Prestatia compensatorie

Foarte frecvent după adoptarea noului cod civil şi mai ales după intrarea acestuia în vigoare, am fost solicitat să-mi exprim părerea despre cum influenţează acest act normativ relaţiile de familie deja constituite. Aşa mi-a venit ideea abordării în articolul de săptămâna aceasta a prestaţiei compensatorii, instituţionalizată prin noua lege civilă, care este aplicabilă căsătoriilor cu o durată de minimum 20 de ani ce se desfac prin divorţ (fiind unul din efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi).
Aşadar, prin efectul prevederilor articolului 6 din Codul Civil care instituie prin excepţie aplicabilitatea legii noi cu privire la raporturile juridice născute anterior datei intrării în vigoare a acesteia, dacă sunt derivate din căsătorie, noua instituţie este aplicabilă tuturor acţiunilor de divorţ deschise sau ce urmează a se deschide, fiind posibilă doar în situaţia divorţului din culpă şi doar atunci când a fost stabilită culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea căsătoriei.
Prestaţia compensatorie constă în beneficiul pe care soţul reclamant îl poate solicita şi obţine de la soţul pârât a cărui culpă exclusivă în desfacerea căsătoriei a fost stabilită, de a primi o prestaţie care să compenseze dezechilibrul material pe care l-ar suferi ca urmare a desfacerii căsătoriei.
Astfel, prestaţia compensatorie nu poate fi cumulată cu pensia de întreţinere, urmând ca ea să se stabilească funcţie de resursele soţului care o solicită, de mijloacele celui ce urmează să o presteze, de vârsta şi starea de sănătate şi, în general, de orice împrejurare relevantă care ar putea să aducă indicii suficiente că, urmare a desfacerii căsătoriei, soţului nevinovat i s-ar aduce o înrăutăţire a condiţiilor de viaţă.
Prestaţia compensatorie poate fi stabilită în bani (sub forma unei sume globale sau a rentei viagere) sau în natură (sub forma uzufructului ce se poate institui asupra unor bunuri mobile sau imobile proprietatea soţului din culpa căruia s-a desfăcut căsătoria în favoarea celui nevinovat).
Legea instituie şi posibilitatea soţului creditor să solicite constituirea unei garanţii reale sau plata unei cauţiuni de către soţul în culpă, pentru garantarea executării obligaţiei de plată a rentei stabilite în beneficiul său.
Prestaţia compensatorie poate fi mărită sau micşorată în raport cu nevoile creditorului obligaţiei şi cu posibilităţile debitorului, însă doar prin hotărârea instanţei competente. Prin excepţie s-a stipulat că prestaţia stabilită sub forma unei sume de bani se indexează trimestrial în raport cu rata inflaţiei, fără a mai fi necesară intervenţia vreunei instanţe de judecată.
Prestaţia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soţi sau recăsătorirea soţului beneficiar al acesteia, precum şi în cazul în care condiţiile pentru care aceasta fusese acordată nu mai subzistă.
Este astfel important de ştiut faptul că acest beneficiu nu poate fi cerut decât în cazul unui divorţ urmare a unei căsătorii ce a durat cel puţin 20 de ani, doar în cazul în care se stabileşte culpa exclusivă a soţului pârât pentru desfacerea căsătoriei şi poate fi solicitat doar odată cu desfacerea căsătoriei.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

maria irimie a spus: (februarie 23rd, 2012 at 09:57 )

cand se poate cere dreptul la despagubiri si la prestatie compensatorie, dupa ramanerea definitiva a sentintei de divort sau in momentul in care introduci cererea de divort?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top