Cat se poate de oficial: centura Timisoarei este in masterplan, dar nu e prioritara!

Inclusă în Masterplanul General de Transport pe ultima sută de metri, centura de sud a Timișoara nu este considerată obiectiv prioritar. Dacă în masterplan este a doua ca importanță între cele 14 variante ocolitoare preconizate a se realiza până în 2030, în strategia de implementare, șoseaua a fost retrogradată. Lucrurile s-ar mai putea schimba, dar… nu cu un miting.

centura lucrare

Ministerul Transporturilor a publicat joi documentele cheie ale strategiei României privind investițiile în transporturi pentru următorii 15 ani: memorandumul care aproba Masterplanul General de Transport (MPGT) și strategia de implementare, care stabileste proiectele prioritare. Între cele două documente există diferențe importante în ceea ce privește prioritatea realizării diverselor obiective, iar centura Timișoarei este unul dintre obiectivele „retrogradate”. În masterplan, la secțiunea „variante ocolitoare”, centura de sud a Timișoarei se află pe locul al doilea, după centura orașului Râmnicu Vâlcea. Top 5 este completat de centurile de la Câmpulung Moldovenesc, Zalău și Bistrița. În strategia de implementare însă, lucrurile stau un pic altfel., iar Timișoara abia „prinde” Top 5. Cea mai importantă este considerată centura orașului Vaslui, urmată de Giurgiu, Sfântu Gheorghe și Bârlad. Oricum, orașul de pe Bega stă bine: VO de la Râmnicu Vâlcea a ajuns, de pe primul loc ca prioritate în masterplan, pe locul 12, din 14, în strategie…

masterplan

Totuși, strategia de implementare ar putea suferi modificări în ceea ce privește lista de priorități a proiectelor. În memorandumul aprobat de guvern se precizează că „valorile EIRR (rata internă de rentabilitate) și ale funcției scor pot suferi modificări până la data transmiterii MPGT la Comisia Europeană, în funcție de valorile proiectelor de infrastructură rutieră și de standardele de cost aplicabile acestora”. Masterplanul General de Transporturi urmează să ajungă la CE săptămâna viitoare, așa că poate ar fi cazul ca factorii de decizie din Timiș să treacă la acțiune.

Primarul Nicolae Robu nu renunță la ideea organizării unui miting și mizează pe presiunea populară. „Este nevoie să avem centură şi ca să avem centură cât mai repede este necesar să se aloce deja fonduri, începând din 2015. Ce fel de fonduri este problema guvernului. Noi ştim un lucru: Timişoara trebuie să aibă centură. Mă aştept la o participare de 15.000 – 20.000 de oameni. Cred că orice timişorean ar trebui să vină să arate stringenţa nevoii unui asemenea obiectiv. Mitingul nu are conotaţii electorale. Este un miting pentru un obiectiv al oraşului, iar mesajul trebuie receptat de guvern ca atare”, afirmă Robu.

strategie

Îl contrazice însă, în ceea ce privește utilitatea unui astfel de demers, deputatul PSD Sorin Grindeanu, ministru al Comunicațiilor. Acesta crede că primarul Timișoarei ar fi trebuit să facă potecă spre București. „Cea mai potrivită abordare este să ai discuții cel puțin cu ministrul Transporturilor. Nu știu când a încercat domnul Robu să aibă ultima discuție cu ministrul Transporturilor. De exemplu, nu l-am văzut să susțină cauza în Comisia Transporturilor. Mai mult, Primăria Timișoara nu și-a trimis niciun reprezentant, așa cum au făcut alte primării din țara asta, când s-a discutat masterplanul. Dacă dăm din gură și numai dăm din gură, iar când sunt evenimente de tipul celui de care v-am spus, legate de masterplan, unde niciun reprezentant al primăriei nu a fost, spune multe. (…) Repet, alte județe, alte primării de calibrul orașului nostru au fost reprezentate. Unele la nivel de primar, altele și-au trimis viceprimar ca să-și susțină cauza. La noi nu s-a întâmplat lucrul acesta”, ne-a declarat Grindeanu. Ministrul nu poate spune totuși când ar putea primi finanțare centura de sud. Trecută abia pe locul al cincilea ca prioritate, e greu de crezut că ea va primi bani în acest an…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

liviu a spus: (februarie 27th, 2015 at 13:10 )

Nasol daca ne-au coborat pe locul 5. Lasa ca face Robu miting.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a criticat actualul guvern condus de Luca Niculescu, unul format în cea mai mare parte din miniștri social-democrați, reproșându-i că prin deciziile aprobate a blocat o investiție pe care Consiliul Județean Timiș, instituție pe care Simonis o conduce, o avea programată a fi realizată încă de la începutul anului. El...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș atacă deciziile cabinetului Niculescu: ”Voi critica orice guvern care nu respectă Timișul”
Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.