De-a telefonul… in Piata Libertatii! Inca doua statui in Cetate / FOTO

Șase din cele șapte statui care trebuie amplasate în zona Cetate au ajuns la locul lor. Ultimele două sunt în Piața Libertății, respectiv strada Eugeniu de Savoya colț cu strada Mărășești. Mai e de pus doar „Totemul” înalt de trei metri în fața Palatului Baroc.

de-a telefonul1

Șapte statui, în valoare de aproape 146.000 de euro, vor „popula” proaspăt reabilitata zonă Cetate. Este vorba despre „Marea piramidă“, „Coajă de om” și „Totem”, realizate din bronz de sculptorul Mircea Roman, „Supermam“ și „Eva”, tot din bronz și semnate de Virgil Scripcariu, „Ansamblu de coloane”, din bronz şi tehnică mixtă, de Ion Nicodim, și „De-a telefonul”, din bronz patinat, de Bogdan Raţă. Primele care au apărut au fost „Marea piramidă”, „Coaja de om” și „Supermam”, iar în weekendul trecut a fost pusă la locul ei și „Eva”. „Ansamblul de coloane” a fost fixat în postament, dar scos aproape imediat, pentru că nu se fixase așa cum trebuie. Se întâmpla joia trecută, iar acum lucrarea a fost repusă la loc. Tot în acest weekend, în Piața Libertății a apărut și „De-a telefonul”, sculptură realizată de Bogdan Rață. Și amplasamentul acesteia a fost testat în urmă cu aproximativ o lună, ajungându-se la concluzia că e potrivit ca „băiatul cu telefonul” să-și facă veacul în zona în care au fost descoperite vestigiile fostelor Băi Turcești. Statuile au stârnit deja controverse printre timișoreni, însă primarul Nicolae Robu spune că alegerea lor a fost una inspirată. „Au fost alese de colectivul de proiectanți, condus de arhitectul Șerban Sturdza. Nu e vorba despre mobilier urban, ci despre adevărate lucrări de artă. Costul total este de 523.010,55 lei, fără TVA”, a declarat edilul. Mai e de adus în Piața Unirii, în fața Palatului Baroc, „Totemul” care are trei metri înălțime.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ghersasim a spus: (decembrie 15th, 2015 at 17:15 )

..şi ţeava de porţelan către pţa Unirii, este ca o scurgere de la closet…………….locul potrivit pentru asemenea artă,…..să îndemne la un scaun mai bun…………..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare

După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”

La scurt timp după ce Legea ANI a fost publicată, principalul vizat de amendamentul pierderii mandatului inclus în actul legislativ, Dominic Fritz, ne anunță că nu se lasă și rămâne la Timișoara, dar și președinte al USR. Din septembrie, conducerea primăriei va fi preluată de cei doi viceprimari, mai subliniază acesta. În ceea ce privește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz continuă lupta și după pierderea mandatului de primar: ”Eu rămân timișorean”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”

Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare

Circulația rutieră de tranzit în zona Caransebeș va fi afectată începând de astăzi. De marți, 1 septembrie, pe Centura de Ocolire Caransebeș, sectorul km 0+310 – 12+073, vor demara lucrări de consolidare. Durata de execuție a contractului este de 18 luni, iar lucrările se vor desfășura cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare. Executarea lucrărilor sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare

Economic vezi arhiva Economic

Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Șantierul de realizare a Centurii Vest, de ocolire a Timișoarei, singura bucată rămasă de construit, a ajuns la 15 la sută din total. Mobilizarea constructorului este una bună, spune Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, care a mers pe șantier, personal, pentru a vedea cum decurge investiția. Vizita vine după ce, în urmă cu o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura Vest Timișoara a ajuns la 15% din total

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Circulația rutieră de tranzit în zona Caransebeș va fi afectată începând de astăzi. De marți, 1 septembrie, pe Centura de Ocolire Caransebeș, sectorul km 0+310 – 12+073, vor demara lucrări de consolidare. Durata de execuție a contractului este de 18 luni, iar lucrările se vor desfășura cu menținerea circulației pe varianta ocolitoare. Executarea lucrărilor sub...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveți drum în zona Caransebeș? Pe centura de ocolire a orașului sunt lucrări, se introduc semafoare
RETIM Ecologic Service S.A. anunță preluarea, începând de astăzi, a funcției de Director Economic de către Adina Hanza. Funcția a fost exercitată temporar de Dr. Radu Merica din 15 februarie 2026. „Am preluat temporar această responsabilitate în februarie, într-o perioadă de tranziție pentru companie. Odată cu această numire, mandatul meu executiv se încheie, iar eu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul RETIM consolidează diversitatea în echipa de management
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pol regional în inovarea educațională, găzduind recent cea de-a treia întâlnire transnațională din cadrul proiectului internațional Erasmus+ KA2 EcoAI EduNetwork Initiative (EAIEN). Evenimentul a reunit timp de două zile specialiști și cadre didactice din România, Turcia și Grecia, transformând Timișoara și Sântana (Arad) în centre de dialog...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Educația viitorului se dezbate la Timișoara: UPT a găzduit a treia întâlnire transnațională a proiectului european EAIEN
Naționalul din Timișoara deschide Stagiunea 2026 – 2027 cu reînnoitul entuziasm al începuturilor și cu energia care caracterizează acest teatru, propunând publicului o serie de spectacole care pun în dialog intelectul și sensibilitatea. Plecând de la premisa că trebuie să reprezinte un pilon central pentru o comunitate conectată cultural și artistic, TNTm propune în luna...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacolul „Bolovanii”, în premieră la deschiderea Stagiunii Teatrului Național Timișoara
Made by Society, brand de fashion inspirat de cultura streetwear, își extinde prezența în rețeaua IULIUS, iar pe 28 august 2026, a inaugurat două noi magazine, în Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cuj, iar în Palas Iași a redeschis locația într-un nou spațiu. Până la finalul anului, brandul își va continua expansiunea prin deschiderea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă destinație pentru iubitorii de fashion: Made by Society s-a deschis în Iulius Town
Începând de luni, 31 august, liniile 15, 16, E3 și M3 au revenit la traseele normale, mai devreme decât era prevăzut inițial, odată cu finalizarea lucrărilor desfășurate pe Calea Martirilor, anunță Societatea de Transport Public Timișoara. Mijloacele de transport care deservesc aceste linii nu mai circulă pe traseele deviate stabilite temporar pe durata lucrărilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe linii de transport public revin pe traseul de pe Calea Martirilor
Clubul Sportiv Șomo Kickboxing Timișoara pornește în această toamnă proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”, o inițiativă care aduce împreună performanța sportivă și activitățile dedicate comunității locale. Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Sport Club Municipal Timișoara. Șomo Kickboxing lucrează în prezent cu peste 120 de copii, organizați pe grupe de vârstă și nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Șomo Kickboxing Timișoara lansează proiectul „Din cartier către Cupa Mondială”
Compania CFR a anunțat că începând de luni, 31 august, ora 16:50, circulația feroviară se redeschide pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, aferent Lotului 2 al proiectului „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad”. În această etapă sunt puse în exploatare aproximativ 51 km de fir de cale ferată nou modernizat și electrificat, precum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulația feroviară se redeschide între Lugoj și Timișoara Est, deocamdată pe un singur fir
După ultimele evenimente care au culminat cu legiferarea „amendamentului Fritz”, încă primarul Timișoarei a vorbit despre ce va urma, promițând că va rămâne un timișorean implicat. „Vă mulțumim pentru toată susținerea. Va promitem că nu ne oprim! Am primit mii de mesaje în ultimele zile: ce se întâmplă mai departe? M-am întâlnit azi cu prieteni,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Dominic Fritz vorbește despre ce se va întâmpla în continuare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.