Arhiva pentru luna: octombrie 2014

Seful PLR Timis nu stie pe unde s-o apuce in turul doi de la prezidentiale

Seful PLR Timis nu stie pe unde s-o apuce in turul doi de la prezidentiale

Pe lista candidaților la alegerile prezidențiale sunt nu mai puțin de 14 persoane. Toate susțin că au șanse mari să ajungă la șefia statului, dar sondajele spun altceva. Senatorul Petru Ehegartner îl susține până în pânzele albe pe președintele partidului său, Călin Popescu Tăriceanu, dar, în turul doi, va merge cu… cine face o ofertă mai bună!

Primarul Robu n-a intinat nobilele idealuri ale socialismului

Habar n-am de ce primarul Nicolae Robu nu profită de organizarea alegerilor prezidențiale și nu cheamă cetățeanul timișorean la referendumuri pe probleme locale. Cred că este legal, în ciuda unei dispute constituționale care a avut loc între Parlament și CCR în urmă cu vreo șase ani, pe când Băsescu întreba românul dacă vrea unicameral și 300 de aleși maximum în Legislativul României.

Un roman a castigat Premiul Nobel pentru chimie!

Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig, Stefan W. Hell şi William E. Moerner. Anunțul a fost făcut miercuri, de Comitetul Nobel din cadrul Academiei Regale de Știinţe din Suedia. Ștefan Hell s-a născut în 1962, la Arad, a făcut un an de liceu la Timișoara și, în prezent, este unul dintre directorii Institutului de Chimie Biofizică „Max Planck”, din Göttingen.

125.000 de euro din bugetul local pentru Biserica Studentilor!

Se construieste de aproape 20 de ani, nu e gata, dar a primit până acum 350.000 de lei de la bugetul local. Biserica Studenților va beneficia, foarte probabil, de o nouă tranșă de bani, de această dată în valoare de 200.000 de lei. Consilierii locali vor vota vineri un astfel de proiect de hotărâre.

Calea Martirilor va fi extinsa la patru benzi, spre Giroc

Încă un șantier de mari dimensiuni se pregătește la Timișoara. Este vorba despre lărgirea la patru benzi a Căii Martirilor, pe tronsonul cuprins între str. Mareșal Averescu și drumul spre Giroc. Consilierii locali trebuie să voteze, vineri, studiul de fezabilitate. Lucrarea este estimată la 3,6 milioane de euro și un timp de execuție de doi ani, dar va începe cel mai devreme în 2015.

Maria de Buenos Aires inchide casa la Timisoara!

Tulburătoarea poveste a Mariei de Buenos Aires, cea mai recentă premieră a Teatrului Național Timșoara, se joacă doar cu casa închisă. Biletele pentru spectacolul suplimentar programat la finele acestei luni s-au vândut în numai șapte zile! Toate reprezentanțiile de până acum au avut același statut: „sold out”.

aquatim

Joi e oprita apa rece in Buzias

Joi, 9 octombrie, între orele 8 și 18, se va întrerupe furnizarea apei reci în Buziaș. În acest interval, sunt planificate lucrări de întreținere la cablurile de alimentare cu energie electrică a stație de pompare a apei potabile, lucrări executate de Enel. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la

Întreruperi de curent

Intreruperi de curent

Enel a programat miercuri întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Ovidiu (p), Calea Dorobanților (p), orele 9 – 15; Lugoj – blocuri Zona Micro3, str. Ceahlăului nr.14, 19, 25-34, 38-40, 49, orele 9 – 15; Șag, orele 9 – 13; Jamu Mare (p),orele 8 – 15.

Scuze peste scuze! Parlamentarii de Timis nu dau doi bani pe masterplanul care „sterge” centura Timisoarei

Ministerul Transporturilor a organizat, marți, la București, o dezbatere publică pe tema Masterplanului General de Transport, care exclude total proiectele importante ale Timișului. Mai mult sau mai puțin revoltați, parlamentarii nu s-au sinchisit să meargă să-și susțină județul. Unii chiar au aflat de la noi de existența acestui document extrem de important!

Faina si uleiul de la UE nu vor fi impartite saracilor de la halele fratilor Cristescu

Pentru a evita înghesuiala din anii trecuți, primăria a decis să nu mai distribuie ajutoarele alimentare din stocurile UE. Acestea nu vor mai fi împărțite din hala Timco, a fraților Cristescu, ci de la două licee. Uleiul, făină și celelalte produse vor începe să ajungă la beneficiari la finele acestei luni.

Targul RIUF, luat cu asalt. Sute de participanti au venit sa vada oferta universitatilor / FOTO

Târgul de universități RIUF a fost, și în acest an, un adevărat succes. Peste 1.500 de studenți și elevi au venit să vadă care este oferta universităților din străinătate, dar și cea a unităților de învățământ din România. Cele mai căutate sunt școlile din Marea Britanie, Danemarca și Olanda.

Robu cheama oamenii in strada pentru centura si vrea interzica tirurile in oras! / UPDATE: PSD anunta ca a rezolvat problema

Acces interzis pentru tiruri în Timișoara și protest al timișorenilor în stradă – pe asta mizează primarul Nicolae Robu, dacă guvernul nu revine asupra excluderii șoselei de centură din Masterplanul General pe Transport. Între timp, PSD anunță că… „guvernul Ponta a alocat banii centurii de sud a Timișoarei”.

Top