Mister Vali

Lui Vali Velcea nu-i pot spune încă dom’ profesor, cum probabil că i-ar plăcea, însă nici nu pot să-i găsesc pricină pentru eșecul de la Brașov, 1-2 în recenta etapă a ligii 1. Da, lipsa unui leac pentru neputința din meciul cu Botoșaniul poate fi un motiv de supărare pe antrenorul care, totuși, a crescut frumos de la an la an. Vali Velcea a depășit faza de Marian Rada la Rapid. Și despre Velcea s-a spus că este mantaua de vreme rea, puțini văzându-i multe calități atunci când prelua o Poli înfometată de trofee, în perioada BkP. Două stagiuni și tot atâtea promovări din B l-au șlefuit profesional pe antrenorul cu care astăzi Poli a suprins plăcut prima divizie, tocmai pentru că împlinirea sa ca antrenor a avut loc împreună cu construirea unei echipe omogenizate în chinurile promovării.

Poate vă veți întreba ce-mi place atâta la Velcea după două înfrângeri. Îl laud pe Velcea pentru felul cum a pierdut cu Brașovul, nu pentru felul cum a câștigat cu Mediașul. Deși se spune că rezultatul te ține pe banca tehnică, Velcea ne-a arătat o Poli dispusă să joace fotbal. Și care nu merge cu miloaga pentru un punct în deplasare, precum ne-a obișnuit în ultima vreme Victor Pițurcă la echipa națională. Poli a fost învinsă la Brașov în minutul 94 în timp ce insista pentru golul victoriei, printr-o reușită din ofsaid și-o înlănțuire de gafe de portar pentru care Velcea e greu să fie tras la răspundere.

Apropo de tras la răspundere. Reacția primarului Robu după eșecul de la Brașov pare logică dacă n-ar fi făcut de un personaj cu veșminte de patron de echipă. Ca un chibiț sau ziarist, n-ar fi o problemă să spui că la echipă ar trebui luate măsuri sau că ele vor fi luate negreșit, cu pumnul în masă. Când tu aloci bani, tu controlezi legislativul care aprobă astfel de bugetări, când prin comportamentul de primar dai semne de autoritarism politico-administrativ, a anunța că la echipă se va tăia în carne vie în ceea ce privește lotul sau primul unsprezece e ca și cum te-ai numi Gigi Becali și-ți dojenești echipa, la pauză, din gura vestiarului.

Cealaltă Poli, ASU Poli, a jucat și a câștigat sâmbătă la Șag (2-5). Indiscutabil, ASU Politehnica arată ca o echipă ce trage la promovare. Până în acest moment, echipa lui Codrea excelează la toate capitolele, sportiv, marketing, tifoserie și pare dintr-un alt film decât scena diviziei a patra. Treburi care le-a observat și primarul Venus Oprea, care la pauză părăsea tribuna cochetei arene din Șag, lăudând peste măsură adversarul echipei pe care o finanțează. „Ai noștri sunt timorați. Nu vezi cum joacă? N-au suflu. Dar uite la ăștia ce echipă au. Peste doi ani asta va fi echipa orașului. Ăia ai lui Robu nu vor rezista. Să vezi ce-o să fie acolo”, a spus primarul pedelist de Șag, sporind interesul spentru prima deplasare a lui ASU într-o comună cu echipă solidă și edil USL.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

alex gal a spus: (august 25th, 2013 at 10:43 )

primarul venus oprea este pedelist? e de inteles in cazul asta matrapazlacul pus la cale de primarii pdl care au avut echipe in D dar le-au retras pentru a promova regulamentar asu. foarte trist, domnilor suporteri de lux.

Marius a spus: (august 25th, 2013 at 12:44 )

Cu toata stima, d-le Sasu, mi-e teama c-ati vazut un alti meci. In meciul cu Brasov, ca si-n cel cu CFR, echipa d-lui Velcea a fost una mica, c-o atitudine si mai mica.

Revedeti meciul: la scorul de 1-1, dupa ce Brasovul a ramas in 10 oameni, timisorenii, in loc sa simta miros de sange si sa calareasca adversaul, au preferat tragerile de timp.

Ma refer punctual la:
– tavaliri pe jos de la o minge in plex sutata, de fapt, impinsa de la 3 metri, de parca ar fi fost loviti de-o ghiulea
– portarul nostru nu s-a grabit absolut deloc sa repuna mingea in jos, din contra, isi facea de lucru la out-urile de poarta sau lasa mingea sa curga si-o culegea de pe jos doar daca era presat de adversar (culmea, cei grabiti erau adversarii)
– cand se nimereau in atac, ai nostri prefereau plimbatul mingii in tuse si obtinerea de out sau cornere…
– iar de pe margine n-am vazut nici un cadru c-un Velcea disperat si iesit in tusa, sa dea semnalul de „urcati in atac”!

@haaalllo primarele portocaliliu- ASU GOTTLOB NU E POLI ! a spus: (august 25th, 2013 at 13:02 )

ASU GOTTLOB NU E POLI !

Mihalcea a spus: (august 25th, 2013 at 13:23 )

Ce greu e să înţelegi că lumea nu se învârte în jurul politicii …

scolaru'ntirziat a spus: (august 25th, 2013 at 15:17 )

Să trăiască un domn’ d’aici care scurt el ne esplică
Că lumea nu să-nvîrte cum ştim după politică
Poate zice adevăru’,or’ nu vrea să paţa rău
Cum păţi un domn cu carte cu nume de Galileu
Care-o zis cum că pamîntu’ se învîrte după soare
Nu că stă el la mijloc fără nici o supărare
Şi-o-nvăţat domnu d’aci dacă spui că se-nvîrteste
Ca şi domnu’ Galileu dînsu poate o păţeşte
Mai bine să stai cuminte ca şi Luna satelit
Şi te afli că lumină de la soare ai primit
Ziua dormi ca înspre sară ca să fi mereu în forma
Noaptea cînd eşti lună nouă lucri cu un sfert de normă
Te slăvesc în poezii ăi mai mari dintre poeţi
Te recită-n dragoste de la culţi la-nalfabeţi
Iară dacă Sfîntu’ Soare odată să gată,trece
Tu ramaîi acolo sus nesimţita şi tot rece

@mihalcea a spus: (august 25th, 2013 at 19:05 )

dar asu nu se invarte deloc in jurul pdl? chiar deloc?

dorin a spus: (august 25th, 2013 at 19:27 )

iar sunda sta frumusel la panda. cum stie el mai bine.

www a spus: (august 25th, 2013 at 20:31 )

foarte foarte slab articol….o linguseala

nelu a spus: (august 25th, 2013 at 21:19 )

Regret dl. Sasu dar nu aveti dreptate,echipa joaca din elan muncitoresc,da tare si fugi, Barbut sau Trandu si daca se nimereste pe acolo Sekely si mai nimereste si mingea bine e ok altfel nici o gandire tactica,e clar daca nu dam primi gol sa jucam apoi pe contraatac jucam pe degeaba.Ex.cu Bacaul stiam ca se inchid bine,nu am gandit deloc meciul in asa fel ca sa iasa si ei cat de cat la joc.Eu nu vad decat infatuare,arogantasi multe merite care si le atribuie si nu sant toate ale lui,sincer as prefera sa fie numit Sunda,nu-i atribuiti mai multe merite decat are in promovari,la prima la ce lot a avut si valoarea seriei era mare rusine sa nu promoveze,iar la ultima sa fim siceri a fost cam gatuita noroc cu Damila ca s-a poticnit,deci,haideti sa nu-i ridicam osanale,sa-i recunoastem meritele de a fi mereu supus la cine trebuie.

vai de vali a spus: (august 26th, 2013 at 15:27 )

Sasule, iar luat-o iarăși razna, băi, băiatule! Ce abureală ți-a mai venit prin cap!? Nu vezi, nu simți că habar nu ai cu ce se mănâcă fotbalul timișorean? O dai cu abureala de vară din lipsă de subiecte!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (august 27th, 2013 at 01:58 )

MISTER VALI ESTE OK SI ARE RESPECTUL NOSTRU PENTRU CE A FACUT LA POLI TIMISOARA MERITE CARE NU I SE VOR DA LA O PARTE,DAR VREM SA FIE PENTRU NOI CEL CARE POATE DOVEDI CA POATE CONTINUA O MUNCA DE PERFORMANTA LA UN NIVEL CARE CU TOTI SPERAM DE CUPE EUROPENE SI CISTIGAREA DE TROFEE FARA DE CARE FOTBALUL ESTE ZERO.SI IN ACEST CAZ CRED CA VALI STIE EL SINGUR CARE ESTE MAXIMUL LUI CA SI ANTRENOR,DECI PENTRU NOI VALI VELCEA RAMINE UN MISTER ,SI MUNCA DEPUSA PINA ACUM VA FI RECUNOSCUTA ORICIND!!!!

SAM a spus: (august 27th, 2013 at 08:42 )

nu il suport pe velcea…… dar daca va fi schimbat acum ar fi nedrept….pe de alta parte omul velcea ar merita demis

von der velcea a spus: (august 27th, 2013 at 12:43 )

nu ai ce sa ai ceri ;a echipa….e maximul ce poate realiza….si ai felicit…..cu putine momente de concentrare ar fi realizat mai multe puncte ….capul sus HAI POLI A NOASTRA….

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.