Rectorul Univesităţii Politehnica din Timişoara, Nicoale Robu, senator PNL de Timiş, este într-un dezacord total cu propunerea legislativă ce vizează desfiinţarea locurilor cu taxă din universităţile de stat.
Nicolae Robu spune că, în opinia sa, şcolarizarea unor studenţi în regim cu taxă în universităţile de stat este benefică din cel puţin trei puncte de vedere. „Locurile cu taxă au valorificat în interesul tinerilor, capacitatea de şcolarizare a universităţilor în cauză. Acestea au creat o competiţie pentru finanţare între studenţi, motivându-i să înveţe, statutul de student cu taxă fără taxă fiind revizuit anual. Mai mult, ele au permis universităţilor de stat să obţină venituri suplimentare importante, cu ajutorul cărora s-au putut dezvolta inclusiv în perioade de subfinanţare de la bugetul de stat, precum cea pe care tocmai o traversăm”, afirmă senatorul Nicolae Robu. Rectorul Politehnicii susţine că se va opune acestui proiect de lege, atât în Comisia de învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului României, cât şi în plen. Robu va face şi „diligenţe” pentru a-i convinge şi pe alţi colegi să aibă poziţia sa. Dacă e să anticipeze, Robu este ferm – proiectul va fi respins.
Comentarii prin facebook