Poli a nimanui

Așteptată cu sufletul la gură de întreaga suflare microbistică a Timișoarei, întâlnirea dintre autoritățile locale și Marian Iancu s-a terminat nedecis: 0-0. Mai exact, Poli Timișoara a intrat într-un cerc vicios din care nu prea se știe cum va ieși în perioada imediat următoare. Autoritățile locale nu vor să cumpere echipa decât în momentul în care este asigurată licența, iar Iancu vrea să ia licența cu bani obținuți de la Consiliul Local Timișoara și Consilul Județean Timiș. Și aici s-au împotmolit toate bunele intenții, cel puțin la nivel declarativ.
Cât de confortabil este să acuzi politicienii pentru ceea ce fac (sau nu fac), în speța de față trebuie să-mi asum rolul de avocat al Diavolului. Și să spun că liderii autorităților locale sunt legați la mâini în acest caz și nu pot face altceva. Fiindcă e facil și populist să înjuri oamenii politici, „curajos”, de după un un gard sau cu comentarii anonime pe site-uri. Exagerând puțin, numai un cretin cumpără o mașină neinteresându-se dacă poate fi înscrisă în circulație. La fel, nu poți să cumperi o echipă de fotbal dacă ea nu va primi licența. Nu mai vorbesc aici de legalitate, fiindcă nu poți achita datoriile unei societăți comerciale cu bani publici. Cât ai fi de polist și de populist. Punct. Mai mult, zicem că rezolvăm problema cu DNA, că găsim pile acolo, sau chiar, pentru Poli acceptă oamenii să intre și la pușcărie. Problema este că licența nu stă doar în niște datorii, ci și în rezolvarea diviziunii și compensării făcute de Iancu cu BkP Faber. Problemă pe care nu o poate rezolva nici Ostaficiuc, nici Ciuhandu, nici Robu sau Bojin și nici măcar Orza. Cât ar dori ei de mult acest lucru. Așa că problema stă, vrem, nu vrem, în mâna lui Iancu. El trebuie să rezolve licența și apoi să treacă la negocieri pentru vânzarea clubului. Și bani ar trebui să fie pe la club, odată ce, într-o jumătate de an, a vândut mai bine de o echipă. Problema e că Iancu nu prea ar da echipa. El vrea doar banii timișorenilor ca să-i „gospodărească” în continuare cum știe el mai bine. Altfel spus, cu jonglerii financiare și tot felul de șmecherii învățate în suburbiile (la propriu și la figurat) ale Bucureștiului.
Și ca să nu fiu acuzat că am devenit un fan al politicienilor locali, trebuie spus că ei au o mare vină pentru că s-a ajuns în această situație. Ei erau obligați, încă de acum doi-trei ani, de când bagă bani publici la Poli, să se intereseze ce face Iancu cu acești bani. Dacă își achită datoriile la stat, dacă plătește jucătorii, furnizorii etc. Cât timp echipa a mers bine, ei s-au întrecut în a se fotografia cât mai aproape de Iancu, că dădea bine la poporul microbist. Dar nu erau banii lor, ci ai „bizonilor” de contribuabili. Dacă ar fi fost, să zicem, acționari la o firmă pe banii lor, iar managerul firmei a luat-o razna și voia să fabrice dresuri de baie pentru eschimoși sau clăpari pentru tuaregii din Sahara, normal că s-ar fi dus la manager să vadă ce se întâmplă, eventual să-l schimbe. Dacă nu, își retrăgeau cât mai repede investițiile în pericol de-a deveni falimentare. Nu, autoritățile locale au investit (repet, din banii noștri, ai tuturor) în ceva care se vedea cu ochiul liber că o să plesnească. Mai devreme sau mai târziu. Aici e marea lor vină, nu în faptul că refuză să preia o echipă cu licența incertă.