Florin Teodorescu il “toarna” pe Robu la Klaus Iohannis

Cunoscutul campion de culturism timișorean Florin Teodorescu i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui ales Klaus Iohannis. În această misivă, el acuză administrația locală de matrapazlâcuri legate de o licitație privind închirierea unui spațiu aflat în Sala Olimpia.

sala olimpia2

În prima sa vizită la Timișoara după câștigarea alegerilor prezidențiale, Klaus Iohannis nu este așteptat doar cu aplauze și flori. Campionul de culturism și antreprenorul Florin Teodorescu i-a trimis președintelui ales o scrisoare deschisă prin care acuză primăria că a trucat o licitație privind acordarea unui spațiu în Sala Olimpia. Coincidență, spațiul cu pricina a fost câștigat de un apropiat al Sandei Greblă, consilier al primarului Nicolae Robu. Acolo funcționează de foarte mult timp o sală de fitness și culturism, gestionată de Teodorescu. De altfel, fostul campion a organizat mai multe competiții interne și internaționale de culturism, dar și două „Grand Prix”-uri ale României, având ca invitați nume sonore ale acestui sport. Din 1990, Teodorescu organizează anual Cupa Revoluției – Momemorialul „Vasile Balmuș”, întrecere dedicată memoriei unui erou ucis în decembrie 1989.

teodorescu

„Astăzi, administrația locală, încălcând contracte și legi, dorește să mă evacueze, după o licitație a cărei ilegalitate e strigătoare la cer. Pilele par să fie mai presus de lege. Trag acest semnal de alarmă, amintindu-vă de promisiunile dumneavoastră, pentru că nu e posibil ca astfel de lucruri foarte bine făcute, bine gestionate, care au adus aprecieri și notorietate comunității, să fie aruncate în stradă. Nu e posibil ca oameni care au muncit și muncesc de o viață, care și-au pus mintea, munca, energia și nu în ultimul rând banii proprii, în folosul orașului, al comunității, să fie aruncați ca niște măsele stricate!”, arată Teodorescu în scrisoarea adresată lui Klaus Iohannis.

Licitaţia publică deschisă a unor spaţii din incinta Sălii „Olimpia”, în vederea închirierii, a avut loc în luna martie, rezultatul fiind anunțat în mai. Aici funcționează, de mai mulți ani, sala lui Florin Teodorescu, care achita o taxă de utilizare a domeniului public şi contravaloarea utilităţilor consumate. Spațiile au fost scoase la licitație împreună, la un preț care pleacă de la 3 euro/ mp/ lună. S-au luptat pentru ele firma fostului culturist și cea a lui Cristian Patițoiu, fratele lui Bogdan Patițoiu, prietenul Sandei Greblă, consilier personal al primarului Nicolae Robu. Teodorescu a pierdut licitația și a anunțat că va contesta în instanță decizia.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

11 comentarii pentru acest articol

bravo a spus: (decembrie 16th, 2014 at 13:03 )

Bravo pentru campionul de culturism și antreprenorul timisorean Florin Teodorescu! rusene rrobisor!

ed a spus: (decembrie 16th, 2014 at 14:02 )

Dl. Teodorescu merita tot respectul pentru promovarea pe care a facut-o orasului nostru, pentru Omul care este , pentru pasiunea cu care s-a dedicat culturismului.

george a spus: (decembrie 16th, 2014 at 21:20 )

Intamplator il cunosc pe acest „Florin” Teodorescu. Folosesc ghilimele fiindca numele lui real nu este Florin. Inainte de a veni la Sala Olimpia acest individ mizerabil a stat in chirie la Casa Tineretului unde a platit o chirie modica timp de foarte mult timp. Atunci cand conducere de acolo, la expirarea contractului, i-a pus in vedere noile tarife in eventualitatea incheierii unui nou contract acesta a distrus tot spatiul in care statea in chirie si a inceput sa arunce cu laturi si amenintari catre conducerea de acolo. Sunt convins ca acelasi lucru il repeta acuma cu conducerea Primarie. Concluzia mea: individul este un mizerabil la care se adauga si un IQ foarte scazut.

ed a spus: (decembrie 17th, 2014 at 11:10 )

Dl. „george” ,este foarte urat si nedrept ceea ce scrieti.

petre a spus: (decembrie 21st, 2014 at 23:35 )

Cu parere de rau,observ mai george…su cu iti mai zice..ca perseverezi,te-am mai intalnit pe aici,prin media,ti-am raspuns la prostiile care le-ai scris….dar nu te lasi! Eu cred ca tu esti unul din personajele care ai fost apropiat lui Florin Teodorescu si ti-a dat cu flit cand a observat ca esti o jigodie ordinara sau vre-un lingau,ori esti un personaj,invidios frustrat..poate si putin handicapat..care nu accepta sa vada pe unii oameni care se descurca si care fac ceva pentru comunitate,pentru sport pentru orasul Timisoara!! Ce a facut Dl. Teodorescu pentru Timisoara,sport si comunitate…nu a facut neam de neamul tau de la maimuta incoace!!Mie nu imi place sa jignesc oameni…dar nu pot accepta cand un jegos ca tine arunca cuvinte murdare asupra unui cetatean de onoare care nu a furat si nu a jignit pe nimeni,din contra a ajutat si inca ajuta multi oameni.Dl Florin Teodorescu este un simbol al Timisoarei si un promotor al acestui sport in Romania…culturism si fitnes,cum iti permiti sa il jignesti mai nesimtitule!Am vazut ca ziceai ceva de IQ,te crezi asa destept,te consideri mai destept si mai bun ca Dl.Florin Teodorescu!! Da-mi in replica ce ai facut tu pentru comunitate,ptr oameni,pentru sport,ptr.oras,spune-mi la ce competitii ai participat,de cate ori a cantat Imnul Romaniei si tu ai fost premiat!! Vorbim de IQ,dar se pare ca tu ar trebui sa iti faci consultatii la cap,tu acolo ai probleme…la mansarda!!Ce IQ poate avea un individ care a facut puscarie prin Londra,femeia lui este amanta primarului iar el din cand in cand plimba doua gantere de la parter la etaj si invers in sala Domnului Florin Teodorescu!!!Te intreb ca am vazut ca te pricepi la IQ,…oare acel individ are si caracter??!!Normal ca nu are,ptr ca daca ar avea nu ar mai veni in sala la Dl Florin Teodorescu sa se antreneze!!!Si iti permiti tu sa vorbesti de IQ si sa jignesti un om care nu ti-a gresit cu nimic…chiar daca tu esti o jigodie!!Cred ca te vei regasi printre aceste personaje…iar daca nu ar fi bine sa iti vezi de IQ-ui tau!!Apropo, Florin Teodorescu are si numele de Petru,dar nu vad de ce trebuia sa il jignesti!!

petre a spus: (decembrie 22nd, 2014 at 00:22 )

Da,george ma luai cu altele si am uitat sa iti raspund de cum a fost la Casa Tineretului! Tu daca te crezi asa destept si iti place sa jignesti,stii macar cum arata acel demisol de,la casa tineretului,stii ce a fost acolo pe timpul lui Ceausescu???Normal ca nu stii,ptr ca tu nu ai fost acolo cand Dl Florin Teodorescu a primit spatiul,era aproape o groapa de gunoi si un depozit de reziduri lemnoase si tot ce s-a aruncat din casa tineretului..iar sobolanii se plimbau ca la ei acasa plus geamuri sparte!!!Tu ai fost acolo..ei,eu am fost si stiu exact ce era si mai stiu cum a lasat sala dupa ce sa mutat la Sala Olimpia,unde era alta groapa de gunoi si plina de sobolani!!Vorbesti in nestiinta de cauza si jignesti fara sa gandesti..sala de la casa tineretului a ramas cu toate dotarile necesare…ce voiai sa lase si aparatele!!Au fost luate aparatele si oglinzile…dar sala arata ff bine asa ca nu mai arunca cu mizerii..vezi-ti de gastele tale!!Daca ai ceva de spus de ce nu vii sa o spui in fata lui Florin Teodorescu..sau esti vreo marioneta si faci jocul altora??!!
Cand te hotarasti ar fi bine sa incepi cu scuzele de rigoare!!

petre a spus: (decembrie 22nd, 2014 at 02:10 )

Nu inteleg de ce mi-ati sters comentariul????Nu am dreptul la replica sau care e problema voastra…nu va convine..inchideti ziarul,am dreptul sa dau o replica!!
Pentru George..va trebui sa ma repet..nu e corect!!!

petre a spus: (decembrie 22nd, 2014 at 03:53 )

Am sa ma repet…george tu nu prea ai ce face si din cand in cand vii aici si te dai mare jignind ca un ordinar fatarnic ce esti!Ma intreb ce personaj esti pentru ca cei care au fost jegosi si tradatori Dl Florin Teodorescu le-a dat cu flitt!!Tu,se pare ca esti unul din personaje,ori ti sa dat cu sutul in cur,ori l-ai furat si l-ai mintit pe Florin Teodorescu…pentru ca il jignesti foarte urat si pe nedrept!Zici ca il cunosti ff bine,stii deja ca el are si alt nume…oricum stie toata lumea buna de langa el ca se mai numeste si PETRU.Da este un nume de sfant si era prieten bun cu IUDA cel care l-a vandut pe IISUS,deci nu trebuie sa ne mai miram ca Iuda are acum orce nume,este la ordinea zilei sa vinzi un prieten sau sa faci un rau…e mai greu sa faci un bine!Se pare ca tu neavand alta treaba improsti cu noroi in stanga si in dreapta,jignind totusi o personalitate a orasului Timisoara,un cetatean de onoare,corect,cinstit si un promotor al culturismului in Romania,sa nu mai vorbim de tot ce a facut in Timisoara,mi-ar mai trebui cel putin 5 ore sa ti le insir pe toate.Revenind la subiect,eu cred ca esti unul din personajele invidioase sau frustrate…dar ai si un pic de handicap..,nu stii sa apreciezi valoarea si nici nu ve stii vreodata ptr ca tu esti un retardat mintal!Ce a facut Dl Florin Teodorescu pentru Timisoara,ptr sport,ptr comunitate nu a facut neam de neamul tau,de la maimuta incoace!Da-mi in replica ce ai facut tu ptr comunitate,ptr sport,la cate competitii ai participat si de cate ori tia cantat Imnul Romaniei….ca si concurent,nu intr-un spital de nebuni!Apropo de IQ,te crezi mai destept ca Dl Florin Teodorescu,ai luptat tu in revolutie,tia murit vre-un prieten langa tine,ai adus tu ceva nou in ceea ce priveste sportul,sponzorizezi tu Memorialul Vasile Balmos[oricum nu stii cine a fost],ai adus tu pe cei mai mari culturisti ai lumii in Timisoara,ai vreo diploma de participant la vre-un concurs,ai ajutat oameni necajiti cand or avut nevoie asa cum face Dl Florin Teodorescu….ai sponzorizat tu sau primaria in frunte cu Robu concursul de culturism de anul acesta in memoria lui Vasile Balmus???De ce vorbesti prostii si jignesti,Robu nici macar cu prezenta nu a participat si mai vorbim de IQ??Ce IQ poate avea un idiot cand iubita lui,sau nevasta ce o fi se culca cu DL Robu,ce IQ are un individ care a facut puscarie prin Londra iar acum vine in sala la Dl Florin Teodorescu si plimba doua gantere din cand in cand de la parter la etaj si invers,oare in afara de IQ nu trebuie sa ai caracter,???Oare und,e ar trebui sa isi verifice IQ un astfel de personaj care crede ca licitatia o va castiga datorita faptului ca SANDA GREBLA il face cum trebuie pe Robu,eu i-as sfatui sa mearga la un spital de nebuni,ptr ca au probleme cu capul..nu cu IQ-ul!!George daca te regasesti prin ceea ce am scris,inseamna ca existi…si esti o rusine al acestei societati,tu traiesti in alta lume…trezeste-te lumea se schimba,se termina cu smecheriile…legea isi va spune cuvantul…iar tu vei ramane tot un jegos ordinar!!!Scuze,nu am vrut sa te jignesc…dar tu ai facut-o,aruncand cuvinte urate asupra unui om care nu merita asa ceva,el este un simbol al Timisoarei,este cel care a luptat in revolutie ptr dreptul la opinie,iar tu ai profitat de asa ceva si l-ai jignit,rusine sa iti fie..atat tie cat si celor care sunt in jurul tau si ta manipuleza!!..

shaitan a spus: (decembrie 29th, 2014 at 11:21 )

NU imi place Robu. e un gunoi infatuat. Dar nu poate sa-mi placa teodoresc. Sala Olimpia e un JEG. Cat a fost sub obladuirea campionului, veceurile aratau execrabil, sala era de o mizerie crunta, regula „fara telefon” c-asa vrea muschiu’ dansului, si halul in care era de cald vara fara o investitie-n clima nu ma pot face decat sa-i dau dreptate micRobului.

petre a spus: (ianuarie 7th, 2015 at 23:43 )

Ptr,dl. sheitan…care in lb araba este,,drac”,am un raspuns ff simplu..de ce mergeti la sala,DL.FLORIN TEODORESCU daca va deranjeaza wc-urile,eu consider ca acolo se afla o sala de sport foarte performanta nu un wc public…daca vreti un wc,pubilc curat si intretinut il ve-ti gasi la primarie…Eu nu am vazut mizerie in acea sala in afara faptului ca vin niste jegosi ca voi care latrati asa cum va spune cineva,poate nu aveti voi curatenie in cotetul in care dormiti cum este in aceasta sala!!Nu aveti voie sa vb la telefon,mi se pare normal,ce ar insemna ca fiecare sportiv sa stea cu tlf la ureche si sa latre prin sala..e ceva normal,vrei sa vorbesti iesi afara frate,aici este o sala de sport…respectabila,nu ptr boschetari sau jegosi cu fite de doi lei!Apropo de clima…tu crezi ca nu este climatizata sala???Tu stii macar ce inseamna sa fie clima in sala,stii care este temperatura de antrenament intr-o sala de sport??Climatizarea este optionala,sala are clima si ventilatoare…tu esti un personaj care nu iti place de ceea ce a facut Dl Florin Teodorescu pentru Timisoara si pentru cetatenii acestui oras! Daca esti de acord cu primarul…e problema ta,am totusi o rugaminte…inaite de a jigni pe cineva,intereseaza-te bine..cine a fost,cine este si ce a facut pentru voi…care nu stiti sa apreciati…e mai usor sa dai cu bolovani ..decat sa ii primesti!!Roata se mai ..roteste..cateodata!!Eu stiu cine esti…cand ai scris shaitan…e bine sa iti vezi de gastele tale..habibi!!

petre a spus: (ianuarie 7th, 2015 at 23:43 )

Ptr,dl. sheitan…care in lb araba este,,drac”,am un raspuns ff simplu..de ce mergeti la sala,DL.FLORIN TEODORESCU daca va deranjeaza wc-urile,eu consider ca acolo se afla o sala de sport foarte performanta nu un wc public…daca vreti un wc,pubilc curat si intretinut il ve-ti gasi la primarie…Eu nu am vazut mizerie in acea sala in afara faptului ca vin niste jegosi ca voi care latrati asa cum va spune cineva,poate nu aveti voi curatenie in cotetul in care dormiti cum este in aceasta sala!!Nu aveti voie sa vb la telefon,mi se pare normal,ce ar insemna ca fiecare sportiv sa stea cu tlf la ureche si sa latre prin sala..e ceva normal,vrei sa vorbesti iesi afara frate,aici este o sala de sport…respectabila,nu ptr boschetari sau jegosi cu fite de doi lei!Apropo de clima…tu crezi ca nu este climatizata sala???Tu stii macar ce inseamna sa fie clima in sala,stii care este temperatura de antrenament intr-o sala de sport??Climatizarea este optionala,sala are clima si ventilatoare…tu esti un personaj care nu iti place de ceea ce a facut Dl Florin Teodorescu pentru Timisoara si pentru cetatenii acestui oras! Daca esti de acord cu primarul…e problema ta,am totusi o rugaminte…inaite de a jigni pe cineva,intereseaza-te bine..cine a fost,cine este si ce a facut pentru voi…care nu stiti sa apreciati…e mai usor sa dai cu bolovani ..decat sa ii primesti!!Roata se mai ..roteste..cateodata!!Eu stiu cine esti…cand ai scris shaitan…e bine sa iti vezi de gastele tale..habibi!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii din toată Europa s-au întâlnit la Liepzig unde nu s-au înfruntat în platforme electorale ci pe terenul de fotbal. Au fost câteva zile cu un spectacol total pe dreptunghiul magic, nivelul competiţiei întrecând toate aşteptările, fiind foarte ridicat. 16 echipe naţionale au fost prezente la competiţie, ele fiind împărţite în patru grupe de câte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comportare excelentă a României la Europeanul de fotbal destinat primarilor
Etapa a IV-a din Liga de Rugby programează a doua deplasare a acestui sezon pentru jucătorii bănăţeni. SCM USV Timișoara merge în Baia Mare, pentru meciul cu CSM Știința, de sâmbătă, 11 mai, ora 13.00. Primele trei runde au lăsat urme în lot. Antrenorii Mugur Preda și Valentin Popârlan au o listă de indisponibilități, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timişoara, deplasare dificilă la Baia Mare
Duminică, 12 mai, în intervalul orar 08:30 – 14:00, va avea loc evenimentul sportiv “Timotion – Timișoara se mișcă”. Cu această ocazie, circulația rutieră va fi închisă pe sectorul cuprins între Bulevardul. I.C Brătianu – strada 20 Decembrie 1989 – bulevardul Vasile Pârvan – bulevardul Corneliu Coposu – Splaiul Nistrului – Strada J.H. Pestalozzi. Circulația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timotion modifică, duminică, traseele unor mijloace de transport ale STPT
De azi a început oficial campania electorală pentru alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie, aceasta urmând să se încheie pe 8 iunie, la ora 7.00. În această perioadă candidații și partidele care îi susțin vor trebui să respecte o serie de reguli stricte. La nivel local, zece candidaţi s-au înscris în lupta pentru fotoliul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece pentru Primăria Timişoara, şapte la preşedinţia CJ Timiş plus… Maria Grapini. A început oficial campania electorală pentru locale şi europarlamenatare
Una dintre cele mai mari companii străine din Timișoara, cu activitate în domeniul automotive, poate realiza prin intermediul echipei Series Analysis o serie de teste pentru găsirea unor eventuale defecte ale pieselor realizate, folosind chiar și un computer tomograf. Societatea a investit la Timișoara în echipamente de ultimă generație pentru a identifica cele mai mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, piesele auto realizate de o importantă companie sunt scanate pentru eventuale defecte, cu ajutorul unui tomograf
Companiile Rețele Electrice continuă instalarea de contoare inteligente, cu scopul de a le pune la dispoziție cienților o infrastructură mai rezilientă și flexibilă, sporind în același timp eficiența operațională. Astfel, până la finalul anului 2024, numărul total de contoare inteligente instalate de cele trei companii Rețele Electrice va ajunge la aproximativ 1,7 milioane, cel mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jumătate dintre clienții Rețele Electrice Banat vor avea instalate contoare de energie inteligente
Accident mortal, pe „zebră”, vineri dimineaţa în jurul orei 6.30. Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe strada Andrei Șaguna dinspre Calea Dorobanților înspre strada Baba Dochia, iar la intersecția cu strada Iulian Grozescu a surprins și accidentat un bărbat, în vârstă de 75 de ani, în calitate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A trecut pe roşu şi l-a costat viaţa!
Partidele politice înscrise în cursa alegerilor locale au ieșit ”la muncă” electorală din primul minut al zilei de 10 mai, când a început oficial campania. Toată lumea a ieșit la lipit afișe electorale. Cei de la Alianța Dreapta Unită și-au adus șefii naționali la Timișoara, iar la ora zero s-au dus toți în Piața Unirii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start cu surprize în campania electorală. Am avut prima confruntare electorală pentru scaunul de primar/Video
Top