Despre (unii) morti, numai cu scarba!

M-am abținut câteva zile să abordez acest subiect, probabil din cauza unei vechi și puțin ipocrite zicale românești, „despre morți, numai de bine”. (De parcă dacă au murit nu mai poți spune nimic nici de Hitler, Stalin, Ceaușescu și mulți alți mari monștri ai omenirii.) Dar când vezi, de trei zile încoace, oră de oră, pe mai toate posturile TV, un spectacol absolut grotesc de reevaluare a ticăloșiei, chiar nu poți să te mai abții. Așadar, „Tribunul”, „eroul național”, „marele patriot”, „imensul cărturar” VC Tudor s-a dus, igienizând considerabil spațiul public. (De remarcat că nici Mama Geea, fiindu-i groază de imensitatea sa, nu l-a primit prea ușor, existând probleme la îngropare.) Indubitabil, acest „patriot” pe care acum mulți îl plâng a fost cel mai nociv politician pe care l-a avut România după 1990, mai toxic și decât Ion Iliescu.

Culmea nesimțirii, „marele patriot” care cânta ode cuplului Ceaușescu într-una dintre cele mai triste perioade ale României a fost înmormântat cu onoruri militare. „Marele om de cultură”, a cărui operă capitală au fost două publicații imunde, a fost condus la groapă cu elicoptere survolând cimitirul. Dacă faci comparație cu osemintele lui Iuliu Maniu, Gheorghe Brătianu, Ion Mihalache ș.a., aruncate în gropi comune, chiar că e revoltător. De fapt, cine a fost Vadim? Imediat după 1990, neocomuniștii ajunși la putere nu mai puteau să apeleze la metodele din 1946-1947 și să-i arunce în pușcării pe intelectualii și oamenii politici din opoziție. Așa că s-a apelat la Vadim. Invenție a Securității, acesta fost recuperat de la dosul celor doi împușcați la Târgoviște, spălat de rahat și folosit pe post de baros la adresa Opoziției. Dar cel mai detestabil lucru care i-a și ieșit a fost să-i facă pe mulți români să le fie rușine că sunt patrioți, tocmai pentru a nu fi asimilați cu Vadim.

Mă opresc însă aici și-l las să „vorbească” pe „marele cărturar”, prezentând câteva mostre de abominabile injurii la adresa unor adevărați patrioți și intelectuali desăvârșiți. Despre Corneliu Coposu, cel mai moral și important om politic al ultimilor 25 de ani: „Cu fața lui de broască țestoasă, îl caută moartea pe acasă”; „Bătrânul halterofil Coposu și-a plimbat ciolanele la Washington, unde s-a purtat ca ultimul mitocan. Când Bill Clinton l-a văzut, s-a frecat la ochi cu ceai de sunătoare și a crezut că a înviat Frankenstein (…) Adus cu picioarele pe pământ, președintele PNȚCD a ciocnit cu președintele SUA un pahar de colivă”. Despre Regele Mihai: „Când o să crape Mișu Bâl-Bâl, cine-o să se cațere pe tron, iapa aia a lui de Margareta?”; „Ce ne facem cu strigoiul Mihai Bâl-Bâl, care dă iar târcoale României?”. Despre Ion Rațiu: „Ion Rațiu și-a cărat scheletul de la Londra la București”. Despre imensul poet Ștefan Augustin Doinaș: „Bătrânul homosexual Ștefan Augustin Doinaș zice în «Curentul» că «poporul român nu are întotdeauna dreptate». Poporul ca poporul, da’ popoul are?”. Despre dizidentul și scriitorul Paul Goma: „Cineva trebuie să-i turtească mutra, odată și odată, acestui isteric arțăgos”. Despre cel mai mare scriitor român contemporan, Mircea Cărtărescu: „Maculatoarele acestui anti-talent zac și se prăfuiesc pe rafturi ca niște cutii de conserve de fasole expirate”. Despre Horia Roman-Patapievici: „Institutul Cultural Român, colonia de păduchi și limbrici a lui Patapievici, o ține dintr-o crăpelniță în alta, nu numai aici în România, ci și pe numeroase meridiane ale lumii. Cine îi controlează pe nenorociții ăștia?”.

Mă opresc aici, deși cu atacurile imunde ale lui Vadim s-ar putea umple cărți întregi. Amintesc doar că, numai cu o zi înainte de moarte, a jignit-o într-un mod delirant chiar și pe marea sportivă Simona Halep, cu adevărat un simbol al României de azi: „Am auzit că bătrânul curvar Ion Țiriac a pus ochii și pe Simona Halep, ba chiar trăiește cu ea”. Dar să știți că, pe lângă aceste imbecilități cumplite, Vadim știa să scrie și frumos despre unii. Luați de aici:

„Este fiica prea iubită
A acestui brav popor
De luceferi străjuită
Și de Steagul Tricolor.
E Elena Ceuașescu,
Suflet nobil și vibrant,
Mamă bună, om politic
Și prestigios savant.
Înțeleaptă-i este fapta,
Năzuind spre viitor
Tot cu cinste stă în dreapta
Marelui conducător.”

Și poate, la urma urmei, admiratorii „Tribunului” nu ar trebui să-l plângă acum. El doar s-a grăbit puțin să-i reîntâlnească pe idolii săi, „Marele cârmaci” și „Savanta” sa soție. Numai Dumnezeu știe însă unde.

P.S. La cele de mai sus au fost utilizate ca surse articole din Adevarul și Hotnews.