ASU Poli face egal la Gataia si pierde primul loc!

Politehnica Timişoara a pierdut şefia Ligii a IV-a Timiş în detrimentul lui FC Ghiroda, după încă o prestaţie sub aşteptări în disputa cu Progresul Gătaia. Cu un joc previzibil, fotbaliştii pregătiţi de Paul Codrea au terminat la egalitate, 2-2, disputa de la Gătaia.

asu poli

La fel ca şi în ultimele etape, jocul Politehnicii Timişoara a lăsat de dorit, posesia fiind singurul atu al timişorenilor, insuficient însă pentru a câştiga cele trei puncte. Faţă de jocurile cu Auto Timişoara sau FC „Marcel Băban” Jimbolia, când Politehnica a câştigat pe final, elevii lui Codrea au fost părăsiţi şi de noroc. Istoria jocului de la Gătaia a fost scrisă în prima repriză, când s-au înscris toate cele patru goluri. Prima dată au condus gazdele, Lungu deschizând scorul în minutul 6. Timişorenii şi-au revenit repede şi au egalat în minutul 10 prin Ionaş, după o pasă a fundaşului dreapta Birău. Taub, celălalt fundaş lateral al Politehnicii, şi-a adus echipa în avantaj în minutul 36, dar bucuria timişorenilor a durat doar câteva minute, pentru că Bucure a restabilit egalitatea cu trei minute înainte de finalul primei reprize. Mitanul secund a fost la discreţia oaspeţilor, care au dominat jocul, dar fără ca vreo ocazie să se concretizeze şi pe tabela de marcaj. FC Ghiroda a trecut cu 2-0 de FC „Marcel Băban” Jimbolia, ceea ce înseamnă că Politehnica a trecut pe locul 2 în clasament. Cu patru etape înainte de finalul sezonului, FC Ghiroda conduce cu 75 de puncte, urmată de Politehnica Timişoara, trupa lui Paul Codrea adunând cu un punct mai puţin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

Paulica, probleme ma? a spus: (mai 10th, 2014 at 14:55 )

Paulica, probleme ma? Nici astia nu vrura blatul? Cheam-o pe mamica!

drukerul total a spus: (mai 10th, 2014 at 15:07 )

si de pe locul doi, promovam tot noi si tot cinstit, caci primarul de la Ghiroda e cinstit si va desfiinta echipa cinstit, la cererea cetatenilor cinstiti din Ghiroda

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE a spus: (mai 10th, 2014 at 15:46 )

ASU PU LY CINE SÎNT JEGOȘI ĂȘTIA ÎN TIMIȘOARA!NIMENI MĂSCĂRICI ZERO!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

DESFIINTAREA!~! a spus: (mai 10th, 2014 at 18:47 )

i-a sunat ceasul dinozaurului-strutio-camiloiului-fantasticp-politic, botezat de looserii politici de doi bani= asu Poli-tic!

adica ACGhiroda este POLI! a spus: (mai 10th, 2014 at 18:49 )

adica AC Recas nu e Poli,iar AC Ghiroda este Poli!

ASU orza nu e herzog a spus: (mai 11th, 2014 at 08:15 )

s-a demonstrat ca ASU orza nu e herzog

In ani care vor veni a spus: (mai 11th, 2014 at 08:36 )

rideti ca priostii caci promoviem in ani care vor veni

ala a spus: (mai 11th, 2014 at 09:40 )

NU VA FIE FRICA ACESE PICA

Poate ca ACS POLI pica a spus: (mai 11th, 2014 at 10:35 )

poate ca ACS Poli pica, caci are de unde(E IN PRIMA LIGA), dar cei care nici macar nu au de unde sa pice….aia doar se dezumfla!

adica SS Poli a spus: (mai 11th, 2014 at 10:53 )

adica SS Poli nu mai promoveaza in prima liga?

muie la sclavi a spus: (mai 11th, 2014 at 23:33 )

cat de sclavi sunteti?m..e ax m..e voua jegosilor,care nu aveti treaba si va bagati peste noi,crezand ca ne pasa parerea voastra de c..t.
p.s. m..e steaua,dinamo,ax,voua!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua

După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație

Economic vezi arhiva Economic

Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

USR își dorește o alianță cu PNL la Timiș și Timișoara, însă ceea ce împiedică acest acord momentan nu este numele viitorului primar, ci faptul că liberalii au o alianță cu PSD la nivelul județului, afirmă senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş. El a răspuns astfel unui mesaj transmis de Marilen Pirtea, preşedintele interimar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş îi reaminteşte lui Marilen Pirtea că PNL are în continuare o alianță cu PSD în Timiş
Preşedintele USR, Dominic Fritz, PSD și AUR fac scut în Parlament ca să nu aflăm adevărul despre zborurile de lux pesediste. El s-a referit la faptul că Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins solicitarea făcută de USR şi PNL privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă „Mykonos-Nordis”. Parlamentarii USR au protestat, miercuri, în şedinţa Camerei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre relaţia PSD-AUR: “Leii suveraniști devin pisici când e vorba de mișmașurile PSD”
Proiectul de regenerare urbană a zonei Traian avansează cu lucrări de înlocuire a rețelei de termoficare din zona Piața Romanilor. În această etapă, sunt schimbate conductele vechi și uzate, astfel încât locuitorii din zonă să beneficieze de un sistem de termoficare modernizat și mai puțin expus avariilor. Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, speră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La şantierul privind regenerarea urbană din Traian se lucrează la rețeaua de termoficare din zona Pieței Romanilor
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara reia o inițiativă culturală de succes și invită comunitatea academică, dar și publicul larg, la prima întâlnire din acest an universitar a Atelierului de scriere creativă. Organizat în cadrul amplului program „acțiuni culturale@UMFT”, acest proiect își propune să aducă împreună pasionații de literatură și exprimare artistică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atelierul de scriere creativă de la UMF își deschide porțile pentru o nouă ediție plină de inspirație
MINA îi așteaptă pe vizitatori la Iulius Town cu două noi spectacole imersive, „Da Vinci” și „Rembrandt”, care propun călătorii vizuale distincte în universul unor artiști care au schimbat istoria artei. MINA Studios continuă să exploreze felul în care tehnologia poate transforma relația publicului cu patrimoniul artistic și poate crea noi modalități de a descoperi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Da Vinci” și „Rembrandt”, două noi spectacole imersive la MINA MUSEUM din Iulius Town Timișoara
Primăria Timișoara începe un nou șantier în zona de nord a orașului, într-un moment în care traficul din această parte a orașului va fi deja afectat de mai multe lucrări. De săptămâna viitoare, pe lângă șantierele existente, vor începe lucrările la viitorul Pod Solventul și cele de regenerare urbană din zona Kuttel, în timp ce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Republicii intră în șantier exact când nordul Timișoarei se blochează: Podul Muncii, Solventul și Kuttel sunt deja în schemă
După ce Timișoara sportivă a demonstrat că poate da de pământ cu granzii de București, după finala campionatului de rugby și după epicul meci de handbal din campionat, cu învingătoarele SCM USV și SCM Poli contra lui Dinamo este de așteptat și o victorie la fotbal, unde Politehnica întâlnește Steua, într-un moment prielnic. Derby-ul Poli...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mult decât un meci: o luptă teribilă așteptată de toată lumea, Politehnica – Steaua
Suma de 1,4 milioane de euro va fi investită direct, în următoarele trei săptămâni în cadrul companiilor tehnologice cu potențial de creștere internațională. Investitor va fi Vest Ventures, primul fond regional de capital de risc cu finanțare europeană alocată prin ADR Vest. Noile investiții vizează atât startup-uri care au parcurs prima cohortă a acceleratorului Vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste un milion de euro vor ajunge sub formă de investiții la companiile inovatoare din vestul României
Timișorenii care sunt conectați la sistemul centralizat de încălzire ar trebui să fie pregătiți pentru o eventuală majorare a prețului practicat la acest serviciu, spune viceprimarul Ruben Lațcău. O altă greutate pentru buzunarul cetățeanului la plata căldurii ar putea fi și oprirea momentană a plății căldurii în două… rate, dar situația va fi doar una...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Viceprimarul Lațcău nu exclude o majorare a prețului gigacaloriei produse de Colterm
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.