Politistii locali din Timisoara sunt multilateral dezvoltati! Acum pot face si pe ghizii!

Au păzit palmierii, acum păzesc jardinierele, supraveghează șantierele și, acum, vor fi și ghizi pentru turiștii rătăciți sau localnicii neorientați în teren. Toate li se întâmplă polițiștilor locali din Timișoara, care, la sugestia primarului Nicolae Robu, vor oferi oricui îi întreabă informații despre spitale, farmacii, hoteluri, instituții și cluburi!

politisti locali

Dacă doriți informații cu privire la adresele instituțiilor publice, de cultură și de petrecere a timpului liber puteți apela la polițiștii locali!”, îi îndeamnă pe timișoreni reprezentanții Poliției Locale. Agenții au primit, în această săptămână, Ghidul Legislativ al Polițistului Local, actualizat conform reglementărilor în vigoare. Și nu-l țin acasă, ci umblă cu el la purtător, pentru că, „pe lângă celelalte dotări precum stație de emisie-recepție, cătușe, tomfă, spray paralizat, procese verbale, ghidul face parte din echipamentul cu care polițistul local merge în patrulare”. Ediția 2014 a ghidului a fost actualizată conform ultimelor modificări legislative în domeniile ordine publică, inspecție comercială, disciplina în construcții și afișaj stradal, protecția mediului, circulație rutieră. În plus, spun reprezentanții Poliției Locale, „la sugestia dlui primar Nicolae Robu, au fost introduse în ghid și informații legate de locații ale unor instituții și obiective care i-ar putea interesa atât pe timișoreni, cât și pe turiști”. Altfel spus, dacă nu știți unde găsiți o farmacie non-stop, o instituție publică sau chiar un club, întrebați polițiștii locali, vor consulta ghidul și vor răspunde cu promptitudine. În ultima săptămână, agenții au primit alte două noi sarcini: să supravegheze jardinierele cu mușcate de pe Podul Michelangelo și să vadă dacă muncitorii lucrează sau nu pe șantierele din oraș.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

isho.ro
isho.ro

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

O sportivă din Ghiroda, medaliată la Campionatul Mondial de Kempo/Foto

Sportiva Clubului Sportiv Ghiroda şi Giarmata Vii Jasmina Elena Ciocoiu s-a întors de la Campionatul Mondial de Kempo, desfăşurat în Tunisia, cu două medalii de bronz. Rezultatele sunt cu atât mai mari, cu cât sportiva a participat pentu prima dată la o astfel de competiţie. Campionatul Mondial de Kempo s-a desfășurat în Tunisia în perioada...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sportivă din Ghiroda, medaliată la Campionatul Mondial de Kempo/Foto
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un proiect inedit își găsește loc, în intervalul 20 mai – 5 iunie, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și la Casa Artelor. Este vorba despre „Virus Diary/Jurnal de virus” – un proiect conceput și dezvoltat de Dan Perjovschi. „Ideea jurnalului a apărut în martie 2020, ca o formă de adaptare la restricțiile determinate de pandemie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Jurnal de virus” la Casa Artelor din Timișoara
Municipalitatea timișoreană a adăugat 20 de milioane de lei la suma oferită pentru ridicarea stadionului Lego din Calea Buziașului și a relansat licitația la care, în prima versiune, nu s-a prezentat nimeni interesat de proiect. Creșterea semnificativă a prețurilor la materialele de construcții a făcut ca oferta inițială de 73 de milioane de lei să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Lego de pe Calea Buziașului s-a scumpit cu 20 de milioane de lei, fiind relansată licitația
Polițiștii locali, reprezentanți ai Primăriei, ADID și Retim și-au unit forțele pentru un oraș mai curat, în cadrul unei acțiuni voluntare de strângere a deșeurilor Poliția Locală Timișoara a organizat, în cursul zilei de ieri, o acțiune voluntară de igienizare a unor zone din oraș, la care au participat efective de polițiști locali aflați în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali, alături de reprezenţai ai Retim şi ADID, la o acţiune de ecologizare/Foto
Timișoara va fi unul dintre orașele care va beneficia de trenuri noi electrificate, de scurt parcurs. Ministerul Transporturilor a lansat licitația pentru 62 de asemenea mijloace de transport, iar 23, cele mai multe, vor ajunge în zona de vest. Noile trenuri vor fi utilizate pe traseele de navetă în zona marilor orașe. Vor fi înlocuite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost inclusă pe lista orașelor care vor beneficia de trenuri noi electrice, pentru navetiști
Publicul a participat în număr extrem de mare la acțiunile organizate la Bastionul Theresia în cadrul programului european Noaptea Muzeelor. Au fost deschise toate expozițiile găzduite aici, oamenii au aflat cum arăta o zi la Timișoara în timpul dominației otomane, au descoperit ce arme se foloseau în perioada medievală, au avut parte de concerte și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noaptea Muzeelor a fost una de succes la Bastionul Theresia. Expoziții, muzică medievală, demonstrații cu foc, toate în organizarea Muzeului Banatului/Foto
Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely a pus în vânzare biletele pentru a treisprezecea ediție a TESZT – Festivalul Euroregional de Teatru, care va avea loc între 22-29 mai 2022. Selecția reunește 24 de spectacole ce reflectă schimbările de paradigmă petrecute în lume și transfigurarea percepțiilor personale despre proximitate și interioritate, despre spațiul social și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie a 13-a ediție a TESZT – Festivalul Euroregional de Teatru
O adevărată sărbătoare a fotbalului, şi într-o organizare impecabilă cu sute de oameni, copii, dar şi refugiaţi din Ucarina prezenţi la joc, Ghiroda a întâlnit într-un adevărat eveniment Dumbrăviţa. Din păcate pentru gazde, doar oaspeţii s-au ridicat la înălţimea momentului şi s-au impus fără probleme cu 3-1. Cele două echipe timişene s-au mai întâlnit de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Dumbrăviţa, lider în C8 s-a impus în derby la Ghiroda
Top