Inca „verde” pentru biciclete in Piata Victoriei si strada Alba Iulia

Bicicliștii au încă liber să circule prin centrul Timișoarei. Vacanța i-a dat peste cap lui Nicolae Robu proiectul care interzicea pedalatul în Piața Victoriei și pe strada Alba Iulia în intervalul orar 18-22, din mai până în octombrie. Acesta a căzut marți la vot, pentru că n-au fost destui consilieri care să fie în favoarea lui.

biciclete

Deocamdată, primarul Nicolae Robu nu a reuşit să interzică mersul pe bicicletă în centrul oraşului. Proiectul a căzut marţi deoarece numai 11 consilieri au votat în favoarea lui. Alți cinci au votat împotrivă, iar unul s-a abținut. Conform acestui proiect, care a iscat deja destulă vâlvă, mersul pe bicicletă urma să fie interzis în Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia, în intervalul 1 mai-31 octombrie, între orele 18 şi 22. Amenzile prevăzute pentru bicicliştii care nu respectă această prevedere sunt cuprinse între 100 şi 200 de lei.

Nicolae Robu a anunțat deja că va reintroduce proiectul în următoarea şedinţă de consiliu local. În plus, el spune că prevederile acestuia ar putea fi mult mai stricte data viitoare. „Proiectul nu a avut suficient de multe voturi pe fondul foarte multor absenţe. Eu nu cred că trebuie să se bucure cineva că s-a întâmplat asta. După cum aţi putut remarca, unii sunt radicali vizavi de această problemă. Există riscul ca, data viitoare, proiectul să apară în temeni mai restrictivi decât cel pe care l-am propus eu”, spune Robu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

george a spus: (iulie 31st, 2013 at 00:52 )

pisi, falsa problema! ca biciclist ma cam enerveaza sa trec prin zona cu pricina, calare pe drona! exista variante mai bune pe toate directiile, din toate directiile!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată

Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Performanță deosebită obținută de o antrenoare de la Smartfit! Bronz european pentru Mădălina Stanca

Performanțele sportivilor legitimați la Smartfit și Clubul Sportiv Martin Sports Timișoara sunt reconfirmate la nivel internațional, în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania). Competiția a reunit unii dintre cei mai bine pregătiți sportivi din Europa, iar România a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită obținută de o antrenoare de la Smartfit! Bronz european pentru Mădălina Stanca
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Mult așteptatul sens giratoriu de pe centura de ocolire a Lugojului, la intersecția cu strada Tapiei intră în licitație. Este unul dintre cele mai periculoase puncte de acces rutier din municipiul de pe Timiș, lucrarea fiind solicitată de ani de zile. DRDP Timişoara a anunțat lansarea pe SEAP a procedurii de realizare pentru obiectivul ”Execuție...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara a lansat în licitație realizarea sensului giratoriu dintre centura Lugojului și strada Tapiei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Performanțele sportivilor legitimați la Smartfit și Clubul Sportiv Martin Sports Timișoara sunt reconfirmate la nivel internațional, în cadrul Campionatului European de Culturism și Fitness IFBB 2026, desfășurat în perioada 30 aprilie – 2 mai, la Santa Susanna (Barcelona, Spania). Competiția a reunit unii dintre cei mai bine pregătiți sportivi din Europa, iar România a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Performanță deosebită obținută de o antrenoare de la Smartfit! Bronz european pentru Mădălina Stanca
Un număr total de 53 de biciclete vor fi cumpărate de către Consiliul Județean Timiș în perioada următoare. Licitația a fost lansată pe SEAP, finanțarea fiind asigurată în principal prin fonduri europene transfrontaliere. În cadrul proiectului se dorește furnizarea a trei tipuri de biciclete, împărțite pe loturi. Primul lot include 30 de biciclete pentru adulți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș caută furnizor pentru zeci de biciclete
Deși o chirie la un apartament din Timișoara nu e deloc una mică, nivelul acesteia este sub cel practicat în alte orașe mari. Bugetul mediu necesar închirierii unui apartament cu 2 camere în Timișoara a fost, în primul trimestru din 2026, de 450 euro/lună, potrivit datelor Imobiliare.ro. Acesta nivel este similar cu cel solicitat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nivelul chiriei pentru un apartament din Timișoara rămâne sub cel din Brașov, București sau Cluj
Dinamo București tocmai a câștigat un nou titlui de campioană național la handbal masculin, după ce a învins sâmbătă cu 36-27 HC Buzău, a doua clasată. Este al 22-lea titlu pentru „dulăi”, care obțin și al zecelea campionat la rând, un adevărat record! Câștigarea titlului de trupa bucureșteană, este o veste bună și pentru SCM...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dinamo bate, Timișoara se bucură! Bucureștenii au ajuns la al 22-lea titlu, SCM Poli revine în Europa
Printr-o poziţie exprimată pe reţelele de socializare, PNL Timiş anunţă, prin intermediul preşedintelul interimar, Marilen Pirtea, că este alături de premierul Ilie Bolojan, în contextul moţiunii de cenzură. Anunţul a fost făcut la puţin timp după ce deBanat i-a prezentat pe mai mulţi lideri ai PNL Timiş fotografiindu-se alături de preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce unii lideri s-au fotografiat alături de Alfred Simonis, PNL Timiş anunţă că rămâne alături de Ilie Bolojan. Deocamdată
Sâmbătă, polițiștii rutieri, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 59/E70, la km 27+300 m, au oprit un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, care se deplasa din direcția localității Voiteg către Jebel. Autoturismul a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 211 km/h, pe un sector de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A depășit cu peste 110 km viteza leagă, probabil se pregătea să zboare! Vezi ce amendă a primit „vitezomanul Gică”
Victorie clară la Galați, cu aceleași probleme de lot de la meciul precedent, însă de această dată cu Sasa Borovnjak și Jalen Nesbitt strângând din dinți pentru a-și ajuta colegii din teren chiar și pentru doar câteva minute în contul fiecăruia dintre ei. Prim-divizionara de baschet a Timișoarei închide astfel seria care a devenit grea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Poli Timișoara scapă de emoții! Bate la Galați și închide cu 3-1 seria din play-out
La Timișoara va avea loc o nouă ediție a Ezoteric Fest, un festival dedicat armoniei dintre minte, corp și suflet, eveniment care se înscrie în conceptul mai amplu „Timișoara Terapeutică”. Organizatori sunt Expo Timișoara Internațional în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș. Evenimentul are loc în perioada 8-10 mai 2026, la Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ezoteric Fest revine la Timișoara cu o nouă ediție
Situație incendiară în Grupa B din play-out! Dumbrtăvița pierde la Bacău, Șelimbăr bate la Reșița, iar Satu Mare și Tunari fac egal, astfel că în ultima etapă totul este posibil… Dumbrăvița va fi la mâna ei și are nevoie de cel puțin un egal pentru a supraviețui. Dacă pierde, iar Șilimbăr și Olimpia bat, echipa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dumbrăvița pierde la Bacău și tremură pentru a rămâne în liga secundă! Reșița se face din nou de râs
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.