Sturionul de Herneacova, o noua afacere pentru Georgica Cornu

Georgică Cornu înființează la Herneacova primul laborator pentru creşterea sturionului în Banat. Construcţia este finalizată, iar peştii vor sosi în primăvară. Proiectul în valoare de peste 25 de milioane de lei beneficiază de jumătate din bani din fonduri europene nerambursabile.

Hala sturionilor este pe malul unui lac de acumulare întins pe șapte hectare, care miercuri a fost populat cu opt tone de crapi ungureşti. Etapa următoare o reprezintă popularea cu sturioni, păstrăvi şi şalău, fiind estimate producţii de peşte de peste 30 de tone pe an. Specialiștii de la Universitatea de Ştiinţe Agricole susţin că ferma de sturioni este cea mai modernă din ţară. Aici vor creşte şi se vor înmulţi sturioni de Dunăre, în şase bazine cu apă recirculată. Cega, păstruga şi nisetrul sunt specii de sturioni cărora le este alocat spaţiu de creştere, de la aceste specii obţinându-se nu numai o carne de calitate excepţională, dar şi caviar. Întreaga fermă poate fi considerată astfel un mare “laborator” în care cercetători consacraţi pot să desfăşoare activităţi de cercetare sau de instruire practică în domeniul pisciculturii.
Georgică Cornu nu greşeşte când spune că Herneacova va deveni curând cea mai interesantă şi atractivă zonă de agrement de lângă Timişoara. Pe lângă balta la care se va putea veni la pescuit, sunt amenajate locuri de camnpare, iar primele cabane îşi vor face şi ele curând apariţia. În plus, tot la Herneacova este în derulare un alt proiect al grupului de firme Izometal-Magellan, care are în vedere construirea unei baze sportive moderne, cu două terenuri de tenis şi un teren de minifotbal, cu tribune şi duşuri. Acestea dublează manejul ridicat deja la nivel european. „Avem un manej realizat după regulile Federaţiei Internaţionale de Hipism. Vor fi şi 40 de pensiuni pentru cai şi circa 250 de locuri pentru spectatori, în tribune. Este un obiectiv în valoare de două milioane de euro, realizat din fonduri proprii, unde se vor putea realiza şi o şcoală de hipism, antrenamente, concursuri judeţene, naţionale şi internaţionale”, a explicat Cornu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Vali a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 18:42 )

Nerusinare. Cornu asta se pricepe la toate! Nu stie nici macar sa deschida gura…
Ce tupeu mai are, ii bate joc de orasul asta in modul in care fura afaceri pe spatele camerei de comert…
macar de si-ar plati angajatii…
cum ii mai rabda pamanul pe asemenea excroci

@Vali a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 19:29 )

Astfel de indivizi au ajuns unde au ajuns datorita coruptiei ce exista in toate institutiile statului. Eu zic ca el e mic copil, adevaratii excroci sunt cei ce-i dau bani: primarul, presedintele cjt, ministrul nu stiu care, etc. etc. ca lista e lunga. ps. La Herneacova chiar s-au facut lucruri interesante.

metrix a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 20:24 )

ce prost esti mai vali. primarul se judeca cu el pe unde apuca!

@metrix a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 12:05 )

Metrix, cine te-a informat? Orza? 😉 Se stie ca Discomfortul e abonat la lucrarile lui Ciuhi. Si cu o luna inainte de viitoarele alegeri se va vedea din nou ce prietenie mare e intre primar si Cornu. Vei vedea iarasi, ca si acum 4 ani, cum firmele lui Cornu vor lucra din greu, pe 3 schimburi, sa termine anumite lucrari, sa fie gata fix cu o zi inainte sa mearga fraierii la vot (cum a fost pe B-dul Rebreanu). Si ca sa remarce lumea ca firmele primarului lucreaza din greu, poate se va apela din nou la metoda iliescu, in care cativa golani ii agreseaza pe harnicii muncitori din schimbul 3.

@@metrix a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 15:09 )

da pe tine, cine te-a informat?

unu a spus: (noiembrie 6th, 2011 at 16:22 )

bine ca o arzi cu sturionii si angajatii tai mor de foame bai rege al asfaltului da ti au ramas pantalonii cam mici si ti s au cam rupt in cur esti inconjurat numai de lingai si retardati mai e cate unu de i duce pe toti in spate ba si macar daca iti faci amante alegeti si u femei care sa arate ca femeile nu umflate de zici ca s butoaie. iti place sa auzi ce vrei sa auzi ca ai cele mai tari firme da ele sunt falimentare (fara stampila) iti place sa crezi ca fita canta da e total paralela cu muzica sa asculti si u la chermezele pe care le faci cat de tare se aude ea si cat zoican ca are grija ala de la btoane sa o dea mai incet sa nu zgarie timpanele

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie

O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A debutat ședința de guvern organizată la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Circul sălii de desfășurare a ședinței de guvern de la Timișoara s-a încheiat, miniștrii care vor participa vor fi înghesuiți în cea mai mare sală care e la sediul Prefecturii Timiș, una de 28 de locuri, Sala Video. Importante pentru regiune sunt două dintre proiectele care vor fi votate, anume cel pentru deschiderea punctului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a respins cererea depusă de cei de la ARL Cluj, societate deținută de cei de la Strabag, care contestau licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Centurii Vest Timișoara. Data la care se închidea, inițial, procedura era 29 martie. ARL a depus contestația în ultimul moment, ceea ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul Centurii Vest merge înainte, contestația depusă a fost respinsă
Banatul multietnic şi istoria sa seculară, sau o nouă incursiune în trecut cu un profesor la catedră. Acesta a fost subiectul unei adevărate lecţii deschise la UPT, unde s-a vorbit despre germanii din această parte de ţară. Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara a găzduit miercuri, 24 aprilie 2024, conferința „Auf den Spuren der...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incursiune în trecut, pe urmele germanilor în Banat! O interesantă lecţie deschisă la UPT, cu profesorul Anton Sterbling
În ziua în care Guvernul se întruneşte la Timişoara pentru a da o HG privind noul stadion al oraşului, Druckeria le solicită politicinilor timişoreni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice privind acest obiectiv. Intevenţia vine după mai multe schimburi de replici între preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, şi Alfred Simonis, preşedintele PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Druckeria face apel la politicieni să lase la o parte orgoliile şi jocurile politice în problema stadionului
În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Top