Politia de Frontiera da asaltul in Piata Victoriei

Timișorenii primesc un cadou din partea Poliției de Frontieră, care împlinește 150 de ani. Joi, de la ora 11, pe platoul din fața Operei Române, curioșii sunt așteptați la o demonstrație a „mascaților” și câinilor Poliției de Frontieră.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

La aniversarea celor 150 de ani de existenţă a Poliţiei de Frontieră, timșorenii invitați să vadă pe viu ce dotări are această instituție și cât de bine sunt pregătiți angajații ei. Astfel, joi, de la ora 11, în Piaţa Victoriei vor avea loc exerciţii demonstrative ale lucrătorilor de la Detaşamantul de Sprijin Operativ, dar și ale ale câinilor poliţişti. La aceste activităţi vor participa şi delegaţii din partea Ungariei şi Serbiei, reprezentanţii ai autorităţilor publice locale şi ale altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, la ITPF Timişoara vor fi avansaţi la termen peste 360 poliţişti de frontieră din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Totodată, vor fi avansati înainte de termen pentru merite deosebite 78 de poliţişti de frontieră, care au lucrat în dosare de destructurare a unor reţele de crimă organizată specializate în contrabandă cu produse accizabile, fraudă şi evaziune fiscală.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişorenii vor putea vizita târgul de Crăciun din centrul Timişoarei începând cu data de 1 Decembrie. Ziua naţională a României va corespunde cu inaugurarea evenimentului special dedicat sărbătorilor de iarnă.  Târgul de Crăciun din Timişoara se va deschide oficial în data de 1 decembrie, marcând Ziua Naţională a României, a anunţat Primăria Timişoara. Şi în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Târgul de Crăciun din centrul Timişoarei se va deschide pe data de 1 Decembrie
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș reia seria evenimentelor de promovare a turismului de iarnă în județ. Puteți merge la Târgul de Crăciun la Casa Ferch din Deta sau puteți urmări dansul străvechi al călușarilor și plimbări cu sania la Margina. Dar, pentru că prima dată omul se gîndește la… mâncare, ei bine,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce poate face un turist, iarna, în Timiș. Locuri de vizitat
Top