Sarbu, despre Bojin: „Nu suntem la nivelul la care sa nu ne vorbim”

Relaţiile reci dintre senatorul Ilie Sârbu şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, nu mai sunt demult o noutate. Socrul premierului susține însă că nici nu se pune problema ca între ei să nu existe niciun fel de comunicare, așa cum s-a speculat în mai multe rânduri.

Ilie Sarbu, Titu Bojin

Senatorul Ilie Sârbu, aflat la Timișoara într-una dintre puținele sale vizite între campaniile electorale, și-a petrecut o bună parte din ziua de 1 mai la Muzeul Satului, alături de social-democrații din Timiș. În miros de mititei la grătar, socrul premierului Victor Ponta spune că relaţia sa cu liderul PSD Timiş nu a ajuns chiar la nivelul în care cei doi să nu îşi mai vorbească. Corecţiile îşi au şi ele rostul lor. „Relaţia este cea care a fost dintotdeauna. În partid când ne certăm, lucrul ăsta devine vizibil. Că mai corectăm anumite lucuri de pe poziţiile pe care le avem unul sau altul, asta se întâmplă. Nu sunt la nivelul în care să nu ne vorbim”, a declarat Sârbu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Anti-psd a spus: (mai 3rd, 2014 at 22:57 )

Te-ai ajuns cu corectii dupa ce l-ai vandut pe Prea Inaltul Mitropolit, ani in sir, i-ai vandut pe apropiatii cu care ai strans averi, de uni is pe la puscarie altii cu dosare sau fugiti prin strainatate….Nu ne mai scapa D-zeu de voi!…cred ca lu’ Nastase ii pare rau ca a gresit tinta….Daca ajunge ginere-tu presedinte, o sa ramaneti voi de voi….ca cei care mai avem minte plecam, ca tara asta nu mai are nici o scapare. FEREASCA DUMNEZEU!

Anti a spus: (mai 4th, 2014 at 00:36 )

De ce stergeti commenturile?!!!

Anti a spus: (mai 4th, 2014 at 00:37 )

Chiar toti sunteti corupti?

maria a spus: (mai 4th, 2014 at 17:10 )

Anti, cred ca ai dreptate! Nu toti, dar aproape!

maria a spus: (mai 4th, 2014 at 17:22 )

Sarbu se vrea pesedist, dar e un afacerist raspopit, Bojin este PSD-ist , dar in realitate serveste tot ce-i aduce servicii personale, sint amestecati cu totii, nu le este frica de nimeni si nimic! De ce s-a facut atita taraboi, pe seama PDL- ului , ca de 2 ani , nu s-a schimbat nimic! Dupa mine a ramas aceeasi politica parsiva, parvenita si securista!

kbourdon a spus: (mai 4th, 2014 at 19:44 )

Stiu ca o sa-mi stergeti comentariul, ca de obicei, dar macar transmiteti-i autorului Mihai Oancea ca se invata in clasa a III-a care e diferenta dintre „demult” si „de mult” (nu mai sunt demult o noutate – citat din intro). Daca tot scrie cu piciorul, macar puneti-o pe Otilia sa-i corecteze materialele. Ea chiar stie!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”

Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO

SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
SCM Timișoara aduce copiii în centrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei orașului. Cei mici pot obține pașaportul sportiv, dacă bifează toate „mișcarea” propusă de organizatori. Evenimentele se desfășoară mai ales în Parcul Central în zona Uszoda, au început vineri și se încheie duminică. „Toți copiii și tinerii interesați să testeze sporturile pe care le propunem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De Ziua Timișoarei se dă și pașaportul sportiv/FOTO
Așteptarea a luat sfârșit: Liga 2 a început astăzi, în prima zi a lunii august 2026, după două luni și jumătate de la terminarea ediției precedente. În vestul țării, așteptările sunt mari… dar până atunci iată rezultatele zilei. În Valea Domanului, Dorinel Munteanu, „copilul județului din Grădinari”, a resuscitat ACSM Reșița, care a debutat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a „deschis” Liga 2. Reșița a început cu victorie, Poli joacă marți, iar Dumbrăvița miercuri
Aflat la Timişoara, fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete a continuat atacarile la premierul Ilie Bolojan, însă şi-a dat un autogol de toată frumuseţea. Astfel, el a sugerat că Nicolae Ceauşescu a fost “unicul vizionar al țării”. Într-un clip video filmat la Timişoara, fostul ministru PSD-ist al Sănătăţii Alexandru Rogobete a continuat atacurile la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A vrut să-l atace pe Bolojan, dar i-a ieşit altceva. Alexandru Rogobete spune că Nicolae Ceauşescu a fost… “unicul vizionar al țării”
Siguranța pietonilor care folosesc trecerile marcate pe drumurile naționale din zona de vest a României este acum sporită, odată ce a fost implementat un proiect prin PNRR prin care au fost realizate investiții în iluminarea și semnalizarea mai bună a acestor treceri. Astfel, un număr de 330 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 300 de treceri de pietoni de pe drumurile naționale din zona de vest au fost modernizate/Foto
Codul portocaliu afectează din greu județul Timiș. Incendii, mai ales de vegetație, dar și oameni care au avut nevoie de ajutor… iar pompierii de la ISU Banat au fost de fiecare dată la datorie. Echipajele medicale SMURD au fost solicitate să intervină în 80 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Asta doar vineri....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zile de foc pentru pompierii timișeni, implicați în peste 90 de intervenții, doar in ultimele 24 de ore
Sărbătoarea Timișoarei a debutat vineri cu prima parte a celor peste 200 de acțiuni programate până luni, 3 august. Orașul găzduiește cele mai diverse evenimente, toate cu acces gratuit, organizate în mai mult de 30 de locații. De la concerte în centrul orașului până la spectacole, expoziții, activități sportive și experiențe culturale în cartiere și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un concert de zile mari a încheiat prima zi a Timișoara City Celebration/Foto
Evenimentul Ziua Timișoarei – City Celebration continuă şi astăzi cu un program extrem de variat: concerte, spectacole, tururi ghidate, expoziții, sport și multe altele. Manifestările încep dimineaţă la ora 9.00 şi se vor termina în noapte. Capul de afiş al zilei de astăzi este trupa irlandeză The Script. Tot astăzi va concerta şi Irina Rimes....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sărbătoarea Timişoarei continuă. Ziua a doua aduce pe scena de pe bulevardul IC Brătianu trupa The Script. Programul zilei de sâmbătă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.