O noua sfidare marca Paisie, la moartea fostului vicar administrativ al arhiepiscopiei

Moartea uneia dintre figurile emblematice din Mitropolia Banatului, părintele Aurel Miculescu, nu l-a impresionat pe episcopul vicar Paisie Lugojanul. Pentru că familia preotului n-a fost de acord ca înmormântarea acestuia să aibă loc în ziua dorită de Paisie, acesta a făcut repede o slujbă și, în ziua funeraliilor, a plecat la Lugoj, unde avea de rezolvat o chestiune financiară.
Timp de 30 de ani, preotul Aurel Miculescu a fost mâna dreaptă a mitropolitului Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae Corneanu. Fostul vicar administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei avea 76 de ani și a murit vineri, 23 decembrie. Surse de la cel mai înalt nivel din Mitropolia Banatului spun că Preasfinţitul Paisie Lugojanul ar fi încercat s-o convingă pe văduva preotului Miculescu că înmormântarea trebuie să aibă loc neapărat sâmbătă, la o zi după deces. Aceasta nu a fost însă de acord, astfel că Paisie și alți câţiva preoţi au ţinut slujba de înmormântare cu două zile înainte de funeralii, la bisericuța de la Spitalul Județean.
Preotul Aurel Miculescu a fost îngropat luni, 26 decembrie, la cimitirul din Calea Lipovei. La înmormântarea la care Paisie a lipsit au fost prezenți însă Martin Ross, episcopul romano-catolic al Timişoarei, mai mulţi membri din Permanenţa Consiliului Eparhial, protopopi şi clerici. Sursele noastre susţin că Paisie a avut un motiv… lumesc pentru a lipsi de la înhumare. A fost plecat la Lugoj, pentru a aplana un conflict stârnit chiar de el la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. Supranumit „Biserica cu două turnuri”, acest lăcaș de cult este un adevărat focar de scandal. Paisie a anulat aici o licitație pentru executarea unor reparații și a dat contractul unei firme pe care a preferat-o el. Peste numai două luni însă, aceasta a sistat lucrările.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

ion manea a spus: (decembrie 29th, 2011 at 00:30 )

vai si amar ce nebunie si fuga dupa…. putere bani

Adrian a spus: (decembrie 29th, 2011 at 08:23 )

Acest Paisie este dupa chipul si asemanarea Patriarhului Daniel. Amandoi sunt niste netrebnici pusi pe capatuiala pe seama credintei celor care isi cauta in biserica si in Dumnezeu linistea.
Biserica noastra ortodoxa a devenit un s.r.l. pus sa faca profit pentru cei care ar trebui sa-l slujeaca pe Dumnezeu, dar ei slujec banul si pe cel care conduce cel mai corupt regim din istoria Romaniei.
BATA-I DUMNEZEU SA-I BATA DE DIAVOLI ORDINARI !!!

VB a spus: (decembrie 29th, 2011 at 13:36 )

Articolul este vadit tendentios si constat ca aceasta tendinta de a scrie articole anti-Paisie Lugojanul se manifesta din ce in ce mai puternic in fituica voastra de Banat. O minima deontologie profesionala v-ar fi obligat sa il contactati pe Pr. Paisie si sa ii cereti opinia, dar probabil stiindu-va cu musca pe caciula n-ati facut-o.
Nu am legaturi cu Pr. Paisie in vreun fel insa nu pot sa stau deoparte cand un neica-nimeni de ziarist se ia de o fata bisericeasca. Nu uita draga ziaristule ca Harul Apostolic dat parintelui Paisie la hirotonie nu i se ia oricate pacate lumesti ar avea sau i-ai atribui tu – pe drept sau nu. Pe asta ar trebui tu sa te concentrezi nu sa cauti nod in papura unui om ca Pr. Paisie. Putina decenta nu-ti strica.

Adrian a spus: (decembrie 29th, 2011 at 14:02 )

Mai „preacucernice” VB esti un mincinos ordinar cand spui ca „Nu am legaturi cu Pr. Paisie in vreun fel …”. Nu ti se strapezesc dintii si nu-ti crapa obrazul de rusine?
Si cine ti-a dat tie, neispravitule, dreptul sa spui ca autorul articolului este „un neica-nimeni de ziarist” ? Cum l-ai evaluat, dupa ce criterii si, mai ales, de ce n-ar avea dreptul sa scrie? Ai vazut cate publicatii au prezentat aceasta stire? Toti sunt „neica-nimeni”? Dar tu țucălarule ce ești … ?
V-a cuprins neliniștea ca cineva vă tulbură șerpăria ?
Și dacă „Harul Apostolic dat parintelui Paisie la hirotonie nu i se ia oricate pacate lumesti ar avea” este in drept să facă orice îi trece prin cap și să calce în picioare demnitatea oamenilor ?

pt gigi a spus: (decembrie 29th, 2011 at 14:50 )

pt VB (Veceu Buda)
nu ii mai tine partea la Iuda. aici nu mai trebuie jurnalism sa exprimi un adevar evident cunoscut de toata lumea si deontologie. scrii ce stie toata lumea. ex basexu e presedintele romanicii.

asa si cu pai in curul bisericii ortodfoxe. din cauza unora ca el lumea is pierde credinta. aici e mai mare bai decat sa il pupi tu in cur pe pai in cur.

mehedintu a spus: (decembrie 29th, 2011 at 15:00 )

sa va arza foocu GHEENEI pi totz care il mai blasfemiatz pi Sfintia sa PAISIE viitor MITROPOLIT.
Sfintia sa PAISIE no fo turnator la SECU ca altii . e clar ?
HALLELUIA si DOAMNE AJUTA

Gelul Ruscanu a spus: (decembrie 29th, 2011 at 15:35 )

Draga „mehedintu”, si daca Paisie al tau, bisnitarul, a fost si el turnator ce ai sa mai spui?
Bagi mana in foc pentru el? Eu, in locul tau, n-as face-o!
Poate il intreaba cineva si despre asta pe Paisie … Si poate il mai intreaba si de … „ALTELE” !!!!!!!!!!

VB a spus: (decembrie 29th, 2011 at 15:59 )

@Adrian: chiar nu am legaturi cu Pr. Paisie, oricat de greu iti vine a crede (sunt inginer, doctor in stiinte).
Am „evaluat” ziaristul acesta dupa o metrica stabilita empiric, ce-i drept. Sunt doar un consumator de informatie caruia i s-a parut ca ce s-a transmis prin ziar a venit distorsionat si a incercat sa se substituie gandirii mele. In plus autorul nu e chiar un nume cunoscut si coroborat cu ce-am zis anterior duce la concluzia ca autorul e „un neica nimeni”. Poate e dur ce am zis, imi cer iertare pentru asta.
Cat despre faptul ca alte publicatii au preluat stirea, nu cred ca e relevant. Stirea in sine este lipsita de importanta si tabloide care abia asteapta sa scrie ceva – orice – se gasesc. Dar mai ales se gasesc indivizi pusi pe cearta ca tine care transforma totul intr-un razboi personal.
Cu un lucru ai dreptate, Harul Apostolic nu-i da dreptul Pr. Paisie sa faca orice vrea, dar aici intervin ziaristii adevarati care critica decent si obiectiv actiunile omului si nu omul in sine. Atei detractori sunt insa din pacate destui.
Nu inteleg de unde atata inversunare in oamenii ca tine, probabil anonimitatea data de Internet le creste increderea in sine dar asta nu ar trebui sa substituie autocenzura fiecaruia dintre noi.
Toate cele bune si un an nou fericit!

VB a spus: (decembrie 29th, 2011 at 16:02 )

@pt gigi:
Stimate domn, te exprimi prolix si imi e greu sa extrag informatia relevanta din ceea ce incerci sa spui.
Si la tine e valabila observatia mea anterioara legata de anonimitatea Internetului care iti da curaj.
Numai bine!

Adrian a spus: (decembrie 29th, 2011 at 16:48 )

@VB: Da este adevarat, imi vine greu a crede ca nu ai legatura cu Paisie, sau cel putin cu zona in care activeaza. Iar asta nu ar fi o vina ci, dimpotriva, o cinste. Dar daca spui ca ai o formatie profesionala tehnica creditez aceasta sustinere.
Cat despre mine singura mea legatura cu Paisie este aceea ca sunt ortodox, iar ca formatie profesionala sunt economis, doctor in macroeconomie al UVT.
Formularea ta „metrica stabilita empiric” sufera profund din perspectiva semantica. Empirismul se bazeaza pe experiente senzoriale, mai degraba fizice. Asa ca, cu spiritul de onoare, pe care ma bucur sa constat ca il ai, ar trebui sa recunosti ca exprimarea nu este suficient de persuasiva si ca aprecierea fata de ziarist a fost, sa zicem, hazardata si negandita suficient.
Mai apoi, pseudo demonstratia ta privind abilitatile jurnalistice ale autorului, facuta intr-o forma cvasi silogistica transforma intreaga ta argumentatie in paralogism.
La randu-mi imi exprim regretul pentru exprimarea mea, este adevarat, lipsita de respect, dar avand confirmarea din mai multe surse de presa (onorabile, nu tabloide !!!) ca Paisie a pus mai presus o actiune mercantila, comerciala decat sufletul parintelui Aurel Miculescu, mi-am defulat oprobriul si consternarea. Daca si pentru un slujitor adevarat al Mitropoliei Banatului, asa cum a fost parintele Miculescu, Paisie a pus mai presus afacerile (mai mult sau mai putin oneroase), ma intreb care va fi fost atitudinea lui fata de un credincios oarecare. Sunt multe de spus, dar nu vreau sa exagerez cu diatriba mea.
Cat despre anonimat, nu crezi ca e un iz de ipocrizie, din moment ce eu mi-am pus prenumele, iar tu doar doua initiale.
Te asigur draga VB ca am capacitatea de autocenzura dar, uneori, o reprim pentru a spune ceea ce gandesc si simt. Asta am facut-o (spunand cine sunt, fara anonimat) si fata de alti ierarhi ai B.O.R. atunci cand, am simtit ca biserica noastra strabuna a fost inchinata unui om politic nedemn pe care istoria il va repudia dramatic.
Cu bine si LA MULTI ANI !

popa tanda a spus: (decembrie 29th, 2011 at 20:19 )

sursa:petitii anti-uzurpator.
Dorulet (28 Decembrie 2011, 20:34)
Auzi, „Puiule”, ce a lasat Miki Spaga „ca om”? Sa ma ierte bunul Dumnezeu!
A despuiat Catedrala, a jumulit de bani pe cine ii prindea. Cunoastem preot din catedrala care i-a dat 5000 DM sa intre si cate alte personaje mai cunoastem care au dat si nu putin! In regula, toti facem la fel, corect! Dar, „puiule”, unde dracu s-au dus toti banii astia? Citea bietul Miki Spaga parabola „bogatului nemilostiv si saracul Lazar”; „bogatului care i-a rodit tarina”; „tanarul bogat care dorea sa mosteneasca viata de veci” etc si pe o ureche a intrat si pe alta au iesit. TOATE! Viata parintelui vicar a fost un exemplu absolut necrestinesc, despre cum NU trebuie traita viata unui preot! O fi trait in lux?! Ma indoiesc! Pe patul mortii a cumparat golful… Avea haine scumpe? Nici pomeneala! Jegos si plin de matreata! Cica fac parte din Biserica, dar oamenii ca Miki Spaga, gen Hagi Tudose, ne trag rau in jos. Putea cu banii primiti spaga sa creeze o asociatie „Aurel Miculescu” care sa sustina financiar cativa batrani, ori cativa elevi etc. Ce mai om sinistru a mai fost! Sa lupti sa faci rost de bani si sa nu ai pe nimeni, fara copii, fara nimeni. Ciudat om!

VB a spus: (decembrie 29th, 2011 at 20:36 )

@Adrian: Se vede ca esti un om educat si chiar daca mesajul tau a fost demonstrativ, folosind pe alocuri termeni de critica literara si in general constructii greu de inteles pentru majoritatea celor care se perinda aici, trebuie sa iti spun ca sunt placut surprins. Mi-as dori insa ca inteligenta ta evidenta sa fie pusa in slujba descoperirii valorilor ortodoxiei.
Nu vreau sa am ultimul cuvant, dar de dragul rigorii stiintifice trebuie sa iti spun ca empirismul se bazeaza pe ipoteze care pot fi infirmate prin experimente (nu neaparat senzoriale cum sustii tu). Si ceea ce am spus eu nu poate fi catalogat drept paralogism intrucat am folosit ca sursa doar impresiile mele legate de autor. Paralogismul implica un rationament fals, ceea ce nu e cazul aici.

mehedintu a spus: (decembrie 30th, 2011 at 15:35 )

domnu adrian !
doctor in macroeconomie !?
hai las-o jos ca macane. daca ar fi asa, si daca doctoratul matale ar fi pe bune, io as zice sa- i ajuti pe guvernantii astia nevolnici sa mai indrepte din ce au stricat si distrus in toti acesti ani…democrati.
dihotomia de a fi cu Paisie sau cu Nicolae io cred ca asta-i treaba popeasca si las-i pe ei sa-si faca ordine in batatura si pe sub anterie. nu dumneata, madam epure si altii ca voi care oricum ati starnit doar rasul si bascalia cu piramidele alea umane pe treptele catedralei (!?) o sa reusiti sa intronati linistea si ordinea duhovniceasac in bucataria si laboratoarele administrative ale popilor. comprende nea dom’ profesor si doctor in macro economie romaneasca !? Doamne ajuta, si pedepseste-i pe cei rai si carcotashi.

Adrian a spus: (decembrie 30th, 2011 at 20:32 )

@mehedintu
Înainte de a lua in derizoriu ceva ce te depășește, cred ca ar trebui sa dai niște răspunsuri la întrebările pe care ți le-a pus Gelu Ruscanu. Eu chiar sunt interesat de aceste răspunsuri.
In al doilea rând, cât despre „nevolnicii guvernanti” ar fi mai bine sa-l intrebi pe STAPANUL, stapanului tau, adică pe Patriarhul Daniel, care nu scapă nici o ocazie sa-i pupe ghiulul si papucul lui Băsescu ori de câte ori acesta catadicseste sa îl lase. A ajuns Biserica Ortodoxa sa slugareasc, prin mijlocirea lui Daniel Ciobotea, pe cei care ne-au umilit demnitatea, credință si onoarea.
ASTEPT SA VAD RĂSPUNSURILE PE CARE I LE DAI LUI GELU RUSCANU !

Adrian a spus: (decembrie 30th, 2011 at 20:46 )

@mehedintu:
De ce nu dai tu răspunsuri la întrebările pe care ți le-a pus Gelu Ruscanu ?
Apoi îți voi spune eu si cum e cu macro economia, dacă tot nu ai auzit de ea pana acum.
Cât despre „guvernantii astia nevolnici” mai bine l-ai întreba pe STAPANUL stapanului tau, adică pe Patriarhul Daniel, care este sluga UMILA a lui Băsescu, cel care a umilit nu doar credință noastră ortodoxa strabuna dar si sufletul românesc.
ASTEPT RASUNSURILE PENTRU GELU RUSCANU !!!

mehedintu a spus: (decembrie 31st, 2011 at 09:55 )

daca ar fi s-o spun pe cea dreapta, cam toti popii au turnat la SECU! clar, dom’ Gelu si dom’ Adrian ?
cat despre sintagma macro economie , afla profesore ca am mai citit cate ceva, inclusiv ceva recenzii referitoare la opera domnu…Ragnar Frisch ! dar oricum, raman siderat de aplecarea matale spre…cele bisericesti si ma intreb de ce dracu’ (doamne iarta-ma si fereste!) nu te-ai facut popa, operai acum cu sfestania si cadelnita si nu trebuia sa-ti oprimi inteligenta cu formule si modele matematice despre si cum va e(in)volua economia romaneasca in…genere. cu respect ! Doamne ajuta!
p.s.stept o noua editie a piramidelor umane , zau ca ma infiintez si io acolo pe scarile catedralei(imbracat in costum de calushar!?), poate schimbam ceva impresii amuzante despre …intelectualitatea timisoreana implicata asa de profund in tenebrele si misterele autoritatii bisericesti.
dixit !

Adrian a spus: (decembrie 31st, 2011 at 11:05 )

@mehedintu:
Prea cucernicia ta, mai acum doua zile ziceai cam asa: „Sfintia sa PAISIE no fo turnator la SECU ca altii . e clar ?”, iar azi spui: „cam toti popii au turnat la SECU! clar”. Pai cum dracu’ (ca sa te citez) ramane cu consecventa ??? Ori a fost, ori n-a fost ?
De fapt, stapanului tau i se portiveste „Tel Maître, Tel Valet „. (asta daca intelegi).
Cat despre blestemele si sudalmele cu care ii „binecuvantezi” pe cei care nu gandesc scolastic (atentie,asta inseamna dogmatic, nu scolaresc) ca si voi, („sa va arza foocu GHEENEI pi totz care il mai blasfemiatz pi Sfintia sa PAISIE viitor MITROPOLIT”) pot sa-ti spun doar atat, drag „mehedintean” : „NEMO DAT QUOD NON HABET” !
Si cu asta … GATA, ca nu vreau sa pierd timpul cu tot felul de paradicme securisto-popesti !!!
LA MULTI ANI !!! (si ridicati-va si voi la postura de … VERTEBRATE.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate

Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon

Baschetbaliștii bănăţeni înfrunta CS Vâlcea 1924, mâine (marți, 7 mai), la ora 18.00, la sala Constantin Jude. Este meciul secund din disputa pentru locul al treisprezecelea. SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara conduce cu 1-0 la partide, după victoria de vineri, 3 mai, de la Rm. Vâlcea, 88-73. Seria se dispută după sistemul „două din trei”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara, la ultimul meci pe teren propriu în acest sezon
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte

Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Partidul Național Liberal Timiș se vede în situația de a nu avea candidat la funcția de primar în comuna Dudeștii Noi, unde își are domiciliul fostul șef al organizației județene, Alin Nica. Fostul său viceprimar, Ioan Goșa, în perioada în care Nica era primar, face o schimbare bruscă și lasă PNL cu buzele umflate, trecând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Supărare mare la PNL Timiș. Alin Nica le ”fură” candidatul la funcția de primar în Dudeștii Noi, pe ultima sută de metri
Familie îndoliată în a doua zi de Paşte. Accident rutier pe DN6, localitatea Sadova Veche, unde un autoturism a lovit un cap de pod. Consecinţele au fost tragice. Au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o descarcerare, o ambulanță SMURD, două ambulanțe ale Serviciului Județean de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal pe DN 6 în a doua zi de Paşte
Județul Timiș rămâne în topul național al vânzărilor de imobile. Cele mai multe vânzări au fost înregistrate, în martie, în București – 10.251, Ilfov – 4.230 și Timiș – 2.605, arată datele Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Teleorman – 143, Covasna – 329...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul rămâne atractiv din punct de vedere imobiliar
Strada aflată în spatele Pieței Badea Cârțan beneficiază acum de asfalt nou. Administrația anunță că acolo a fost reamenajată parcarea, iar acum urmează partea din fața pieței. Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat finalizarea lucrărilor desfășurate în această perioadă, în Piața Badea Cârțan. Mai precis, s-a turnat asfalt nou pe strada aflată în spatele pieței, între...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările la partea din spate a Pieței Badea Cârțan au fost finalizate
Vacanța de Paște mai durează puţin și elevii revin la cursuri miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Imediat după acestă vacanță, elevii vor începe ultimul modul al anului școlar 2023-2024. Modulul 5, care este și ultimul din acest an școlar va dura aproximativ o lună și jumătate, finalizându-se pe 21 iunie, când...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii reiau cursurile miercuri cu al cincilea modul. Când primesc vacanţa mare
Revelaţia sezonului din prima ligă de futsal este CFR Timişoara, echipă ce a terminat sezonul regulat pe locul secund, a jucat finala Cupei şi va încheia şi play-off-ul pe locul 2, ceea ce înseamnă accederea în finala mare a competiţiei. Feroviarii mai au o singură partidă de disputat înainte de meciurile cu trofeul pe masă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul meci oficial înaintea de marea finală
Fotbalul feminin a luat o amploare importantă în țara noastră chiar dacă nivelul este în continuare slăbuţ, iar ca atare, Ministerul Educației a decis să înființeze noi clase de fotbal pentru fete în cinci orașe din România. Ca urmare a colaborării de mai mulți ani cu Federația Română de Fotbal, Ministerul Educației a anunțat recent,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timişoara şi în alte patru oraşe se vor înfiinţa „clase” de fotbal feminin, la şcoală
Descoperire macabră în zi de sărbătoare. Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 31 de ani, nu mai răspundea la telefon când îl contactau apropiații. Ajunși la fața locului, pe strada Iosif Octavian din Timișoara, au constatat că bărbatul se afla decedat în apartament,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bărbat găsit mort în casă în prima zi de Paşte
Top