Timisul e al saselea judet din tara, ca numar de locuitori

Populația județului Timiș a crescut cu peste 6.600 de locuitori. Față de recensământul precedent, și Timișoara are mai mulți locuitori, 319.279 de persoane, ceea ce clasează orașul de pe Bega pe locul al treilea în țară, după București și Cluj.

Potrivit lui Sorin Belea, directorul Direcției Regionale de Statistică, Timișul este al șaselea județ din țară în ceea ce privește populația, cu 687.540 de persoane. „În Timiș avem 329.176 de bărbați și 354.634 de femei. În mediul urban, populația este de 422.349 locuitori, iar în mediul rural, 261.191”, a declarat Belea. Cea mai mare creștere a populației s-a înregistrat în comunele Dumbrăvița, Giroc, Moșnița Nouă și Sânmihaiu Român.

Pe baza etniei declarate, datele recensământului arată că, în Timiș, trăiesc 550.836 români, maghiari – 35.295, romi – 14.525, sârbi – 10.102, germani – 8.504, ucraineni – 5.950, bulgari – 4.478, slovaci – 1.424. În județ mai sunt italieni – 341, evrei – 220, turci -127, ruși-lipoveni – 109, tătari – 16, croați – 242, greci – 75, cehi – 185, polonezi – 65, chinezi – 26, armeni – 30, ceangăi – 151 și macedoneni – 45. Vineri, primarul Nicolae Robu a declarat că deține informații de pe surse, potrivit cărora Timișoara ar fi ieșit pe locul al doilea, înaintea Clujului, dar că, probabil, nu fost luate în considerare toate datele.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

BINEINTELES.... a spus: (iulie 7th, 2013 at 12:49 )

ca important este altceva si anume ca e singurul judet cu demografie pozitiva,adica nr. de nasteri e mai mare decat nr. de decese!Caci sunt judete cu crestere demografica, dar nu prin natalitate, ci au venii unii din alte parti…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”

Moţiunea de cenzură „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. Este un “cadou pentru Sorin Grindeanu”, a anunţat unul dintre iniţiatorii moţiunii. Moţiunea de cenzură intitulată “România nu este de vânzare – fără progresiști la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cadou pentru Sorin Grindeanu. Moţiune de cenzură a “suveraniştilor” împotriva “progresiştilor”
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sfantul Nicolae

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii publice și reducerii consumului energetic, în cadrul programului Interreg IPA România – Serbia. În urma acestuia, o clădire publică din Dumbrăvița va fi reabilitată termic. Proiectul „GreenPublicBuilding – Transformarea sediilor publice pentru sustenabilitate energetică” reprezintă o inițiativă strategică prin care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20.00, la Biserica Millennium. Concertul este o prezență constantă în calendarul sărbătorilor de iarnă din Timișoara, un moment de întâlnire înainte de Crăciun. Comunitatea italienilor îi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium
Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă, fântâni arteziene și mai mult verde sunt incluse în proiectul derulat prin Regio Vest. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest și Primăria Orașului Sânnicolau Mare au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro
Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o sărbătoare sportivă, cu un cuplaj spectaculos de handbal și baschet! Ora 16:00 – Handbal Echipa bănățeană dispută ultimul meci al anului în Liga Zimbrilor, în compania celor de la CSM Sighișoara. SCM Poli vine după o înfrângere serveră de pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet
Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre cei care au câștigat într-o societate care a pierdut. Și despre întrebarea pe care România o evită: ce datorăm comunității care ne-a făcut posibili? Ultimii 35 de ani au produs o clasă prosperă într-un stat fragil: antreprenori, profesioniști, investitori, lideri...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției
Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025, începând cu ora 17:00, la Căminul Cultural din Ghiroda, unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului: Gala Finalului de An și Festivalul de Datini, Colinde și Obiceiuri de Iarnă, ajuns la cea de-a XV-a ediție. Publicul este invitat să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie
Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinți, în special de către copii. Supranumit „Făcătorul de minuni”, Sfântul Nicolae este considerat şi ocrotitor al copiilor, fiind patronul spiritual al Greciei, dar și al multor orașe din vestul Europei. Potrivit tradiţiei, Sfântul Nicolae s-a născut în secolul al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni
Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie, seminarul științific cu tema „Practica analizei riscurilor geopolitice”. Evenimentul a fost susținut de Dr. Timothy Less, Senior Advisor for Geopolitics la Cambridge Centre for Risk Studies, Judge Business School, University of Cambridge. Seminarul a fost deschis de Prof. Dr. Dana-Maria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.