Unde dilema nu e, nimic nu e

Dilema nr 1, cea mai mare: „Grămadă de rahat”, „sac cu osânză”, „ţigan de Giuleşti”, „Jabba”, „hipopotamul”, „Jafo”, sunt doar câteva dintre poreclele patronului BkP Marian Iancu. Dar mai sunt şi alte ocări, sub formă de acuze. Că mănâncă banul public al timişoreanului, că nu-şi plăteşte impozitele din convingere, să nu se facă de râs la prieteni, că trăieşte din şmecherii şi indisciplină financiară, că jonglează cu TVA-ul mai ceva ca iluzioniştii cu porumbelul din joben, că nu plăteşte juniorii ăia de câştigă tot, că a decontat la primărie ciocolată şi costume Armani de sute de mii de euro, că nu investeşte la club, ci doar împrumută şi apoi fuge cu banii. Una peste alta, cireaşa de pe colivă: că a îngropat echipa. O mare parte din acestea sunt greu de demontat, oricât de echilibrat încerc să fiu în raport cu acest personaj controversat al fotbalului timişorean. Este clar că Marian Iancu nu este foarte bun prieten cu Fiscul şi cu disciplina financiară, altfel n-am fi ajuns aici, în pragul retrogradării. La fel de limpede este că, în ultima vreme, şeful de la Poli mai degrabă aspiră bani dinspre administraţia locală, drepturi de televizare, vânzări de jucători, alte surse, decât să pompeze finanţe din conturile sale şi ale prietenilor săi acţionari. Şi-acum vine dilema ce mă frământă de ani de zile. Dacă tot a venit la Timişoara pus pe căpătuială, cum spun unii, tot mai mulţi, ce i-a trebuit să cheltuie o grămadă de bani, sute de mii de euro, şi imense pachete de nervi pentru a aduce palmaresul Politehnicii înapoi, ca zilele trecute să poată fi înscrisă la Registrul Comerţului mult aşteptata recunoaştere oficială? Când Viorel Boiţ, de la ASFC, deţinătorul drepturilor, în loc să spumege de indignare pentru ce făcea Kassai la FRF, el stătea la mila federalilor, pentru o delegare ca observator la vreun meci de B. Câţi alţi „saci cu osânză” de prin primărie şi consiliul membrilor fondatori n-au asistat indiferenţi la pierderea palmaresului în favoarea lui Claudio Zambon, pentru ca apoi să-l lase exclusiv pe „ţiganul de Giuleşti” şi pe aragazistul Constantin Andrei să scoată castanele cu mâinile lor? Când „Jafo” putea foarte bine să stea pe curul lui mare – un alt reproş de mare substanţă – să joace cu numele Poli AEK sau FC Timişoara, fără să ţină cont că, în stradă, fanii făceau o minirevoluţie pentru recâştigarea drepturilor pierdute la începutul anilor 2000 de câţiva indolenţi prezenţi şi astăzi prin zona politică. Câţi investitori timişoreni ar fi făcut asta, să se bată în felul lui Iancu, vocal de Dâmboviţa, cu alde Prunea şi alte personaje care au gestionat cel puţin parşiv relaţia FRF-FIFA în perioada scandalului cu depunctarea de acum doi ani? Poate s-or găsi câţiva, dar numai din patru în patru ani şi doar aşa, de suprafaţă. Mari bănăţeni.