Ca sa nu se mai faca internari de zi, CJAS da bani pentru analize

Timișenii au toate șansele să-și facă, în noiembrie, analize de laborator și investigații imagistice gratuit sau cu plată parțială. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș a dublat fondurile, comparativ cu sumele alocate anul trecut.

analize

Casa Judeţeană de Asigurări Timiş a suplimentat bugetul laboratoarelor şi furnizorilor de imagistică pe lunile octombrie si noiembrie. CJAS Timiş a ţinut cont de sesizările asiguraţilor şi a alocat de două ori mai multe fonduri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, dacă în 2012, pentru lunile octombrie si noiembrie, fondurile erau de 461.363 lei, respectiv 638.099 lei, pentru anul în curs fondurile sunt de 1,272 milioane de lei, pentru octombrie, respectiv 1,27 milioane de lei, pentru noiembrie. „Prin această suplimentare, asiguraţii îşi vor putea face analizele în toate laboratoarele aflate în relaţie contractuale cu CJAS Timiş şi nu vor mai apela la internări, spitalele făcând in acest fel economii la buget, ţinând cont că nu mai sunt nevoite să suporte cheltuielile hoteliere pentru acei asiguraţi”, explică Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Bike Challenge 2026, sărbătoare civică pe două roți și spiritul unei comunități vii/FOTO

Pentru istorie, pentru sport, pentru mișcare, pentru sănătate. Și pentru a sărbători o comunitate unică și un oraș vibrant, plin de viață! Duminică, 26 aprilie 2026, centrul Timișoarei a prins un ritm aparte. Nu doar cel al roților care se învârt, ci și al unei comunități care a ales să se adune în jurul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Bike Challenge 2026, sărbătoare civică pe două roți și spiritul unei comunități vii/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Duminică, 26 aprilie, în jurul orei 13:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu într-un apartament pe strada Gheorghe Lazăr din Timișoara. La fața locului s-au deplasat de urgență 16 pompieri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, 2 autospeciale de stingere, 2 echipaje SMURD și o autospecială de lucru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Momente de panică la un bloc turn de pe Gheorghe Lazăr! Incendiu de apartament și zeci de persoane autoevacuate
Consiliul Județean Timiș ne arată că nu doar la Timișoara se curăță carosabilul. La finalul acestei săptămâni a ajuns la rând drumul care duce spre Aeroportul Internațional Timișoara. S-a dat ”cu mopul” mecanizat pe drumul care duce la principala poartă aeriană din Banat. Administrația județeană a anunțat că s-a intervenit, pe timp de noapte pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a măturat și spălat mecanizat drumul spre Aeroportul Timișoara/VIDEO
Lucrările la porțiunea lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea, continuă în ritm susținut. Secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu, a vizitat șantierul. Acolo s-au finalizat terasamentele pe aproximativ 8,7 km din totalul de 9,13 km, lucrări hidrotehnice fiind realizate pe aproximativ 6,4 km (canale de evacuare, rigole), iar lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe porțiunea Margina – Holdea continuă în ritm alert/VIDEO + FOTO
O treime din locuitorii județului Timiș au beneficiat, în medie anul trecut, de o prestație de natură socială, arată datele cuantificate de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Sumele plătite au fost de peste un miliard de lei. Astfel, drepturile de natură socială au fost în cuantum de 1.170.557.302 lei, ceea ce înseamnă 97.546.442...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În anul 2025, în Timiș s-au efectuat prestații de natură socială de 1,1 miliarde de lei
Sâmbătă, 25 aprilie,  inima Banatului a bătut cu putere în capitala Europei. O mare delegaţie a judeţului Timiş a fost prezentă la festivalul Arthis Fest – Primăvară Culturală din Bruxelles, un eveniment care celebrează tradiția și frumosul. Din delegaţie a făscut parte şi Ansamblul „Cununa Timișului”  din Ghiroda, care a dus la Bruxelles prospețimea jocurilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ansamblul „Cununa Timișului” din Ghiroda a dus  mândria bănățeană la Bruxelles
Primarul Timişoraei, Dominic Fritz, totodată preşedinte al USR, le aminteşte “suveraniştilor” intoxicaţi de propaganda Kremlinului că, în timp ce de la Bruxelles România a primt 100 de miliarde de euro pentru a construi spitale, şcoli sau autostrăzi, din Rusia ne-au venit până acum doar… drone. El spune despre cei care nu pot rosti cuvântul „Rusia”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre diferenţa dintre Est şi Vest: De la Bruxelles au venit 100 de miliarde de euro, din Rusia… 44 de drone
CSM Lugoj se impune la București, pe terenul Rapidului, și termină sezonul pe locul 7. Seria s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei jocuri, iar bănățencele s-au impus și acasă, câștigând astfel întâlnirea cu 2-0 la general. Partida de la București a fost palpitantă! Giuleștencele au câștigat, în prelungiri, primul set, 26-24, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj încheie cel mai cenușiu sezon din ultimul deceniu cu o victorie și pe locul 7
Schimbările din piața muncii din ultimii ani au adus în prim-plan nevoia de adaptare rapidă și de dezvoltare continuă a competențelor. Tot mai mulți angajați și angajatori caută soluții concrete pentru a ține pasul cu aceste transformări, iar formarea profesională devine un instrument esențial în acest proces. În acest context, Fundația Româno-Germană de Pregătire și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fundația Româno-Germană de Pregătire și Perfecționare Profesională Vladimirescu Arad – investiția în oameni, dezvoltarea competențelor, viitorul comunității
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.