Mii de timisoreni in strada! Protest impotriva politicienilor de toate culorile / FOTO

Câteva mii de timișoreni au ieșit miercuri seară în Piața Victoriei, într-un protest care s-a dovedit a fi plin de surprize. S-a strigat și „Jos guvernul!”, dar și „Jos Robu” și s-a ajuns, în marș, până la primărie. Circulația în fața Catedralei Mitropolitane a fost blocată timp de minute bune. UPDATE: Mii de oameni au strigat „Jos mafia” în fața prefecturii. Un nou protest a fost anunțat și pentru joi seară.

protest timisoara
Protestul anunțat pe rețelele de socializare pentru miercuri seară a adunat în centrul Timișoarei neașteptat de multă lume. Pe balconul Operei a fost arborat un imens tricolor pe care era scris „Bunicii la război, părinții la Revoluție, acum e rândul nostru”. Dintre participanți n-a lipsit revoluționarul Lucian Căldăraru, care purta o pancartă pe care scria „Punctul 8 de la Timișoara” și care, alături de mai mulți agitatori, a încercat să înfierbânte spiritele, scandând, într-o țară în care premierul și-a depus mandatul înainte de prânz, „Jos guvernul”. Nu i-a prea ieșit, fiind pus punct de alți participanți la protest, care au început să scandeze „Jos Robu!”. Brusc s-a trecut însă la „Jos parlamentul” și, apoi, la „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”. Nu i-a ieșit nici unui alt „veteran” al protestelor de stradă din perioada PDL, Beniamin Lup, care a încercat să vorbească la o portavoce, dar a fost oprit cu scandarea „Cine ești?”. În fața Operei s-au adunat peste 5.000 de persoane, care au strigat, din nou, „Jos guvernul” sau „Jos parlamentul”, dar și „Vrem spitale, nu catedrale” sau „Banii de biserici dați-i la medici”. S-a ajuns din nou, pentru puțin timp însă, la scandarea „Jos Robu”, urmată de „Ieși afară, javră ordinară”, pentru că a circulat informația că primarul Timișoarei ar fi fost la operă. Protestatarii au decis apoi să plece spre primărie, iar coloana a pornit la pas prin parcarea de la Modex spre Bd. Loga 1. S-a trecut fără incidente prin fața primăriei, următoarea oprire fiind în fața Catedralei Mitropolitane, unde s-a scandat, din nou, „Vrem spitale, nu catedrale”. Traficul auto în zonă a fost blocat minute bune. Prin Piața Victoriei a trecut, la un moment dat, în viteză, și președintele CJ Timiș, Titu Bojin. Recunoscut de câțiva protestatari, social-democratul a fost acompaniat de un cor de huiduieli.

pref
UPDATE1: O parte dintre protestatari s-a îndreptat spre prefectură. Oamenii au strigat „Jos mafia”, „Jos parlamentul” și „Timișoara, Timișoara”. Alții au rămas în așteptare în Piața Victoriei.

UPDATE2: Odată ajunși din nou în Piața Victoriei, protestatarii au continuat să ceară alegeri anticipate, dar și demisia parlamentului. A fost fluturat un tricolor de mari dimensiuni și a apărut prima pancartă cu „Jos Iohannis!”. S-a strigat de mai multe ori „Toate partidele fură prin rotație”. În jurul orei 22, în fața Operei mai rămăseseră câteva zeci de persoane care continuau să ceară dizolvarea parlamentului. Protestatarii și-au dat întâlnire și joi seară, în același loc.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (noiembrie 4th, 2015 at 22:26 )

BEY!BRAVO !DAR ÎN ROMÂNIA NU SE VA SCHIMBA NIMIC!PENTRU CĂ ÎNTOTDEAUNA SE VOR GĂSI CEI CE VOR MINȚI FRUMOS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Presat să găsească o locație pentru găzduirea canotorilor de la CSM Timișoara, după ce le-a demolat hangarele în procesul de curățire a malului Begăi de mai multe construcții, primarul Dominic Fritz anunță că s-a înțeles cu Elisabeta Lipă, președinta Agenţiei Naţionale pentru Sport. Sportivii și bărcile lor ar urma să fie mutați la baza deținută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să mute canotorii la baza Agenției Naționale pentru Sport din Parcul Rozelor
Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
Top