RATT face curs pentru vatmani si sofer de troleibuz

Dacă vreți să conduceți un troleibuz sau un tramvai, acum pare să fie momentul. Regia Autonomă de Transport Timişoara organizează, în luna martie, cursuri de calificare în acest domeniu. În perioada în care are loc cursul, cei care îl urmează vor fi angajați ai RATT.

ratt

Cursul de calificare în meseria de conducător troleibuz/tramvai începe pe 16 martie. Cei interesați trebuie să aibă cel puțin 24 de ani, să fi terminat minimum zece clase, să aibă permis de conducere categoria B, să locuiască în Timișoara și să nu aibă antecedente penale. Dosarul de înscriere va conține o cerere, un CV, copii după cartea de identitate, permisul de conducere și actele de studiu, cazierul judiciar și cel auto. Dosarele se depun la Serviciul Resurse Umane al RATT, pe Bd. Take Ionescu, nr. 56, de luni până vineri, între orele 8 și 16, până pe 13 martie. Cursul costă 3.855 lei, cu tot cu TVA, și se poate achita în trei rate. „Toți cursanții în perioada cursului vor fi angajaţi în cadrul RATT, ca muncitori necalificați”, precizează reprezentanții regiei de transport.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

S-au anunţat câştigătorii concursului „Revoluționarul din familia mea”

Primăria Timișoara anunță finalizarea concursului „Revoluționarul din familia mea”, un proiect dedicat păstrării și transmiterii memoriei evenimentelor din Decembrie 1989. Elevii participanți la acest concurs au avut sarcina de a descoperi și documenta poveștile celor care au trăit acele momente istorice, capturând esența lor prin intermediul fotografiei și a textului. Galeria de fotografii este disponibilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au anunţat câştigătorii concursului „Revoluționarul din familia mea”
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Primele transferuri la campioana de rugby, SCM USV Timișoara

Un tânăr de perspectivă revine din „împrumut”, iar un „internațional” ajunge pe Bega pentru a suplini retragerea din echipă a legendei Eugen Căpățână. Staff-ul echipei de rugby SCM USV Timişoara a început conturarea lotului pentru sezonul 2025. Primele mutări sunt reprezentate de întoarcerea unui jucător din grămadă și de transferul unui taloner de la Steaua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele transferuri la campioana de rugby, SCM USV Timișoara
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Itinerarul Revoluției din decembrie 1989 – celebrând 35 de ani de la Revoluție, din perspectiva Patrimoniul sub reflectoare

Noi nu uităm! În decembrie 2024 comemorăm 35 de ani de la evenimentele care au schimbat cursul istoriei României. Ne amintim de poveștile impresionante ale tinerilor din Generația X, ce au conturat destinul unei întregi națiuni și au devenit martirii libertății în decembrie 1989, prezente în Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – itinerarul Revoluției din decembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Itinerarul Revoluției din decembrie 1989 – celebrând 35 de ani de la Revoluție, din perspectiva Patrimoniul sub reflectoare
Muzeul National al Banatului
No More Bad Gifts

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF nu va taxa cu 10% banii aflați la bancă

Conform unei informări transmise de ANAF, instituția dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora, ”începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”. Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF nu va taxa cu 10% banii aflați la bancă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara anunță finalizarea concursului „Revoluționarul din familia mea”, un proiect dedicat păstrării și transmiterii memoriei evenimentelor din Decembrie 1989. Elevii participanți la acest concurs au avut sarcina de a descoperi și documenta poveștile celor care au trăit acele momente istorice, capturând esența lor prin intermediul fotografiei și a textului. Galeria de fotografii este disponibilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-au anunţat câştigătorii concursului „Revoluționarul din familia mea”
Noi nu uităm! În decembrie 2024 comemorăm 35 de ani de la evenimentele care au schimbat cursul istoriei României. Ne amintim de poveștile impresionante ale tinerilor din Generația X, ce au conturat destinul unei întregi națiuni și au devenit martirii libertății în decembrie 1989, prezente în Patrimoniul sub reflectoare Timișoara – itinerarul Revoluției din decembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Itinerarul Revoluției din decembrie 1989 – celebrând 35 de ani de la Revoluție, din perspectiva Patrimoniul sub reflectoare
La data de 15 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 14 spre 15 decembrie, persoane necunoscute ar fi sustras o autoutilitară, precum și diverse unelte utilizate în domeniul mecanicii auto, din interiorul unui garaj situat pe bld. Eroilor de la Tisa. În...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prins la puțin timp după ce a furat o… autoutilitară!
Un tânăr de perspectivă revine din „împrumut”, iar un „internațional” ajunge pe Bega pentru a suplini retragerea din echipă a legendei Eugen Căpățână. Staff-ul echipei de rugby SCM USV Timişoara a început conturarea lotului pentru sezonul 2025. Primele mutări sunt reprezentate de întoarcerea unui jucător din grămadă și de transferul unui taloner de la Steaua...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primele transferuri la campioana de rugby, SCM USV Timișoara
Primul Atlas Geografic General Tactil din România, destinat persoanelor nevăzătoare, a fost lansat oficial în luna decembrie 2024 de Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în cadrul unui proiect susținut de compania Atos. Demersul, unic la nivel național, a fost premiat recent la Gala Business Awards, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Atlasul Tactil pentru nevăzători, realizat în premieră națională de Universitatea de Vest și Atos, premiat pentru inovație
Conform unei informări transmise de ANAF, instituția dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora, ”începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”. Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF nu va taxa cu 10% banii aflați la bancă
Reprezentanții Primăria Timișoara au început recepția noii clădiri a Liceului Waldorf. Odată finalizat procesul, aceasta va oferi 20 de săli de clasă și o sală mare de sport, care va fi intabulată. Elevii vor intra în noile clase, laboratoare și ateliere, dotate modern, după obținerea avizelor de funcționare și introducerea clădirii în circuitul educațional, prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a început operațiunea de recepție a clădirii Liceului Waldorf/FOTO
Societatea Aquatim SA informează clienții că, începând cu 1 ianuarie 2025, vor intra în vigoare noi tarife pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă și de canalizare. Astfel, prețul pentru apa potabilă va fi de 7,71 lei/metru cub (0,0077 lei/litru), iar tariful pentru canalizare va fi de 7,86 lei/metru cub, la ambele se adaugă cota...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aquatim anunță noi tarife la apă și canal
Cu toate că semnalul revoltei timişorenilor a fost dat din 15 decembrie, ziua de 16 decembrie este recunoscută oficial ca ziua de început a Revoluţiei române. O revoluţie care din Timişoara se va extinde în întreaga ţară şi va conduce la căderea regimului naţional-comunist al lui Nicolae Ceauşescu. De altfel, a fost singura schimbare sângeroasă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 16 decembrie 1989, începutul Revoluţiei române. Ziua în care în Timişoara s-a strigat pentru prima dată „Jos Ceaușescu!”
Top