Coplata, un mare fas: Spitalul Judetean a facut, in trei zile, 1.000 lei!

După o lună de la introducere, banii din coplată nu aduc mare beneficiu spitalelor. Aceasta este concluzia la care au ajuns conducerile celor mai importante unităţi medicale din Timişoara. Sumele ajung doar pentru achiziționarea chitanțierelor, caselor de marcat fiscale, ștampilelor și pentru plata registratorilor.

Spitalului Municipal din Timişoara a strâns cei mai mulţi bani – 10.000 de lei, taxa fiind introdusă la câteva zile de la intrarea în vigoare a legii. „O mare parte din pacienţii noştri sunt la urgenţe, astfel că au achitat această taxă doar aproape 1.200 de pacienţi externaţi”, spune managerul unității medicale, Octavian Mazilu.

La Spitalul Judeţean, coplata a fost introdusă abia la sfârşitul lunii trecute, deoarece a fost implementat un sistem informatizat pentru achitarea taxei. „La externare, registratorii de pe fiecare secţie în parte încasează coplata. în funcţie de scutit sau nescutit. şi o predau la caseria spitalului”, a declarat managerul spitalului, Ciprian Bogdan. În ultimele trei zile din luna trecută, puţin peste 100 de bolnavi au plătit taxa la externare, astfel că Spitalul Judeţean a strâns aproximativ 1.000 de lei.

Spitalul de Boli Infecţioase a cheltuit din bugetul propriu peste 400 de lei pentru cele necesare introducerii taxei, iar banii colectaţi până acum din coplată vor merge tot către achiziţionarea de birotică. La Spitalul Clinic Căi Ferate, introducerea coplăţii a fost amânată. Asta, pentru că unitatea medicală va trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Ministerului Sănătăţii.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

România, victorie în fața Croației la Campionatul European U21

România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Debut excepțional pentru România U21 la Campionatul European de tineret. „Tricolorii” antrenați de Mirel Rădoi, deși outsideri în partida de astăzi disputată în fața reprezentativei similare a Croației, în San Marino, au obținut victoria și au plecat ca din tun în grupa de foc, în care se mai află Anglia și Franța. A fost 4-1,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul România, debut fulminant la Campionatul European U21! Victorie la scor în fața Croației

Social vezi arhiva Social

Accident mortal în Timiș

Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Sfârșit crunt și neașteptat pentru o femeie din Timiș, în această după-amiază. În vârstă de 69 de ani, aceasta a murit într-un accident rutier care a avut loc în apropiere de localitatea Birda. Vârstnica se afla în mașină alături de fiul său. La un moment dat l-a rugat să tragă pe dreapta, pentru că i...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident mortal în Timiș. O femeie a fost izbită în plin de o autoutilitară

Economic vezi arhiva Economic

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord

Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Americanii de la Visteon au găsit la Timişoara terenul propice pentru dezvoltare. Au închiriat birouri în una dintre cele mai moderne clădiri office din oraş, au selectat echipa cu care să demareze procesul de cercetare şi dezvoltare, pentru ca în acest moment să fie în curs de dezvoltare a activităţii. Dacă veţi conduce un autoturism...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Americanii de la Visteon proiectează viitorul instrumentelor de bord pentru domeniul auto la Timişoara / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 20 iunie, între orele 18.00 și 21.00, în localitatea Sânmihaiu Român, aflată în apropierea Timișoarei, va avea loc o adunare publică, organizată de către Asociația Mișcarea Sinergistă, ONG înființat conform legii, și de grupul local de inițiativă civică „Adoptăm Sânmihaiu Român”. Adunarea publică, care va avea loc începând cu ora 18.00, la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Adunare publică la Sânmihaiu Român. Se discută problemele comunei, de la utilități la instalarea bancomatelor
O nouă ediție a Zilelor Lacului Surduc este pe cale să înceapă. Mai sunt câteva zile până când pe malul și pe suprafața lacului din Timiș se va da startul manifestărilor. Vor fi concerte, concursuri și ridicări cu balonul cu aer cald. Doritorii au transport gratuit la dispoziție! Veți putea să-i vedeți performând pe scenă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Programul complet al Zilelor Lacului Surduc: Subcarpați, ridicări cu balonul cu aer cald, plimbări cu barca, târg cu produse tradiționale
Mai sunt două zile până când pe străzile Martirilor şi Bulevardul Liviu Rebreanu îndrăgostiţii vor putea vedea cerul şi stelele seara fără să vadă cablurile furnizorilor de internet în faţa ochilor. Primăria Timişoara ameninţă şi pregăteşte din nou ghiliotina: daţi jos cablurile sau le tăiem noi! Până pe data de 20 iunie mai au timp...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara ascute din nou ghilotina!
În cadrul seriei de acţiuni dedicate proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană s-au organizat, pe bani publici, evenimente lipsite de vizibilitate şi cu un impact în comunitate redus, care să justifice aceşti bani, spun cei de la USR Timişoara. Ei solicită să ştie pentru ce s-au cheltuit banii pentru pregătirea acestui proiect, adică zece milioane lei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timişoara vrea să ştie ce şi cine a făcut ceva pentru proiectul Timişoara Capitală Culturală Europeană 2019
Un bărbat care încerca să vândă produse false în Piața Flavia din Timișoara a fost luat la întrebări de jandarmii aflați în patrulă, la sfârșitul săptămânii trecute. Acțiunea oamenilor legii a avut loc duminică, 16 iunie, cu scopul de a combate comerțul cu produse contrafăcute sau neaccizate. Asupra bărbatului în vârstă de 39 de ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Parfumier”, prins când vindea produse false, în Piața Flavia din Timișoara
Zeci de persoane din Timiș au ajuns săptămâna trecută la Spitalul de Boli Infecționase Victor Babeș din Timișoara. Aceștia au avut nevoie de tratament, fiind înțepați de căpușe. Conform reprezentanților spitalului, 34 de pacienți s-au prezentat cu înțepături de căpușă, în săptămâna care a trecut, la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Acestora...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de timișeni au ajuns la spital, după ce au fost înțepați de căpușe
Un singur cetăţean a picat în plasa armatei secrete de agenţi de la Poliţia Locală Timişoara care veghează în civil găsirea cetăţenilor răi care aruncă gunoaie în gropi clandestine pe stradă. Influenţa anunţului că poliţiştii în civil caută asemenea contravenienţi s-a răspândit repede şi oamenii au devenit civilizaţi, spune Nicolae Robu, primarul Timişoarei. El s-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali secreţi au descurajat aruncarea gunoaielor pe stradă. Firma de salubritate stradală, lăudată de cetăţeni
Primarul Timişoarei insistă că trecerea deplasării prin oraş a cetăţenilor să se mute dinspre autoturism spre transportul local şi biciclete, dar nu oferă parcări publice unde oamenii să-şi lase vehiculele pentru a se urca în autobuz sau tramvai. El recunoaşte că nu există nimic mai mult decât intenţii şi niciun plan concret pentru parcări pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara e hotărâtă să dezvolte transportul public, cu autobuze, tramvaie şi trotinete noi. Parcări de tranzit – deocamdată zero
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com