Ediția cu numărul șapte a Street Delivery și-a propus să le aducă timișorenilor cât mai multe „Culori“. Totul a pornit de la griul existenţei de zi cu zi, griul oraşului care strigă după şi mai multă veselie cromatică. Urmează trei zile de culoare care vor anima, săptămâna viitoare, zona Pieței Unirii.
Cum au facut praf bodyguarzii o prezentare de moda cum n-a vazut Parisul / FOTO
Centrul Timișoarei s-a transformat, vineri seară, în podium de modă. De la Opera Naţională şi până la Fântâna cu Pești, 20 de manechine au defilat, pe un covor roșu lung de 300 de metri, în creaţii Silvia Terziu. Păcat că publicul a fost ținut la distanță de bodyguarzi, care n-au înțeles că orice show are nevoie de spectatori și nici că Piața Victoriei nu poate fi blocată după bunul lor plac.
Conferinţa finală a proiectului “Reţea transnaţională educaţională privind orientarea, consilierea şi practica pentru carieră, corelate cu piaţa muncii, în societatea cunoaşterii – PRACTICOR”
„Universitatea POLITEHNICA din Timişoara, în calitate de coordonator, împreună cu partenerii: Universitatea din Piteşti, Institutul de Studii şi Proiectări Energetice ISPE Bucureşti şi FRAUNHOFER – Gesellschaft zur Förderung der angewandten Forschung din Germania organizează în data de 11-12 iunie 2013 conferinţa finală a proiectului “Reţea transnaţională educaţională privind orientarea, consilierea şi practica pentru carieră, corelate…
Zilele Cartierului Steaua – Fratelia
Zilele Cartierului Steaua – Fratelia au loc sâmbătă și duminică, în organizarea consiliului consultativ din zonă, în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara şi Casa de Cultură. Evenimentul are loc pe strada Herculane din cartierul Fratelia.
„Copilul Nicolae Robu lanseaza teme nastrusnice”
Preşedintele PP-DD Timiş, deputatul Adrian Diaconu, se amuză de propunerea privind introducerea unui metrou la Timişoara, lansată recent de primarul Nicolae Robu. Diaconu crede că soluţia unui metrou la Timişoara poate fi asemuită doar cu realizarea trenului pe sub Canalul Mânecii.
Nicolae Robu tuna si fulgera pe Facebook impotriva „tonomatelor”!
Nicolae Robu iese din nou la atac pe Facebook. De această dată, dușmanul de clasă este reprezentat de presa „tonomat”, care îndrăznește să aibă o părere cât de puțin contrară celei exprimate de edilul liberal. Supărat foc, Robu pune semnul egal între palmieri și dezvoltarea Timișoarei!
Stoia nu da prea multe zile palmierilor
Nu dă prea multe șanse palmierilor „plantați” recent în centrul Timișoarei, dar nu e deranjat de ei. Viceprimarul Traian Stoia pare amuzat de vâlva creată în jurul ultimei realizări a primarului Nicolae Robu.
Primaria Timisoara isi va reduce facturile la curent pe bursa
Viceprimarul Traian Stoia spune că Primăria Timişoara vrea să găsească, pe bursă, un alt furnizor de energie electrică la costuri mai scăzute. Dacă operațiunea va reuși, factura va scădea considerabil.
Viorel Marineasa: „Regionalizare in clandestinitate”
La dezbaterea desfășurată la Timișoara privind regionalizarea României și orchestrată de vicepremierul Liviu Dragnea nu au fost invitați și reprezentanți ai societății civile. Sau cel puțin nu ai acelei părți din societatea civilă care ar putea „deranja” cu unele opinii demersul USL.
Muncitorii de la Judetean lucrau si furau / VIDEO
Muncitorii care lucrează la reabilitarea termică a Spitalului Județean Timișoara au fost surprinși de camerele de supraveghere în timp ce furau materiale de construcție. O anchetă internă a firme care execută lucrarea urmează să stabilească exact cine sunt vinovații.
„Sfera Timisoarei” a bucurat sute de copii de ziua lor / FOTO
Asociația „Sfera Timișoarei” a trecut cu brio de primul test. Peste 250 de copii s-au distrat pe cinste de ziua lor, la un eveniment organizat special pentru ei, pe malul Begăi, sub Podul Tinereții.
Presedintele regiunii, ales de cetateni sau de consilierii locali?
Proiectul regionalizării României are multe nebuloase. Una dintre ele este alegerea viitorilor preşedinţi ai regiunilor. Vicepremierul Liviu Dragnea are vrea ca preşedinţii viitoarelor regiuni să fie aleşi de cetăţeni, dar s-ar putea să nu existe timp pentru acest lucru.
Ostaficiuc, amanat inca o saptamana la ICCJ
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) ar fi trebuit să ia, vineri, o decizie în procesul lui Constantin Ostaficiuc, cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Președintele PDL Timiș este acuzat de conflict de interese. Verdictul a fost amânat din nou.
Donatie de 42.000 de euro, pentru Maternitatea Odobescu
Echipamente performante, destinate nou-născuţilor prematuri sau bolnavi, au fost donate, vineri, Maternității Odobescu. Toate au fost cumpărate cu ajutorul Clubului Lions Timișoara și au costat nu mai puțin de 42.000.
Seara indiana
Dacă sunteți fascinați de India, vineri seară nu trebuie să ratați întâlnirea de la Calpe Gallery. Trei călători în India vă împărtățesc experiențele lor.
Veniti duminica la plaja sub palmieri!
Timișorenii se adaptează noilor schimbări de décor din orașul lor. Pentru că acum au palmieri, la fel în stațiunile de fițe din lumea largă, era momentul să pună la cale și petreceri asortate. Prima dintre ele ar putea avea loc duminică, iar apelul se face pe Facebook.
Huiduieli si aplauze, la dezbaterea despre regionalizare
Dezbaterea publică privind procesul de regionalizare-descentralizare din România, desfășurată vineri la Consiliul Județean Timiș, a aglomerat la maximum sala mutifuncțională a instituției. Vicepremierul Liviu Dragnea a asistat la o dezbatere furtunoasă, cu aplauze și huiduieli.
Teatrul Maghiar isi premiaza cei mai buni actori
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” respectă tradiția, astfel că își va premia, și în acest an, cel mai bun actor și cea mai bună actriță. Premiile vor fi decernate în 13 iunie, la finalul reprezentației cu „Opera țărănească”.
Intoleranta la histamina
Nu puține sunt cazurile în care pacienții se prezintă la medicul alergolog cu probleme digestive ca balonare, crampe abdominale, diaree, greață, vărsături după consumul unor alimente, crezând ca este alergie alimentară sau intoleranță alimentară. De asemenea, pacienții vin cu urticarie/ înroșire a pielii sau chiar, mai rău, cu umflături la nivelul feței, mâinilor sau picioarelor, respirație grea și cefalee apărute după unele alimente. Aceste semne și simptome nu înseamnă întotdeauna alergie, ci de multe ori sunt semne ale unei intoleranțe la histamină.
Smecherul cu BMW de la Lugoj a fost trimis in arest
Alin Faur, tânărul de 28 de ani care s-a urcat cu mașina pe trotuar, duminică, la Lugoj, rănind femeie, va sta după gratii în următoarele 29 de zile. Inițial, el fusese lăsat în libertate de judecătorii lugojeni.