Ciuhandu, pazea! Noditi iti sufla electoratul! / VIDEO

Refuzat de Guinness Book, care n-a vrut să-i valideze recordul în materie de varză cu carne, Dorin Cioabă, fiul regelui țiganilor, a tras un chef de Ziua Internațională a Romilor. Printre invitați, deputatul Marius Dugulescu și chirurgul Gheorghe Nodiți, candidatul PDL la Primăria Timișoara. Acesta din urmă se antrenează, probabil, de campanie.

Țiganii au vrut să intre în Cartea Recordurilor și au gătit, la sfârșitul lui ianuarie, o tonă de shah hai mas, o mâncare cu varză, carne de porc, orez, condimente, legume și afumătură. Reprezentanții Guinness Book au încadrat preparatul la categoria tocană, unde recordul era de vreo trei tone, așa că au respins propunerea. Dorin Cioabă a strigat din toți bojocii „discriminare” și a amenințat chiar cu procesele.
Ca să-i treacă supărarea, a organizat o mega-petrecere de Ziua Internațională a Romilor, în curtea unui palat țigănesc din Timișoara. Bucătarii au muncit din greu – că nu-i treabă ușoară să prăjești, de exemplu, 1.200 de mititei – iar lăutarii au dat drumul la muzică fără limită de volum. Membrii de vază ai etniei, invitați la așa o petrecere cu ștaif, au etalat curele cu uriașe catarame de aur, basmale aurite și, bineînțeles, bijuterii de dimensiuni impresionante, pe principiul „cu cât mai multe, cu atât mai bine”.
Printre invitați, oarecum în notă discordantă, măcar în materie de accesorii, s-a numărat și deputatul (încă) PD-L Marius Cristinel Dugulescu. Recunoaște că nu e la prima participare la un astfel de eveniment și, oricum, ce nu face omul pentru niște voturi, că tot n-au culoare… Mult mai surprinzătoare a fost însă apariția, la masa din curtea palatului, printre bulibașe corpolente, a „domnului doctor” care l-a însoțit pe Dugulescu. Gheorghe Nodiți, chirurg plastician, consilier județean și director al celui mai mare spital din vestul României, a venit să facă o baie de mulțime! Nodiți a fost desemnat, la mijlocul săptămânii, candidatul PDL la Primăria Timișoarei. Probabil că, obișnuit doar cu liniștea și mirosul aseptic al sălilor de operații, domnul doctor se antrenează, în fum de mititei, pentru campania electorală. Și unde putea începe antrenamentul, dacă nu în mijlocul unei etnii atât de iubite în instituția de pe CD Loga 1? (sursa imagini: www.rtv.net)


Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Milli a spus: (aprilie 7th, 2012 at 13:05 )

Ha ha ha ha ha
Pocaitii si tiganii – miza electorala putrnica.

sclavi pdl a spus: (aprilie 7th, 2012 at 14:30 )

sunteti jenanti! dl doctor cum va permiteti sa mergeti alaturi de pocaitul ala penibil si sa stati la masa cu garoii aia burtanosi. aveam speranta dar se pare ca sunteti al doilea ciuhandu

papa a spus: (aprilie 7th, 2012 at 14:43 )

cred ca ciuhandu tremura de frica dupa ce noditi a inceput sa-i penetreze electoratu de culoare.

si care e stirea? a spus: (aprilie 7th, 2012 at 18:31 )

Stim cu totii ca Ciuhandu e prieten cu toti tziganii din Timisoara, se vede in centrul istoric! Foarte bine ca s-a dus acolo, e o batalie pe viata si pe moarte pentru voturi, conteaza ce va face dupa ce castiga mandatul de primar, nu pe cine convinge sa-l voteze

Ionescu a spus: (aprilie 8th, 2012 at 00:50 )

Votati,,Noua Dreapta,,si nu mai vedeti tigani in Tm.Camarazi Incepem ,,jihadul,,contra jidanilor si tiganilor.

Mircea a spus: (aprilie 8th, 2012 at 14:10 )

Daca omul reuseste sa puna tiganii la punct, sa-i faca sa respecte legea si sa raspunda egal cu ceilalti in fata legii atunci merita sustinut! Deocamdata tiganii fac legea impreuna cu primaria, politia, procuratura. Se impune o schimbare! Nu vad ceva rau ca s-a dus sa-i cunoasca de ziua lor! Eu vad aici dorinta de implicare si o incercare in a intelege fenomenul. Azi suntem in Europa si singura sansa este sa-i aduca cineva in legalitate. Vremea trasului in teapa sau a tolerantei excesive a trecut!

@ Mircea a spus: (aprilie 8th, 2012 at 16:13 )

– Daaa…. Așa a început și Ciuhandu, pe vremuri… să-i cunoască, să-i înțeleagă și, mai ales să se implice…. Și s-a implicat din plin. Prietenii știu de ce ! Ca să nu mai vorbim despre tătucu’ pedeleilor, Base’… Așchia nu sare departe de copac, nu-i așa, dom doctor ? Păcat, dar odată intrat în cocină…

Cristi a spus: (aprilie 8th, 2012 at 18:14 )

Ino,eu inteleg ca faci articoloele la comanda,dar nu stiam ca esti si rasist.Stiu ca politicenii trebuie sa reprezinte toti oamenii comunitatii,nu doar pe tine…

Petru a spus: (aprilie 8th, 2012 at 18:21 )

Sesizez o mica diferenta,Ciuhandu a luat spaga cu tirurile de la tigani,le-a dat toate casele din zona centrului si evita sa se afiseze cu ei,pe cand Noditi merge la o petrecere in calitate de invitat,fara alte interese

Remus a spus: (aprilie 8th, 2012 at 23:30 )

Bravo Dugulescu & Noditi, nu e o rusine sa transmiti un mesaj cu ocazia zilei internaționale a romilor, cât despre chef banuiesc ca e doar o rautate din partea presei, sunt convins ca după discurs cei doi au plecat, e penibil ce scrieti debanat.

sclviii a spus: (aprilie 10th, 2012 at 01:01 )

sa te vinzi pt un pumn de voturi sa ti calci principiile in picioare asta e prea mult. sa stai la chiolhane cu tiganii cu ceafa groasa ? pe pocait il intelegeam, ii cunoastem apucaturile dar dv sa face ti campanie la visinel ……… DEGRADANT

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Penultimul joc din 2025 pentru alb-violeți a fost disputat acasă, împotriva echipei CSU Alba Iulia, iar alb-violeții au obținut o victorie lejeră, cu un Fabian Marincu strălucitor, trei pase de gol și o reușită! Din păcate, Poli a luat gol acasă, primul din acest sezon! Alb-violeții au plecat cu prima șansă, în meciul cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fabi Marincu, meci de senzație în victoria cu CSU Alba Iulia. Din păcate, un record excelent a fost stopat în meciul de astăzi
De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere. Gazdele au început în forță chiar din primul minut și au asaltat poarta lui Mikloș, foarte bun în acest meci. S-a terminat 3-1, dar scorul putea fi mult mai mare. După două victorii la rând, în campionat și în Cupă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe
Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița
Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.