Într-o atmosferă caldă şi primitoare, prima ediţie a Fashion Trends a adunat zeci de timişoreni pasionaţi de modă. Designerul Mircea Florea şi-a prezentat, vineri seară, în Caffe de Paris, colecţia de încălţăminte toamnă/iarnă 2011-2012, intitulată Glide. În cea de-a doua parte a evenimentului au fost prezentate creaţiile celor mai tineri designeri de la Atelier 58.
Modificari aduse contractelor de închiriere
Noul cod civil modernizează instituţional şi contractul de locaţiune (închiriere) uşurând atât urmărirea respectării obligaţiilor contractuale asumate (prin declararea caracterului de titlu executoriu al convenţiei pentru plata chiriei), cât şi redobândirea posesiei bunului închiriat după expirarea contractului, ambele în condiţiile reglementării relaţiilor convenţionale prin acte autentice (notariale) sau chiar sub semnătură privată, înregistrate la organele fiscale.
Astmul bronsic, o afectiune care trebuie luata in serios
A venit vremea rece şi odată cu ea numeroase viroze respiratorii şi gripa îşi fac apariţia. Virozele, împreună cu o alimentaţie redusă în vitamine, vremea rece, poluarea, stresul ne fac mai vulnerabili la afecţiuni cum este şi astmul bronşic.
Iancu catre Sandu: „Fotbalul confiscat de dumneavoastra curand va redeveni un bun al tuturor. Cu ce veti ramane?”
Războiul dintre Marian Iancu şi Mircea Sandu este departe de a se fi încheiat. Aproape că nu trece zi în care să nu se deruleze câte un nou episod al războiului dintre cei doi. În urmă cu ceva vreme, Mircea Sandu ridica problema legalităţii în ceea ce priveşte primirea de către Poli a banilor din partea autorităţilor locale.
Expres 1 va circula pe traseul initial
Expresul 1 revine, de luni, la traseul inițial, după finalizarea lucrărilor de pe porţiunea Centrul Bancar (Piaţa Consiliul Europei) – Selgros. În aceste condiţii, staţiile de pe Calea Aradului se mută pe Calea Torontalului.
Facultatea de Constructii a implinit 70 de ani
Eveniment academic de amploare în capitala Banatului. Împlinirea a 70 de ani de învăţământ superior de construcţii a fost marcată cu mult fast. Numeroase personalităţi din urbea de pe Bega au ţinut să fie prezente la un moment unic.
Aurel Matei: „Nu vreau sa comentez demisia”
Directorul demisionar al Colterm, Aurel Matei, nu vrea în ruptul capului să spună care este cauza reală a bruștei sale renunțări. Într-o conferinţă de presă, organizată vineri, Matei nu a vrut sau nu a putut să facă lumină în cazul său.
Prins cu fire de cupru lipite de… chiloti
A încercat să fure peste 12 kilograme de fire din cupru de la firma la care era angajat. Este isprava unui tânăr de 25 de ani care este cercetat penal pentru furt calificat.
Ilie: „Din respect pentru rugby si fani, ne vom prezenta la urmatoarele jocuri”
RCM Universitatea de Vest Timişoara se va prezenta la jocurile din Campionatul Naţional SuperLiga CEC Bank şi la finala Cupei României la rugby. Iniţial, conducerea clubului timişorean a luat decizia de a boicota jocurile oficiale din cauza suspendării de către federație a jucătorului Cătălin Fercu.
Cazul Andronache: daca n-ai bani, ori te lasi omorat de tigani, ori te curata mafia din Justitie
Un timişorean de 43 de ani, pe numele lui Costică Andronache, a fost condamnat la 18 ani de la închisoare pe motiv că şi-ar fi înjunghiat un vecin care a murit ulterior. Vecinul, ţigan de felul lui, intrase în curtea lui Andronache, i-a luat la bătaie copiii şi l-a atacat şi pe el.
Locatarii unui bloc de pe strada Ion Roata au asteptat degeaba recenzorul
Recensământul s-a încheiat, problemele continuă. În Timişoara, deşi raportarea e de 100%, încep să iasă în faţă oamenii pe care nu i-a căutat nimeni la recensământ. Un întreg bloc de pe strada Ion Roată a fost trecut cu vederea, iar reprezentantul primăriei recunoaşte că situaţia nu este singulară.
Seara fierbinte in Bugar’d / FOTO
Temperaturile scad vertiginos noaptea, aşa că nimeni nu îndrăzneşte să plece de acasă, la ceas de seară, fără o haină groasă. Ei bine, contrar prognozei meteo, în Bugar’d Pub, gradele au urcat ameţitor în noaptea de joi spre vineri!
Duda, agresorul lui Tuturiga, un an pe tusa!
Cristian Ţuţurigă şi Alexandru Duda au fost protagoniştii unui eveniment de tristă amintire la sfârşitul săptămânii trecute. Arbitrul Ţuţurigă l-a „gratulat” pe posesorul numelui de principe – Duda -, jucător la Progresul Gătaia, cu un cartonaş roşu.
Cazul ANI-Ostaficiuc: conflict de interese sau o cana cu apa la batranete?
Conflictul de interese este o infracţiune prevăzută de Codul Penal la articolul 2531 şi constă în fapta funcţionarului public care – să zicem doar în joacă președintele CJT Timiş, Constantin Ostaficiuc -, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul sau o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv – să zicem în glumă fiica Diana Ornella – sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură.
Aniversarea de 90 de ani s-ar putea s-o prinda pe Poli in culorile ei
După ce justiţia din România a decis că palamresul lui Poli nu are nicio legătură cu italianul Claudio Zambon, pentru fanii timişoreni urmează o surpriză care le va mai îndulci amărăciunea produsă de retrogradarea echipei de suflet în liga secundă.
Ostaficiuc si Popoviciu au ramas cu onoarea nereperata in cazul Moza
La începutul săptămânii, consilierul judeţean PD-L Ovidiu Moza şi-a anunţat demisia din CJT, motivând iniţial probleme de incompatibilitate, dar fiindcă acestea nu stăteau în picioare, a dat-o pe „probleme personale”. Se ştie însă că orice demisie pe „probleme personale” ascunde mai multe lucruri.
Marian Iancu sta in continuare cu mana intinsa la oficialitatile locale
Marian Iancu nu renunţă la ideea de a primi în continuare bani de la Consiliul Local Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. El vine cu o nouă propunere pentru oficialităţile locale, în care se arată dispus chiar să renunţe la 50% din acţiunile societăţii Politehnica Timişoara, dar numai în anumite condiţii.
In sfarsit, Timisoara e in top: are cei mai bogati tigani din Romania
Dacă Timişoara a ajuns să nu mai emită pretenţii în multe privinţe, fiind întrecută de alte oraşe, există cel puţin un loc unde deţinem întâietate: averile ţiganilor. Potrivit unui top în acest “domeniu” făcut de publicaţia VerticalNews, Timişoara ocupă primele două locuri, având însă şi multe alte apariţii. Dovadă sunt şi palatele ridicate în centrul orasului, în timpul mandatului de primar al lui Gheorghe Ciuhandu.
Sturionul de Herneacova, o noua afacere pentru Georgica Cornu
Georgică Cornu înființează la Herneacova primul laborator pentru creşterea sturionului în Banat. Construcţia este finalizată, iar peştii vor sosi în primăvară. Proiectul în valoare de peste 25 de milioane de lei beneficiază de jumătate din bani din fonduri europene nerambursabile.