Zgonea: „Nimeni din PSD nu vrea ca Geoana sa plece”

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, pesedistul Valeriu Zgonea, s-a întâlnit duminică, la Timişoara cu conducerea PSD Timiş. El a atacat partidul de guvernământ şi nu s-a ferit să discute despre soarta lui Mircea Geoană, preşedintele Senatului.
“Nimeni din PSD nu vrea ca Geoană să plece. Au existat însă trei elemente care au condus la problema excluderii lui Geoană din partid. A fost vorba despre disciplina de partid, unitatea din PSD şi incoerenţa mesajului”, a spus Valeriu Zgonea, la Timişoara. Acesta a mai susţinut că preşedintele Senatului a ajuns „oaia neagră” în PSD nu pentru că cineva i-ar fi vrut răul simplu, pentru că Geoană parcă ar fi vrut să se detaşeze de PSD. Partidul aflat acum la guvernare a fost luat în colimator şi acuzat de cea mai mare mârşăvie – comasarea, ci, pur şi alegerilor. Zgoanea susţine că această comasare ar fi o economie la mită făcută de PD-L. „Comasarea alegerilor propusă de PD-L are un singur scop, să se dea o singură data mită. PD-L nu are nimic de a face cu democraţia. Ce-i interesează pe ei e legal, ce îi interesează pe oameni este ilegal. România este singurul stat european în care 70% din banii de la buget merg direct către clientela politică”, a mai spus Valeriu Zgonea.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

cori a spus: (noiembrie 20th, 2011 at 15:54 )

mie imi place de geoana

paradox a spus: (noiembrie 20th, 2011 at 22:17 )

nimeni dar totusi toti incercati asta… paradoxal nu?

Dan Popa a spus: (noiembrie 21st, 2011 at 15:21 )

Astia 4 lupta cu PDL???? Ce comedie! Ce fatza are Craciunescu parca se gandeste la drumul Buzias-Timisoara pe care l-a „rezolvat” el cu piatra de la cariera proprie care nu se incadra in normativ? Las’ ca vine DNA-ul si pe strada astora!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Aeroportul din Timișoara

”Deranjamente” la Aeroportul Timișoara. Pasagerii au avut la dispoziție un singur punct de control

Activitatea pe fluxul de plecări de la Aeroportul Internațional Timișoara s-a desfășurat în această dimineață cu dificultate. O serie de probleme la sistemul de control de securitate a făcut ca pentru pasageri să fie disponibil un singur punct de control. O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat azi noapte și din acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Deranjamente” la Aeroportul Timișoara. Pasagerii au avut la dispoziție un singur punct de control
Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

scm timisoara rugby

Restart în Liga Națională de rugby. Timișoara participă în play-off

Liga Națională de Rugby programează la finalul acestei săptămâni prima etapă din faza a doua a campionatului. Cele mai bune patru formații vor juca în șase foarte interesante etape, pentru a stabili configurația semifinalelor. Echipa bănățeană, singura din România doar cu victorii în 2022, debutează cu un meci pe teren propriu, împotriva lui Dinamo București....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Restart în Liga Națională de rugby. Timișoara participă în play-off
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Centrul de producție Continental Automotive Timișoara are un nou director

Lucian Mărgineanu a fost numit în funcția de director al centrului de producție Continental Automotive din Timișoara. El îi urmează în funcție lui dr. Ralf Luchs, care a ocupat această poziție timp de cinci ani și care își continuă activitatea tot în cadrul companiei. Lucian Mărginean a condus fabrica germanilor de la Novi Sad în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul de producție Continental Automotive Timișoara are un nou director

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Activitatea pe fluxul de plecări de la Aeroportul Internațional Timișoara s-a desfășurat în această dimineață cu dificultate. O serie de probleme la sistemul de control de securitate a făcut ca pentru pasageri să fie disponibil un singur punct de control. O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat azi noapte și din acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Deranjamente” la Aeroportul Timișoara. Pasagerii au avut la dispoziție un singur punct de control
Cu doar câteva luni înainte de debutul proiectului Timișoara Capitală Europeană a Culturii, Consiliul Județean Timiș a concluzionat că ar fi bine ca o echipă din partea instituției să se ocupe de proiect. În concluzie, se creează șase noi posturi, dintre care unul de șef, dar deocamdată nu se știe cum se vor numi ocupanții,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un șef, trei economiști și doi inspectori de specialitate se vor ocupa din partea județului de TM2023
Ieri dimineața, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa între localitățile Lăpușnic și Bara, județul Timiș a fost atacat de 6 câini care i-au provocat multiple plăgi la nivelul corpului. Bărbatul a fost transportat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atacat de șase câini, un bărbat a ajuns la spital
Pe podul de pe Timiș de la Parța nu se va circula cu vehicule cu masa autorizată sub 7,5 tone, dar acesta nu va fi închis circulației, a decis Comisia de Circulație de la Consiliul Județean Timiș. Seceta din ultimele luni a scos la iveală ”fundația” pilonilor care susțin podul, aceasta fiind, de fapt, formată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe podul de la Parța, doar sub 7,5 tone. CJT vrea ”pensionarea” acestuia și transformarea în unul pietonal și pentru biciclete
Polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au reținut doi bărbați, în vârstă de 20 și 34 de ani, bănuiți de furt . Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Hunedoara. În fapt, în data de 5 iulie, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați de un bărbat, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tot felul de șmecheri. Doi hoți spuneau că strâng bani pentru sinagogă, dar au fugit cu banii victimelor
Top