Oficial: Birsasteanu, deputat pe Colegiul 3, in locul Mariei Grapini

Biroul Electoral Județean a terminat, luni dimineață, de numărat voturile de pe Colegiul 3 Timișoara. Au trecut pe la urne doar 13.025 alegători din cei 70.100 înscriși pe listele electorale permanente, iar rezultatele oficiale arată o victorie clară a candidatului PSD, Florică Bîrsășteanu. Culmea este că liberalul Viorel Coifan a adunat doar cu vreo 600 de voturi mai mult decât Daniel Funeriu!

IMG-20140526-WA001

Prezența la vot a fost de numai 18.58%, ceea ce înseamnă că doar puțin peste 13.000 de timișoreni din Colegiul 3 au decis să iasă la vot, pentru a-și alege deputatul. Conform numărătorii oficiale, medicul Florică Bîrsășteanu (Alianța PSD-PC-UNPR) a adunat 4.995 voturi, adică 38,31%. Pe locul al doilea s-a clasat liberalul Viorel Coifan, cu 2.898 voturi, adică 22,23%. Acesta a fost urmat de Daniel Funeriu (PMP), cu 2.278 voturi, Balint Petrescu (PDL) – 1.062 voturi, Ciprian Mihok (PNȚCD) – 856 voturi, Florian Zanfir (PPDD) – 527 voturi și Mircea Gurbină (FC) – 419 voturi. Dat ca favorit înainte de campania electorală, Viorel Coifan nu a reușit să adune decât cu vreo 600 de voturi mai mult decât Daniel Funeriu, intrat în cursa pe colegiu foarte târziu și axat pe o campanie total non-conformistă. Bîrsășteanu, care a acceptat foarte târziu să candideze pentru PSD, va trebui acum să renunțe la funcția de manager al Spitalului Județean Timișoara, în care a fost numit cu puțin timp înainte de începere campaniei electorale.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest an, la Palatul Victoria. Prim-ministrul a anunțat că Guvernul închide perioada măsurilor care au generat contracție economică și trece la un pachet de relansare, axat pe buget, investiții și sprijin pentru companii. Executivul lucrează la bugetul pe acest an, cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică
Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul României, a fost ales ca moment de lansare a acceleratorului de afaceri Vest Ventures, primul accelerator regional de afaceri cu finanțare europeană, o inițiativă finanțată prin Programul Regional Vest. Prin intermediul noului accelerator, antreprenorii care inovează vor avea acces la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures
În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis, care urma să se mute în spațiul fostei florării din Piața Victoriei. “Păcatul” celor de la Kenosis este probabil faptul că nu au plătit chirie direct la PNL Timiş, acuză USR Timiş. Cei din USR amintesc că PNL deţine două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL
Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din zona de vest din ultimii mulți ani. Vorbim despre DJ 684, un drum montan spectaculos, care va costa aproape o sută de milioane de euro. Licitația pentru desemnarea constructorului e la un pas depărtare. Sunt mai multe tronsoane de drum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum
Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, până la granița cu județul Arad, de la Alioș. Șoseaua traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș. Porțiunea de la ieșirea din Timișoara și până la autostradă a fost deja modernizat printr-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș
Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 – 18:00, în parcarea magazinului din Ghiroda (vis-a-vis de Școala Gimnazială), este pus la vânzare crap viu. Peştele provine din balta de la Sacoșul Turcesc aparţinând Pescotim S.A., societate aflată în administrarea Primăriei Ghiroda. În urmă cu aproape trei ani, în martie 2023,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie
A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne anunță compania Colterm. Sistemul a funcționat în condiții stabile, cu un nivel al producției de energie termică ușor mai ridicat celui din luna ianuarie 2025. Consumul de cărbune în luna ianuarie 2026 a fost ușor mai redus comparativ cu ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune
CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad, într-un amical disputat în deplasare, pe terenul sintetic din cartierul Șega. Puternic încărcați în cantonament, jucătorii de la Pădurea Verde au controlat ostilitățile încă din începutul meciului, în căutarea golului care să deblocheze tabela. Pericolul cel mai mare în prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad
Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru a relaționa cu oamenii. Municipalitatea a lansat un serviciu de asistență virtuală bazat pe tehnologie de inteligență artificială. Asistentul digital „Timi” este integrat în Contul Unic, utilizat de peste 141.000 de timișoreni. Tehnologia artificială va oferi informații 24 de ore...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.