„Domnul Dan” nu-i mai vrea pe Caprea si Cucaila

Foştii șefi ai PP-DD Timiş, Vasile Caprea şi Stan Cucăilă, au sperat până în ultimul moment că pot reveni la conducerea filialei. Ei au discutat cu Dan Diaconescu problema filialei timișene, dar n-au avut câștig de cauză. „Domnul Dan” nu vrea să treacă peste decizia luată de Simona Man, preşedintele PP-DD.

Simona Man a dizolvat Biroul Judeţean al PP-DD Timiş şi l-a numit în funcția de șef interimar al filialei pe un fost membru al PD-L. Vasile Caprea, fostul lider, nu comentează subiectul. „Nu demisionez, deocamndată rămân simplu membru în PP-DD. Nu vreau să comentez ce am discutat cu domnul Dan Diaconescu. Voi comenta doar săptămâna viitoare. Sunt supărat, e normal să fie aşa”, spune Vasile Caprea. În ultima conferinţă de presă, fosta conducere a PP-DD Timiş a ameninţat că va da în judecată OTV şi pe Dan Diaconescu, dacă acesta ar fi implicat în dizolvarea abuzivă a Biroului Permanent PP-DD Timiş. Caprea promite că îşi va da drumul la gură imediat după ce va participa la o întâlnire de taină la Reşiţa. Săptămâna viitoare, la Reşiţa se vor întâlni fostele conduceri ale nouă filiale judeţene ale PP-DD. Aici vor veni toţi liderii care au fost demişi surpinzător de Simona Man. În locul acestora, preşedinţi interimari au ajuns oameni ai PD-L sau apropiaţi ai „portocaliilor”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Aqwilla-Violla a spus: (martie 12th, 2012 at 20:15 )

Pana la urma VIOLETII astia din politica, sunt de fapt portocalii!

omar a spus: (martie 12th, 2012 at 23:02 )

si totusi retardati au pierdut , pana la urma demagogi si hoti castiga inca o data 😉

Gri de tat! a spus: (martie 13th, 2012 at 00:37 )

Nu fac decat sa-si dea in vileag cardasia: PDL, PPDD aceiasi…continua ei ca mie mi se pare degradant sa le recit sloganul, care-l flutura! Iar voi, cei tradati, ridicati-va cei doi sloganisti din fata catedralei, cu pancardele lor cu tot…

Pupazan Ioan a spus: (martie 13th, 2012 at 10:01 )

sper ca cetatenii Timisoarei se vor destepta, vor iesi la vot in numar masiv pentru a indeplini 2 mari obiective, eliminarea definitiva din viata politica a ultimului bastion al lenii, puturosiei si incompetentei locale zis Ciuhandu si eliminarea gastii PDL care au saracit tara si au umilit cetatenii tarii, ca acum umbla cu cioara vopsita in verde sau violet sub acest tiganus Diaconescu

stela a spus: (martie 13th, 2012 at 10:28 )

pupazaned, si cine ai vrea sa ne consuca? mai exact, care gasca? facem politica rotirii in politica pentru furat.

cojocaru a spus: (martie 13th, 2012 at 11:17 )

Exista totusi in Timisoara adevaratul Partid al Poporului.Este PP-LC,adica Legea Cojocaru.De aici a furat negriciosul din Caracal toate semnaturile de sustinere la indemnului stapanului Basescu.Daca nu face cum i se spune se intoarce in celula din Rahova.Adevaratul PP-LC il gasiti pe str.Eugeniu de Savoya nr.18si la tel.0756527450 dna. Florica Dragomir.

omar a spus: (martie 13th, 2012 at 11:33 )

gretos ce se intampla, dar se pare ca ordinele de la base trebuiesc executate. in jurul alegerilor o sa avem din partea pdlului o noua față, o alba ca zapada virgina care actualmente se plimba la cumparaturi nu i decisa in ce sa se imbrace verde sau violet ca de… portocaliul nu se mai poarta

trilu - lilu-lila a spus: (martie 13th, 2012 at 11:48 )

Stimata si distinsa Doamna Florica Dragomir: Cojocaru miroase(sca sa nu zic pute…) a Cojocari…asa ca s-ar putea sa nu…..

Octavian a spus: (martie 14th, 2012 at 09:03 )

Omu’ executa ordinele intocmai si la timp de la sefu’. Sunt niste slugi ipocrite si virgine.

o nemultumita a spus: (martie 14th, 2012 at 18:33 )

credeti ca mai merge sa va ascundeti in spatele epavelor de la ppdd sunteti prea portocalii ca sa nu fi observati si aveti apucaturi care va tradeaza. ma refer la coruptie spiritul de gasca cu interese comune… le cunoasteti voi mai bine

catalin a spus: (martie 22nd, 2012 at 15:41 )

Iau mai ramas Simoei Man doar 3 organizatii de executata pentru a pune in frunte niste portocalii dar va avea o surbriza cind va da peipt cu oseni si maramureseni sar putea sai fie fatal ei si partidului care celor care sticla spun una iar in umbra arata cu totul altceva

catalin a spus: (martie 22nd, 2012 at 15:44 )

Iau mai ramas Simoei Man doar 3 organizatii de executata pentru a pune in frunte niste portocalii dar va avea o surbriza cind va da peipt cu oseni si maramureseni sar putea sai fie fatal ei si partidului celor care pe sticla spun una iar in umbra arata cu totul altceva

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu

Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA

Dacă Dominic Fritz a jubilat după victoria zdrobitoare a Partidului Democrat în Statele Unite, vechiul său adversar, Nicolae Robu, cel mai mare fan MAGA din Timişoara, tace. Asta cu toate că e obişnuit să-şi dea cu părerea sau să facă „sondaje” după orice eveniment major politic. Nu de puţine ori, Nicolae Robu s-a declarat fan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăcere asurzitoare la primul MAGA-iot al Timişoarei, după tsunami-ul liberal din SUA
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Lucrările la cele două sensuri giratorii construite pe drumul județean dintre Timișoara și Giroc au ajuns în stadiul turnării asfaltului. Miercuri s-a turnat primul strat. Lucrările erau necesare pentru fluidizarea traficului rutier. „Vorbim de o lucrare importantă, care va ajuta la fluidizarea circulației, dar are și un rol important în sporirea siguranței în trafic. Odată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat primul strat de asfalt în cele două sensuri giratorii de pe drumul spre Giroc
Polițiștii români, în colaborare cu procurorii D.I.I.C.O.T. și autoritățile austriece, au destructurat o rețea organizată specializată în jefuirea siturilor arheologice și comercializarea ilegală de artefacte. În urma descinderilor, au fost plasate sub control judiciar patru persoane și s-au confiscat sute de obiecte de valoare istorică, inclusiv monede și unelte dacice. O amplă operațiune judiciară transfrontalieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lovitură de proporții pe piața neagră a antichităților: 23 de percheziții în România și Austria într-un dosar de furt din patrimoniul arheologic
Universitatea Politehnica Timișoara găzduiește, în perioada 4–6 noiembrie 2026, cea de-a 17-a ediție a International Symposium on Electronics and Telecommunications (ISETC). Manifestarea științifică de tradiție reunește cercetători, cadre didactice, experți din industrie și tineri specialiști, bifând anul acesta o ediție de referință, cu o participare internațională record: peste 150 de lucrări recenzate și autori din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Participare record la ISETC 2026: UPT devine capitala mondială a electronicii și telecomunicațiilor
Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
Municipalitatea din Timișoara propune menținerea impozitelor pentru locuințe și autovehicule în cursul anului 2027 și eliminarea cotei adiționale pentru clădirile nerezidentiale. Primăria spune că nu va opera nici măcar cu indexarea cu rata inflației. Cota adițională pentru clădirile nerezidențiale a fost redusă de la 50% în 2024, la 31% în 2025, 16% în 2026 și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Impozitul pe locuințe și autovehicule, păstrat la nivelul din acest an. Nu se va aplica nici rata inflației
Datele cuantificate de un site specializat în domeniul creditelor ipotecare arată că zona Banatului se situează pe locul trei la nivel național atunci când e vorba despre acest tip de finanțări. De asemenea, datele arată că regiunea are doar al treilea venit din țară dacă sunt luați în considerare clienții creditelor ipotecare. În analiza realizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bănățenii iau credite ipotecare în medie de 76.000 de euro pentru cumpărarea de locuințe cu prețuri de 108.000 de euro
Rezultatul alegerilor din Statele Unite este încă o dovadă că Sistemul poate fi înfrânt. Este una din concluziile extrase pentru România de Dominic Fritz, după ce Donald Trump şi MAGA au fost măcelăriţi la alegerile din Statele Unite. România trebuie să construiască parteneriatul strategic cu SUA fără să aplecăm capul, mai spune Fritz. De menţionat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Sistemul poate fi învins, dacă ne organizăm și nu ne lăsăm intimidați.” Una din concluziile lui Dominic Fritz, după alegerile din SUA
Un tur ghidat a expoziţiei Picasso en visite şi două ateliere destinate copiilor sunt evenimenele propuse în această săptămână de Art Encounters la sediul situat pe Bd. Take Ionescu nr. 46C. Turul ghidat se va desfăşura joi, iar atelierele pentru copii sâmbătă şi duminică. Precum în fiecare zi joi, timişorenii sunt invitaţi Joi, 5 noiembrie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Evenimentele săptămânii la Art Encounters: tur ghidat şi ateliere pentru copii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.