Furtuni, fulgere și tunete de indignare au apărut când colegul Silviu Florescu de la Renașterea Bănățeană a descoperit, la Finanțele Publice, faptul că plătitorul de taxe și impozite va suporta datoriile de 11 milioane de lei ale lui Marian Iancu către impecabilul nostru buget de stat. Senzațional, de neimaginat, așa s-a vrut știrea cu contribuabilul fraierit de un veros om de afaceri din Buftea, care, întâmplător, a administrat vreme de șase ani fotbalul timișorean. Și care, bun-rău, a dus pe Poli la un nivel de performanță imposibil de conceput pentru același plătitor onest de impozite.
Marian Iancu a fost în mai multe rânduri foarte aproape de a atinge vârful performanței în fotbalul românesc. Într-un fel, pe datorie. Ca bețivul care bea „pe caiet” și, după ce-și dă obștescul sfârșit, lasă pagubă birtașului. Cum era și firesc într-un capitalism în care funcționează și legea falimentului, nu e 100% vinovat ăla care dă „țeapa”, ci și ăla care se lasă creditor fără nicun fel de acoperire. Unul este statul, cel păgubit de vreo două milioane de euro, dar mai sunt și alții, cluburi profesioniste de fotbal precum Benfica, slovacii de la Liberec, alți furnizori.
Și-n tot acest timp cât disciplina financiară la clubul Poli era soră cu caietul birtașului, atât eu, ca drucker, cât și autoritățile locale, ca sponsori, stăteam cu calmul complicelui să vedem câte puncte ne mai trebuie să fim campioni. N-am ajuns campioni ai fotbalului românesc, dar nici ai moralității sau ai unui mediu de afaceri corect. Am zis unii dintre noi bogdaproste când autoritățile locale au readus pe Poli în liga a doua, fără să suflăm o vorbă despre cât de lipsită de etică este și această manevră. Și nu mă refer acum la partea sportivă ori la criza de identitate rezultată din combinația cu AC Recaș, ci strict la corectitudinea relațiilor dintre tine, ca brand Poli, și creditorii tăi din ultimii ani.
Primarul Nicolae Robu a acceptat, la un moment dat, compromisul și a avut o ultimă tentativă de a prelua, cum era și firesc, clubul Poli de la proprietarul Marian Iancu. Poate vă mai aduceți aminte cum, în primăvară, viitorul edil a încercat, prin grupul liberal din CJ Timiș, să supună votului un proiect de hotărâre în direcția preluării pachetului majoritar de acțiuni la Poli. Măsura nici măcar nu a ajuns să fie votată, ideea fiind respinsă din fașă de grupurile PSD, PDL și PNȚCD, într-o largă și ipocrită frământare pe seama banului public, după ce am tot auzit poezia aia electorală cu preluatul clubului și relansarea fotbalului timișorean.
Categoric, se putea vorbi de împovărarea bugetelor local și județean cu niște datorii ale lui Marian Iancu în cazul în care CJT și CLT s-ar fi angajat într-o astfel de tranzacție cu patronul BkP. Însă la fel de adevărat ar fi fost și faptul că, prin preluarea clubului, aveam astăzi pentru Poli un lot ce acum populează o întreagă ligă 1, activ uman ce te-ar costa acum să-l reconstruiești cam tot atâta cât paguba din tranzacția cu Iancu.
Dar, Tanda pe Manda, cu ce au fost mai buni Constantin Ostaficiuc, Titu Bojin, Viorel Sasca sau Adi Orza, ducând Poli spre o schemă financiară la fel de imorală, decât un Marian Iancu atât de hulit în modul lui de-a face afaceri? Ce-au făcut distinșii noștri administratori locali? Au făcut o asociație nouă, zicând că e Poli cea veche, fie că se mergea pe proiectul ASC, fie pe ASU, era cam aceeași șmecherie. Îngropam datoriile odată cu fosta societate, iar noi extrăgeam pe furiș culorile și palmaresul pe o societate ca nouă, curată și uscată. Ca apoi, după jumătate de an, să ne indignăm că am păgubit bugetul statului cu două milioane de euro.
Bun, dacă de bugetul de stat nu s-au jenat atât de tare aleșii locali, măcar să nu ne fi făcut de rahat în fața portughezilor sau slovacilor, care, nu mă îndoiesc, peste câțiva ani se vor întreba cum naiba au rămas în pagubă ca urmare a falimentului echipei Poli, când Poli joacă în continuare pe același stadion, în scurt timp va juca chiar în alb-violet, ba chiar avem promisiuni că va scoate din nou capul în cupele europene, iar nouă nu ne pute nici măcar gura din toată treaba asta. Curat inginerie, nu te doare capul!
Dacă politicul și-ar fi dat acordul în primăvară pentru preluarea clubului de la Marian Iancu, în weekendul ăsta am fi jucat în prima ligă cu revelația Pandurii, la Târgu Jiu. Iar dacă, în criză de timp, nu mai obțineam licența pentru „liga lui Mitică”, astăzi jucam derby-ul vestului cu UTA. Pe „Dan Păltinișanu”. Cu stadionul plin. Garantat.
Comentarii prin facebook