Samsudean si Aloman, doua blonde sexy care ar putea fi pe placul lui Ion Craciunescu /FOTO

Ion Crăciunescu, şeful absolut al „cavalerilor fluierului”, vrea să reinventeze arbitrajul în România şi să-i dea strălucirea de odinioară. La începutul anului, Crăciunescu a anunţat că în reforma arbitrajului românesc va ţine cont şi de sexul frumos. Mai precis, el nu va da înapoi în a promova doamnele şi domnişoarele talentate pentru jocurile din Liga I.

Toată lumea cunoaşte apetenţa pentru sexul frumos a lui Ion Crăciunescu, un veritabil crai după ce a divorţat. Încă de pe vremea când a fost cooptat în conducerea Politehnicii Timişoara, în 2006, Ion Crăciunescu s-a remarcat nu doar în plan sportiv, ci şi prin cluburile timişorene în care mişună femei frumoase. Acesta poate fi şi norocul frumoaselor Andrada Aloman şi Patricia Samşudean, ambele arbitre. În vârstă de 25 de ani, Andrada Aloman este deja o certitudine. Domnişoara originară din Alba Iulia a urcat toate treptele în arbitraj, în prezent fiind arbitru asistent la nivelul celui de-al treilea eşalon. Patricia Samşudean, cu doi ani mai mică decât Aloman, este o obişnuită a jocurilor din Liga a IV-a Timiş, tot la tuşă. Dacă ar fi să ne luăm doar după năravul lui Ion Crăciunescu atunci când vine vorba despre aprecierea sexului frumos, cele două blonde au toate şansele ca, în viitorul apropiat, să ne încânte ochiul la jocurile din primele două eşaloane. Asta, cu atât mai mult cât cele două arbitre se bucură de aprecierea celor în măsură să ofere verdicte despre valoarea arbitrilor.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Old Boy a spus: (martie 18th, 2012 at 19:50 )

Da’ cui nu-i plac blondele ? Cel puțin, până încep să vorbească…

sorin a spus: (martie 19th, 2012 at 07:31 )

bune amandoua, dar samsudean e spectacol. buna rau!

elisabetin a spus: (martie 19th, 2012 at 08:08 )

Titlul este prea desuet !! Is convins ca se straduiesc sa fie bune arbitre. Daca is si frumoase…bravo lor !!

ptriciu a spus: (martie 19th, 2012 at 08:44 )

sunt doua fete talentate in ale arbitrajului, dar parca locul femeii nu e in fotbalul masculin. fara suparare, dar avem si fotbal feminin, unde ar putea presta nestingherite.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reclamații legate de calitatea aerului la Chișoda. Nu au fost găsite probleme

Pe adresa Gărzii de Mediu Timiș au fost depuse mai multe solicitări referitoare la calitatea aerului din localitatea Chișoda, de lângă Timișoara. În consecință, a fost solicitat sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, care a folosit pentru verificări autolaboratorul din dotare.  Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș a fost sesizată cu privire la disconfortul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reclamații legate de calitatea aerului la Chișoda. Nu au fost găsite probleme
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne

Anca Alexia Todoni a obținut un succes important în turul secund din calificările pentru primul turneu de Mare Șlem al anului. Timișoreanca a învins-o într-o oră și 24 de minute pe iberica Leyre Romero Gormaz în două seturi, 6-3, 6-2. Jucătoarea bănățeană a dominat partida, a avut 6 ași și 20 de mingi direct câștigătoare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Gata cu vacanţa de Sărbători! Elevii se întorc în bănci de miercuri

Elevii se întoarc la cursuri miercuri, 8 ianuarie, după vacanţa dedicată sărbătorilor, dar vestea bună pentru ei că în această iarnă vor mai avea o săptămână liberă, în ceea ce neconvenţional se numeşte „vacanţa de ski”. Aceasta va avea loc în perioada 10 februarie – 2 martie. Perioada va fi decisă de Inspectoratele şcolare judeţene...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Gata cu vacanţa de Sărbători! Elevii se întorc în bănci de miercuri
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Firmele care vor solicita înmatricularea sau înregistrarea în Registrul Comerțului începând cu 1 ianuarie 2025, încadrarea activităților în noile clase CAEN. În cazul firmelor deja înregistrate, actualizarea obiectului de activitate, conform noilor clase CAEN Rev.3, se va realiza fie la inițiativa firmei de actualizare a obiectului de activitate, fie cu ocazia înregistrării unei/unor alte mențiuni în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele care urmează să se înmatriculeze vor aplica noile coduri CAEN

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pe adresa Gărzii de Mediu Timiș au fost depuse mai multe solicitări referitoare la calitatea aerului din localitatea Chișoda, de lângă Timișoara. În consecință, a fost solicitat sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, care a folosit pentru verificări autolaboratorul din dotare.  Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș a fost sesizată cu privire la disconfortul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reclamații legate de calitatea aerului la Chișoda. Nu au fost găsite probleme
Vineri, 10 ianuarie, secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, vor avea o întâlnire pentru a consemna oficial aderarea României la programul american de scutire de vize. Întâlnirea va avea loc la sediul Departamentului pentru Securitate Internǎ, în Washington, D.C, potrivit unui anunț publicat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E oficial, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite
Mai e mai puțin de o săptămână până când doritorii se vor putea înghesui la cozile de la ghișee pentru plata impozitelor locale. Timișorenii pot plăti taxele locale pentru 2025 începând din 16 ianuarie, la sediul Direcției Fiscale situat la Iulius Town. Desigur, pentru a evita drumurile și cozile, Primăria recomandă plata online a impozitelor....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara începe încasarea taxelor și impozitelor locale din 16 ianuarie
Bilanțul anului 2024 arată că în cinematografele Primăriei Timișoara au fost peste 95.000 de spectatori. Cel mai nou cinema, Studio, e acum în etapa în care își completează echipa, urmând să înceapă din nou să funcționeze. Cinema Victoria, redeschis de peste doi ani, Cinema Timiș, care funcționează de un an, și Cinema Studio, redeschis acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinematografele Primăriei Timișoara au atras aproape o sută de mii de spectatori
Anca Alexia Todoni a obținut un succes important în turul secund din calificările pentru primul turneu de Mare Șlem al anului. Timișoreanca a învins-o într-o oră și 24 de minute pe iberica Leyre Romero Gormaz în două seturi, 6-3, 6-2. Jucătoarea bănățeană a dominat partida, a avut 6 ași și 20 de mingi direct câștigătoare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un pas spre marele vis, tabloul principal. Anca Todoni merge în turul 3 al calificărilor de la Melbourne
Nicolae Robu, consilierul preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, anunţă prohodul progresismului la nivel mondial, dar şi în România. El spune că ultimele redute “progresiste” în România au rămas Bucureşti şi Timişoara. În privinţa Timişoarei, crede că doar DNA, iar nu timişorenii, îl mai poate da jos pe actualul primar, Dominic Fritz. Nicolae Robu revine cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consilierul personal al preşedintelui CJ Timiş jubilează: Progresimul s-a prăbuşit în România. Ultimele redute, Bucureşti şi Timişoara
Punct final în disputa pe contractul de realizare a Centurii Vest Timișoara, ultima porțiune nefinalizată din inelul de ocolire al capitalei Banatului. Decizia finală a Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor a fost publicată, astfel turcii de la Nurol au fost desemnați câștigători ai licitației și contractul poate fi semnat. În conformitate cu noua Lege a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri poate semna contractul de execuție a Centurii Vest Timișoara cu turcii de la Nurol

Top