Dan Alexa merge si pe mana juniorilor in Liga a II-a

Poli Timişoara nu va face multe transferuri în această vară, deşi mai bine de jumătate din jucătorii echipei care a retrogradat în Liga a II-a au fost disponibilizați. La Poli vor sosi cel mult cinci fotbaliști în această vară, lotul urmând să fie completat cu tineri de la propriul centru de juniori, mulți dintre ei internaţionali la loturile naţionale.

balaure si dragomir

În defensivă vor debuta Harald Fridrich şi Alex Cherecheş, colegi în grupa de juniori A ai clubului şi internaţionali de juniori. În linia mediană vor fi promovaţi Dumitru Rogoveanu, Mădălin Livan şi Eduard Soare, iar în atac are şanse mari să debuteze Bogdan Vâlceanu, un atacant cu rezultate excelente la echipa de club, dar şi la prima reprezentativă U17. Mijlocaşul Vlad Dragomir, la cei doar 15 ani, nu mai este o surpriză în lotul trupei pregătite de Dan Alexa, fiind la un pas de debutul în primul eşalon la finalul sezonului trecut. În aceeaşi situaţie se află şi mijlocaşul Silviu Balaure, care a jucat primul său meci în primul eșalon la doar 17 ani. (sursa foto: www.acspoli.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

12 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei

Un număr de 12 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai premiilor Societății Timișoara

Consiliul de conducere al Societății Timișoara a stabilit tradiţionalele premii pentru anul 2025. Printre laureaţi se numără Victor Rebengiuc, Raluca Moroșanu, Tudor Chirilă şi Dan Perjovschi. Totodată Lia Savonea şi şefa CSM, Elena Costache, au primit Premiul „Secera și ciocanul”: Premiile Societății Timișoara pe anul 2025 sunt următoarele: Premiul „Speranța”:Victor Rebengiuc și Raluca Moroșanu Premiul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victor Rebengiuc, Tudor Chirilă, dar şi Lia Savonea, laureaţi ai  premiilor Societății Timișoara
Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând

Departe de forma din alte vremuri. Corona Brașov câștigă în etapa din weekend, clar, în fața CSM Lugoj, care devine o umbră față de formația din ultimele sezoane. Bănățencele pierd al cincilea meci consecutiv în campionat și rămân pe locul 7. Brașovencele stagnează pe 4, dar continuă lupta pentru podium la finalul sezonului regulat. Doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj a uitat să mai câștige! A cincea înfrângere la rând
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de 12 localități din partea de est a județului Timiș vor beneficia de rețea de alimentare cu gaze naturale. Valoarea lucrărilor va fi de 52 de milioane de lei, la care se adaugă și TVA. Sâmbătă, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, și a primarilor din zonă s-a semnat ordinul de începe a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 12 localități din partea de est a Timișului vor beneficia de o rețea nouă de alimentare cu gaze naturale, în valoare de 52 de milioane de lei
Stadiul lucrărilor de reabilitare a celor patru loturi de ale ferată dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, e unul diferit. La finalul anului precedent, lotul dintre Lugoj și Timișoara Est este, de departe, cel mai avansat. Calea ferată care unește Caransebeș și Arad, prin Timișoara, a fost împărțită în patru loturi, toate fiind în lucru....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lotul 2 din reabilitarea căii ferate Caransebeș – Arad avansează semnificativ. Cel de la Timișoara a ajuns la puțin peste 18%
La solicitarea Aquatim, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat restricționarea traficului rutier în mai multe zone din oraș, începând cu data de 02.02.2026, în vederea realizării lucrărilor de execuție la rețelele de apă și canalizare, din cadrul proiectului „CL 13: Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Sud Lot 1”. Astfel,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începănd de luni, restricții rutiere în mai multe zone din oraș
Familia este primul loc în care copilul învață ce înseamnă siguranța, iubirea și apartenența. Este spațiul în care emoțiile prind glas, unde comportamentele capătă sens și unde fiecare relație lasă urme profunde. Centrul de Cercetare și Dezvoltare a Educației pentru Familie, cunoscut la nivel local ca Centrul STURZ și în curs de tranziție spre numele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centrul NeuroConnect – acolo unde educația începe cu relația dintre părinte și copil
Bătrânii din Timișoara vor beneficia de un nou centru, cu 50 de locuri, unde vor putea beneficia de servicii sociale moderne. Acesta va funcționa într-un spațiu reamenajat, iar investiția este realizată cu peste șapte milioane de lei, fonduri nerambursabile. În acest moment poate fi lansată licitația pentru găsirea firmei constructoare care se va ocupa de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția de Asistență Socială Timișoara va deschide un nou centru pentru bătrâni, realizat cu fonduri nerambursabile
Societățile care oferă servicii de vidanjare în Timiș au fost descoperite cu probleme în urma unor controale realizate de Garda de Mediu. Amenzile scrise de inspectori au depășit o sută de mii de lei. Comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș au desfășurat, în perioada 23.01.2026 – 29.01.2026, acțiuni de control la operatorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Probleme în prestarea activității de vidanjare în Timiș. Amenzi de peste o sută de mii de lei
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș susține cooperarea România-Israel în cadrul unui eveniment de networking
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.