Plen la CJ Timis, s-ar putea schimba vicepresedintii

Consilierii județeni se întâlnesc miercuri dimineață, în ședința ordinară din noiembrie. Dincolo de o ordine de zi ceva mai stufoasă decât în lunile trecute, discuțiile s-ar putea încinge la maximum. Asta, dacă aleșii care nu sunt din PSD se vor înțelege asupra eventualei înlocuiri a vicepreședinților.

plen CJT 02

Consiliul Județean Timis se întrunește, miercuri dimineață, într-o nouă ședință. Sunt 21 de puncte pe ordinea de zi, printre care și cel privind decernarea titlului de cetățean de onoare al județului către Patriarhul Daniel sau cea referitoarea la numirea lui Dan Radosav în funcția de director al Muzeului Satului. Ședința s-ar putea lăsa însă cu scântei, în condițiile în care s-ar putea pune în discuție și schimbarea celor doi vicepreședinți PSD, Călin Dobra și Florian Zanfir.

Totul depinde acum de negocierile care urmează să fie purtate în consilierii liberali și democrat-liberali, pe de o parte, respectiv grupul independenților, de cealaltă parte. În urma Ordonanței 55, în CJ Timiș sunt cinci consilieri independenți. Au părăsit grupul PSD Marina Radu și Marcel Mihoc, au plecat din PP-DD Dorel Demea și Petru Juravle, iar de la PC, Traian Stancu. La PSD au ajuns, de la liberali, Gheorghe Bologa, de la PDL, Sorin Cociobea și Dorin Cutu, iar de la PP-DD, Teodor Crișan și Florian Zanfir, care, din iunie, este și vicepreședinte al instituției.

Săptămâna trecută, independentul Marcel Mihoc susținea că schimbarea vicepreședinților se poate face foarte repede și cât se poate de legal, mai ales că există și un precedent. „O facem exact cum s-a făcut când l-am schimbat pe Marian Vasile. Se depune o solicitare din partea a minimum o treime din consilierii județeni prin care se solicită schimbarea celor doi vicepreședinți. Atunci, în trei zile au făcut o ședință extraordinară și l-au schimbat pe Marian Vasile. Acum, scena politică s-a schimbat radical. Rezultatele au arătat că 70% are ACL și 30% are PSD și în aceste condiții bănuiesc că această proporție se va păstra inclusiv la CJ”, a spus Mihoc. Ordinea de zi a plenului CJ Timiș de miercuri, 26 noiembrie, poate fi consultată aici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Copiii de la Warriors au început noul sezon în caniculă! S-au bucurat de mare, nu și de condiții elementare de joc

Zilele trecute, s-a desfășurat prima etapă a Circuitului Național de Minirugby, în localitatea Eforie Nord, județul Constanța. Timișoara a participat cu 45 sportivi între 7-12 ani, Warriors la categoriile U 8,U 10, U 12 și o combinată Bega / Warriors Timișoara la categoria U10! „Scopul este să formăm și să “alimentam” echipele de juniori și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii de la Warriors au început noul sezon în caniculă! S-au bucurat de mare, nu și de condiții elementare de joc
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Se schimbă circulația tramvaielor pe bulevardul Rebreanu. Căldura creează, în continuare, probleme

Societatea de Transport Public Timișoara informează că, miercuri, 1 iulie 2026, în intervalul orar 7.30–15, circulația tramvaielor de pe liniile 7 și 9 va fi modificată din cauza închiderii traficului rutier în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. De asemenea, STPT anunță că problema masticului topit de caniculă se prelungește, iar tramvaiele au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă circulația tramvaielor pe bulevardul Rebreanu. Căldura creează, în continuare, probleme
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Timișoara va pierde, în următoarele luni, cinci destinații aeriene. Decizia aparține companiei Wizz Air, pentru cursele proprii, ca urmare a restructurării rețelei de zbor, vizate fiind legăturile cu Praga, Berlin, Frankfurt Hahn și Nurnberg. Afectate nu sunt doar zborurile de pe aeroportul Timișoara, ci și cele din Craiova, Brașov, București și Sibiu. Decizia vine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania Wizz Air renunță la cinci rute aeriene operate de la Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele trecute, s-a desfășurat prima etapă a Circuitului Național de Minirugby, în localitatea Eforie Nord, județul Constanța. Timișoara a participat cu 45 sportivi între 7-12 ani, Warriors la categoriile U 8,U 10, U 12 și o combinată Bega / Warriors Timișoara la categoria U10! „Scopul este să formăm și să “alimentam” echipele de juniori și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Copiii de la Warriors au început noul sezon în caniculă! S-au bucurat de mare, nu și de condiții elementare de joc
Societatea de Transport Public Timișoara informează că, miercuri, 1 iulie 2026, în intervalul orar 7.30–15, circulația tramvaielor de pe liniile 7 și 9 va fi modificată din cauza închiderii traficului rutier în intersecția bulevardului Liviu Rebreanu cu strada Drubeta. De asemenea, STPT anunță că problema masticului topit de caniculă se prelungește, iar tramvaiele au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se schimbă circulația tramvaielor pe bulevardul Rebreanu. Căldura creează, în continuare, probleme
Dacă va trece de votul consilierilor locali, un proiect de hotărâre prevede ca 11 spații aflate în proprietatea Timișoarei să fie transformate în cabinete medicale, centre educaționale și spații de sprijin pentru comunitate, pentru ca tot mai mulți timișoreni să beneficieze de servicii publice aproape de casă. Spațiile vizate sunt situate în cartierele Soarelui, Lipovei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara caută destinație socială, medicală sau educațională pentru 11 spații din trei cartiere
Trofeul Mihai Leu de la Hunedoara a fost, și în acest an, unul dintre cele mai emoționante evenimente din calendarul Super Rally. Încă din seara prezentării oficiale, organizatorii au oferit publicului un spectacol memorabil, dedicat celui care a rămas un simbol atât al boxului românesc, cât și al automobilismului sportiv. Mii de oameni au fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul Mihai Leu, un weekend dedicat motorsportului și memoriei unui campion. Timișoreanul Radu Benea și Celia au completat spectacolul din Super Rally
Primăria Timișoara și Asociația Centrul Cultural Plai propun un parteneriat pentru valorificarea parțială a fostei baze sportive Uszoda. Acest acord va duce la amenajarea unui campus dedicate activităților culturale, educaționale și sportive. Parteneriatul urmărește readucerea în circuitul public a unei părți din baza sportivă și transformarea acesteia într-un spațiu deschis comunității. Proiectul de hotărâre va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriat între Primăria Timișoara şi Asociația Plai pentru transformarea bazei Uszoda într-un campus pentru activități culturale, educaționale și sportive
Cel puţin primele meciuri pe care le Poli Timişoara le va juca în Cupa României şi turul ligii secunde vor avea loc tot pe Stadionul Electrica. La începutul toamnei va fi finalizat Stadionul Ştiinţa, iar spre finalul anului şi cel din Calea Buziaşului. În urma inspecției tehnice desfășurate astăzi, Federația Română de Fotbal a omologat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stadionul Electrica a fost omologat pentru meciurile din Liga a 2-a. Primele partide ale lui Poli din noul sezon vor avea loc tot pe această arenă
Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, analizează Raportul Digital Education Council – AI in Higher Education Global Survey 2026. Raportul transmite un mesaj clar pentru universitățile din întreaga lume, și anume acela că inteligența artificială nu mai este o tehnologie a viitorului, ci o realitate a prezentului, afirmă Pirtea. Însă adevărata provocare nu mai este dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea, rectorul UVT: „Universitățile românești în fața revoluției AI: suntem pregătiți pentru noua generație de studenți?”
După muncă, rezultate, performanțe… și răsplată! Universitatea Politehnica Timișoara își consolidează poziția în clasamentele internaționale, odată cu publicarea rezultatelor edițiilor 2026 ale THE Impact Rankings și Round University Ranking (RUR), două dintre cele mai importante evaluări globale ale performanței instituțiilor de învățământ superior. Rezultatele confirmă profilul unei universități tehnice puternic ancorate în educație, cercetare, inovare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT, apreciată la nivel mondial! Rezultate remarcabile în THE Impact Rankings 2026 și RUR 2026
Cea de-a XIV-a ediție a festivalului JAZZx debutează săptămâna aceasta în Iulius Town, odată cu evenimentul JAZZx NOW. Timp de două zile, pe scena din Iulius Town vor urca trupe și artiști de jazz din Marea Britanie, Germania, Țările de Jos și România.   Miercuri și joi, 1 – 2 iulie 2026, Iulius Gardens devine...
Citeşte tot articolul Citeste articolul JAZZx NOW la Iulius Town. Artiști din Germania, Marea Britanie și Țările de Jos vor urca pe scenă pe 1 şi 2 iulie
Top