legale în care nu se lucrează. (…) direcţiile responsabile cu organizarea şi desfăşurarea examenului au propus conducerii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului ca prima zi a probei D de evaluare a competenţelor digitale să se desfăşoare în data de vineri, 10 iunie 2011”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
Ministerul Educaţiei precizează că, în luarea deciziei, s-a ţinut cont „şi de dificultatea probelor pe care absolvenţii de clasa a XII-a le vor susţine în data de 20 iunie – proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (înţelegerea textului audiat şi probă scrisă)”. Instituţia a previzat, de asemenea, că perioada alocată desfăşurării probei D este tot de cinci zile. Perioada de desfăşurare a probelor examenului de Bacalaureat 2011, 6 iunie – 1 iulie 2011, nu a fost modificată. (sursa foto:mediafax.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga a III-a. Politehnica Timișoara a fost gazdă pentru Unirea Alba Iulia, pe o arenă prea mică pentru un astfel de joc, cu peste 2500 de spectatori pe Electrica. Totuși, în afară de orgolii, dârzenie și ambiție, meciul nu a produs...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330 de constructori și 85 de utilaje, iar stadiul fizic total al investiției pentru cei aproape zece kilometri de autostradă, care includ și mai multe tuneluri, a ajuns la 56 la sută din total. Tronsonul este realizat de o asociere de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO
Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu, a reconfirmat statutul evenimentului drept cea mai importantă platformă profesională din România pentru industria de panificație, cofetărie și HoReCa. Competițiile dedicate – „Pâinea Anului”, „Produse de patiserie” și „Înghețata Anului” – au adus la start zeci de brutari și artizani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO
Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază Vasile Deheleanu din Mehala, a avut loc sâmbătă. Cu o investiție de cinci milioane de lei, din bugetul local, Primăria Timișoara oferă atât echipelor de performanță de la diferite niveluri competiționale și de vârstă a sportivilor, dar și comunității de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive
Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș s-au adunat delegații cluburilor de fotbal din județ pentru a-și alege noua conducere. Pentru funcția de președinte a candidat doar Ioan Mateescu, acesta devenind așadar noul președinte. „Am fost în tot județul și am vorbit de la firul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți
După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel, Dumbrăvița și Concordia și-au împărțit victoriile într-un interval de o săptămână, doar că gruparea bănățeană merita mai mult astăzi, în județul Ilfov. Diferența a fost făcută în minutul 24, de penalty-ul transformat de Mihai Bălașa. În rest, echipele și-au împărțit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva
Mai mult decât o carte… Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste generații, ca lumea să știe cine au fost bănățenii! Encyclopædia Bannatica, Valori ale Banatului, de la origini până la Imperiul Austriac – Personalități, vol. I a fost lansat (și) pe scena Bookfest Timișoara, iar prezenți la datorie s-au numărat Mădălin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara
Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe DN 59B, traficul se desfășoară dirijat cu semafor, pe timpul zilei, dar și pe timpul nopții. Acolo au loc operațiuni pentru modernizarea trecerii existente acolo. Măsura este valabilă până la finalizarea lucrărilor, la sfârșitul săptămânii viitoare. Beneficiarul lucrării este CFR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.