Decizia TAS, deşi previzibilă pentru toată lumea cu ceva raţiune, a prins oficialităţile timişorene în ofsaid. După o serie de văicăreli şi acuze la adresa întregii lumi, a venit faza a doua. Cea a declaraţiilor patriotarde, zgomotoase, dar goale de conţinut, cum nu s-au auzit de la Agamiţă Dandanache încoace. Toţi văd duşmani, şi la FRF, şi la UEFA şi TAS, numai carul de gunoi din propria curte nu se vede. Inclusiv oameni politici, altfel rezonabili, cum ar fi Nicolae Robu, vin cu explicaţii de-a dreptul puerile: „Da, poate s-a greşit, dar şi alţii au făcut la fel”. Ca şi cum la un proces pentru omor, te aperi că nici adevăratul ucigaş al lui JFK n-a fost prins. În timp ce autorităţile locale se întrec în declaraţii deşănţate gen „strângem rândurile”, Marian Iancu îşi continuă opera de îngropare a clubului Poli. Asta, ca un cadou pentru cei 90 de ani împliniţi în acest an. A ajuns de-a dreptul penibil şi greţos cu inconstanţam, ba pleacă de la echipă, ba nu pleacă. E consecvent doar la un singur aspect: a trasformat clubul într-o tarabă şi vinde tot. La preţ de dumping sau nu. Fără ca autorităţile să spună nici pâs.
De ce fac referire la autorităţi când e vorba de un club privat? Simplu, Poli a fost echipa din Divizia A în care s-au investit cei mai mulţi bani publici. Fără nici cel mai mic control, la marginea legalităţii. Sau dincolo de ea. Fiindcă nu poţi să bagi bani publici, în mod legal, într-o firmă/firme cu mari datorii la stat, care se divid, se auto-falimentează sau cine ştie ce inginerii financiare se mai fac. În loc să se discute la modul serios la o construcţie post-Iancu, autorităţile locale şi judeţene o dau din colţ în colţ. Se simt cu musca pe căciulă, le este frică de ce poate scoate Elefantul pe gură? Până atunci rămânem cu „performanţa” ca banii pensionarilor care se înghesuie în ianuarie să-şi plătească dările la primărie să o bage pe Poli în Divizia B. Sună populist, dar asta e realitatea! Să spună domnii Ciuhandu, Orza, Cojocari că nu ar fi adevărat acest lucru, că altul e adevărul! Că Poli a câştigat cupe, campionate, iar Iancu a făcut doar afaceri oneste cu banii primiţi de buget.
Unii vor spune că s-a făcut mare performanţă în era Iancu. E adevărat, Poli a gustat din zona rarefiată de la vârf, dar fără să cucerească vreun trofeu. În aceeaşi eră am intrat însă şi în mlaştinile pestilenţiale ale aranjamentelor de culise. Un fost membru al celebrei Cooperative „Jenel, Gigel, Fănel şi Romel” a ajuns şef la club, marele lui „merit” fiind acela că e rudă cu Mitică. Nu mai vorbesc de meciurile suspecte cu marea rivală Dinamo. Dintr-o echipă aplaudată pe toate stadioanele, am ajuns să fim huiduţi peste tot. Toate din cauza mastodontului. Poli are acum şansa imensă de-a se reconstrui din interior, de-a se reinventa. De-a reveni ce a fost cândva. O echipă care, aşa cum ne place să spunem, se bătea cu sistemul. Iar acest lucru se poate cu o singură condiţie: fără Iancu! Timişoara şi publicul ei merită mai mult. Şi anume ieşirea din mizeria în care am fost afundaţi în ultimii ani. Fiindcă cea mai mare minciună şi ipocrizie a ultimilor ani a fost aceea că ne băteam cu sistemul, când, de fapt, făceam parte din el. Că am greşit Cooperativa e poate un alt adevăr. Că lucrurile se mai schimbă şi în fotbalul românesc e altceva. Dovadă că din cei patru „corifei” de mai sus, Jenel şi Gigel au căzut acum în B, Romel a dispărut de mult, iar pe Fănel l-a ajutat foarte mult poziţia importantă din PD-L. Şi fiindcă tot de la Timişoara a pornit Phoenix-ul ca simbol al renaşterii, poate ar trebui să gândim în concordanţă: „Fie să renască!”.
Comentarii prin facebook