Oricât s-ar da unii strategic cu fundul de pământ, oricât de dezechilibrată va fi vineri disputa peluzelor pe stadionul din Arad, prima etapă a returului diviziei B la fotbal le va aduce față în față pe UTA și Poli. Așa zice la program. Aproape că nici nu mai contează că un arbore genealogic făcut ambelor echipe ar putea duce la concluzia că pe arena baronului Neumann vor juca Liberty-Fortuna-Salonta-Covaci-UT Arad, pe de o parte, și ACS Recaș, de cealaltă.
Timp de un an, Vasile s-a dat „Cosmin”!
Folosea de aproape un an actele și cardul bancar al altei persoane, ba chiar își făcuse și abonament la telefonul mobil! Un bărbat din Bacău a fost prins marți noapte, la un control de rutină. Polițiștii locali i-au cerut actele și atunci a a apărut surpriza.
Astra Film On Tour, la Carturesti Mercy
Astra Film Festival, singurul festival din România specializat pe filmul documentar de autor, ajunge la Timișoara. În săptămâna 4-9 martie, la Cărtureşti Mercy, sunt filme documentare unul şi unul. Astra Film On Tour-Best of este un proiect care a a prins contur ca urmare a solicitărilor venite din partea unor asociaţii şi grupuri de studenţi de a vedea filmele documentare premiate la Astra Film în oraşele lor.
Gimnastica pentru copii, parinti si bunici
Peste 100 de elevi timișoreni, plus părinții și bunicii lor, învață să facă gimnastică și să danseze, asistați de trei profesori de educație fizică. Acțiunea face parte dintr-un program al Academiei Olimpice Române, „Gimnastica pentru toți”.
Salonul de Carte Bookfest: primavara in biblioteca
Salonul de Carte Bookfest Timișoara, ediția a II-a, stă să înceapă. Evenimentul are loc între 14 și 17 martie și îl va aduce în orașul de pe Bega pe Juan Pablo Villalobos, unul dintre cei mai în vogă scriitori mexicani.
Alegi factura electronica la gaz, poti castiga premii!
Clienții E.ON Energie România pot opta, din luna martie, pentru factura electronică. Unii dintre ei se pot alege și cu un premiu pus în joc în cadrul campaniei „Drept la ţintă!”.
Teste Papanicolau gratuite, si la Spitalul CFR
Spitalul Clinic CF Timişoara a intrat, din luna martie, în subprogramul naţional de screening pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin. Acesta se adreseaza femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 64 de ani.
„Rocker”, filmul lui Marian Crisan, la Cuib d’Arte
Filmul „Rocker”, în regia lui Marian Crișan, ajunge și la Timișoara. pelicula va fi prezentată în 6, 7 și 8 martie, la Cuib D’Arte. Este cel de-al doilea film al lui Marian Crișan, după mult premiatul „Morgen”.
Verde, un spectacol nou-nout la Thespis
Teatrul Thespis aduce în faţa spectatorilor, la Casa de Cultură a Studenţilor, un spectacol de teatru non-verbal nou-nouţ, intitulat „Verde”. Acesta are loc marți seară, de la ora 20, intrarea fiind liberă.
Primavara cu multe premii, la Iulius Mall
Primăvara vine la Iulius Mall cu multe premii la cumpărături, prezentări de modă şi un spectacol dedicat mămicilor, susţinut de prichindeii de la Palatul Copiilor.
Fara apa calda si caldura
Colterm anunță că, pentru înlăturarea unei neetanşeităţi pe racordul reţelei termice primare, va întrerupe, marți, furnizarea încălzirii şi a apei calde de consum la punctul termic P.T. 15, între orele 8 și 14. Va fi afectată o parte a consumatorilor care locuiesc pe străzile Cuvin, Fagului, Ofcea și Pestalozzi.
Intreruperi de curent
Enel a programat, marți, întreruperi de energie electrică după cum urmează: Timișoara – str. Științei nr. 4, O. Balea (p), Gr. Alexandrescu (p), orele 9 – 16; Checea (p), orele 10 – 15; Remetea Mare (Frisches, Romgarden, zona vile, Comtim, depozit CEI), Sânnicolau Mare (str. Timișorii, Morii), orele 9 – 14; Gătaia (str. Carpați, Înfrățirii,…
Se fac inscrieri pentru deplasarea la derby-ul cu UTA
Suporterii lui Poli pot face deplasarea de la Arad, pentru derby-ul cu UTA. Conducerea clubului timişorean îi aşteaptă pe suporterii timişoreni să meargă în orașul de pe Mureș, pentru a-şi susţine favoriţii.
Are sau n-are Primaria Timisoara contract cu Rosign?
Primăria Timișoara plătește o firmă cu care nu mai are contract! Cel puțin așa susține democrat-liberalul Simion Moșiu, conform căruia contractul cu Rosign, societate pe acțiuni, nu există. Municipalitatea a încheiat, în 2001, un contract pe 14 ani cu Rosign, societate cu răspundere limitată. Democrat-liberalii cer primarului Nicolae Robu să facă public acest act.
Etapele dinaintea unui tratament ortodontic
În articolul ce urmează vom vorbi despre pașii pe care trebuie să-i urmați atunci când vă gândiți să vă îndreptați dinții. În cazul în care aveți nevoie de un tratament ortodontic este bine să știți că înainte de a primi aparatul dentar trebuie tratate toate cariile, extrași eventualii molari de minte, refăcute toate plombele neadaptate corect, precum și tratamentele de canal necorespunzătoare.
Junii conservatori nu s-au înghesuit la demisii
Mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret PC Timiş au ameninţat că îşi vor da luni demisia, după ce favoritul lor, Marian Cucşa, a pierdut alegerile în faţa unui tânăr nou intrat în filială, Cosmin Mirişan. Nu s-a întâmplat deloc aşa.
Ambrozia va fi combatuta de primarie cu amenzi
Primăria se pregătește de lupta cu ambrozia. Nicolae Robu a cerut Poliţiei Locale să se ocupe în mod special de terenurile lăsate în paragină, ale căror proprietari pot primi amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Comedie in trei acte cu Robu, Horia, Orza si Stoia
O adevărată commedia dell’arte a avut loc la finalul săptămânii trecute la Timișoara. Protagoniști, personaje importante ale municipiului de pe Bega, cel cu n-șpe stele ce se pregătește cică să devină capitală culturală europeană. Unii ar spune c-a adus mai degrabă cu un film cu… deștepți, dar parcă tot mai apropiată a fost situația de o satiră în trei acte.
Parintii cer deschiderea scolii din Stamora Germana, inchisa dupa renovare
Părinții a 200 de elevi de clasele primare din Stamora Germană cer redeschiderea școlii generale din localitate. Ei au început din timp demersurile, văzând chinul prin care trec copiii din clasele V-VIII, obligați să facă zilnic naveta la Moravița. Școala din sat a fost închisă după ce a fost renovată.
Inca un barbat bolnav de gripa porcina la Timisoara
Un al patrulea caz de gripă porcină a fost confirmat, luni, de medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. De această dată, este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani din Șag.