Baltoaca din subpasajul Michelangelo e „vedeta” pe retelele de socializare

O nouă fotografie a șantierului din zona Michelangelo face furori pe rețelele de socializare. Realizată de la înălțime, aceasta înfățișează, în toată „splendoarea” ei, o uriașă baltă formată în locul în care șoseaua ar trebui să intre și să iasă din subpasaj. Timișorenii fac haz de necaz, autoritățile tac. Momentan.

pasaj cu apa

Subpasajul Michelangelo ar trebui să fie gata pe 29 septembrie. Așa susținea, acum o lună, și primarul Nicolae Robu, în momentul în care a fost deschisă circulația pe axa nord-sud, pe deasupra viitorului subpasaj. „Termenul normal este 29 septembrie. Avem toate premisele să îl respectăm. Valoarea totală a acestei lucrări este de aproape 50 milioane de lei. Până în momentul de față, am primit deja rambursate de la UE peste 20 de milioane de lei”, spunea Robu. După ploile din ultima perioadă, timișorenii încep să se întrebe, pe rețelele de socializare, dacă acest termen are vreo legătură cu realitatea.

Ultimele imagini surprinse de drona Eye in the Sky deasupra viitorului subpasaj nu sunt deloc încurajatoare. Locul în care va fi, la finalul lucrărilor, șoseaua e sub ape, iar „balta” pare să devină tot mai mare cu fiecare ploaie. Mai mult decât atât, a mai apărut o baltă și în lateralul peretelui de susținere a viitorului subpasaj. Timișorenii au început să facă haz de necaz pe rețelele de socializare. Replici precum „dacă vede un străin poza asta va crede că pe sub intersecție trece Bega”, „Au deviat Bega pe acolo?” sau „Acest pasaj va fi o chestie revoluționară, poate singurul din lume cu triplă utilizare: N-S –circulație normală, est – caiac, canoe, bărcuțe, scuba diving și vest- offroad, freestyle biking etc pentru cei ce vor adrenalină” au strâns zeci de „like”-uri. Dincolo de zâmbete, rămâne însă întrebarea când și cum va fi scoasă apa de acolo, pentru că a băltit în zonă de la bun început și, cu fiecare aversă, „piscina” s-a făcut tot mai adâncă… Primarul Robu vorbea, la redeschiderea circulației, despre „tehnologia foarte avansată” care se folosește pe acest șantier. Poate ar trebui încercate și anticele… pompe. (sursa foto: Eye in the Sky)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

victor a spus: (iulie 14th, 2014 at 13:34 )

Lucrarea nu e terminata 100%… vedem ulterior daca sistemul de evacuare a apelor pluviale este functional.
Problema e ca nuvor finaliza constructia in termenul stabilit nici daca fac ziua de 48 de ore…

Bobby a spus: (iulie 14th, 2014 at 14:03 )

Va fi foarte interesant cand se va surpa si drumul de deasupra pasajului, pentru ca apa aceea nu balteste, pur si simplu, ci sapa, sapa neincetat, si chiar ca va fi necesara o tehnologie extrem de avansata pentru a mai face ceva pe-acolo. Robu sustine insa pana la capat aceste „realizari”, in loc sa fi acceptat solutiile mult mai eficace si mai ieftine de fluidizare a circulatiei acolo. Acestea nu implicau insa saparea pasajului atat de drag lui. Aveti in vedere ca pregateste si un pasaj rutier pe sub Piata Operei, cu consecinte posibil dramatice pentru toate cladirile din centrul Timisoarei. Sunt doar foarte curios cum va da Robu socoteala pentru toate acestea?

cucu a spus: (iulie 14th, 2014 at 14:53 )

Da,e ‘interesant”!S-a nascut un afluent al Begai(trebuie sa i se gaseasca un nume!),dar problema o reprezinta si inmultirea tzintzarilor,asa ca primarul ar trebui sa-si puna pe spate,pompa de stropit impotriva acestor insecte,pt.ca altfel,ne maninca!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise

Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii

Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina

Economic vezi arhiva Economic

Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Bănățenii țin la afacerile pe care le-au început și nu par interesați să aibă companii în coproprietate. Una din trei companii cu cifra de afaceri de minimum 100 milioane lei din Timiș, Arad și Caraș-Severin este încă deținută exclusiv și direct de persoane fizice, arată un studiu regional independent. Analiza cuprinde toate cele 223 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele bănățenilor rămân proprietatea fondatorilor. Timișul domină total clasamentul afacerilor private mari

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, de Sfânta Maria, se anunţă mare sărbătoare la Şag, atunci când se vor organiza Zilele Culturale ale Comunei Șag și Ruga Bănățeană. Printre manifestările care vor avea loc se numără şi un turneu de fotbal dedicat exclusiv iubitorilor de fotbal din Şag. Acesta se va desfăşura, începând cu ora 9.00, la Arena Şag....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turneu de fotbal la Şag, duminică, de Zilele Comunei
Miercuri, la sediul Instituției Prefectului Timiș au fost convocați reprezentanții tuturor celor care sunt implicați în susținerea evenimentelor sportive. Întâlnirea a fost dedicată asigurării măsurilor de ordine publică în vederea unei bune desfășurări a competițiilor și jocurilor sportive din județul Timiș, în contextul modificărilor recente aduse legislației. La ședința de lucru au participat reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Discuții la Prefectura Timiș pe tema noii legislații pentru evenimentele sportive. Porțile de acces rămân permanent deschise
Activitatea pentru finalizarea tronsonului lipsă din autostrada A1, Lugoj – Deva primește un nou imbold, acolo a fost pornită producția de grinzi pe șantierul autostrăzii A1. În zona Margina, la fabrica de grinzi, se confecționează carcasele de armătură pentru elementele prefabricate care vor fi utilizate la podurile și pasajele de pe traseu. În total, pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pornit “uzina” de produs grinzi de la Margina
Trecerea de la viața de licean la rigorile lumii medicale devine mai ușoară pentru tinerii din vestul țării. Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (UMFT), prin intermediul societății studențești EMSA, a dat startul celei de-a doua ediții a proiectului „How to Med School”, un program dedicat elevilor care visează la o carieră...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tabără de vară pentru viitorii studenți UMF
Municipalitatea timișoreană a reușit finalizarea proiectelor propuse de elevii liceelor timișorene în cadrul propriei viziuni a bugetarii participative, care anul trecut a vizat doar această categorie socială. La Liceul Waldorf, trei dintre cele patru propuneri ale elevilor au fost deja transformate în realitate. Noile dotări includ echipamente pentru activitățile extracurriculare, inclusiv pentru trupa de dans...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Versiunea cu totul unică a bugetării participative a Primăriei Timișoara are primele rezultate
„Ultimul ingredient” / „The Last Ingredient”, filmul realizat de Visit Timiș, a câștigat categoria Young Chef Ambassadors în cadrul competiției internaționale Food Film Menu 2026, organizată de IGCAT – International Institute of Gastronomy, Culture, Arts and Tourism. Filmul se numără astfel printre cele 14 producții câștigătoare ale ediției din acest an. Începând de acum și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Ultimul ingredient” a câştiga categoria Young Chef Ambassadors la Food Film Menu 2026. Publicul poate vota acum filmul Banatului
UPT dă ora exactă în tot ce înseamnă Electronică, Inginerie Electrică, Robotică, Inteligență Artificială și Sisteme Autonome. Performanța internațională în cercetare se conectează direct cu formarea viitoarelor generații de ingineri: trei dintre cei șase cercetători din România incluși de Research.com în clasamentul Electronics and Electrical Engineering sunt afiliați Universității Politehnica Timișoara. Universitatea Politehnica Timișoara ocupă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaștere! UPT, lider național în Electronică și Inginerie Electrică
Curtea Constituţională a României (CCR) se reuneşte, miercuri, pentru a dezbate sesizările de neconstituţionalitate referitoare la noua Lege a integrităţii. Legea a fost atacată la CCR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan. Miza majoră a contestaţiilor se referă la amendamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Curtea Constituţională dezbate astăzi “amendamentul Fritz” la Legea integrităţii
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.