Doi PSD-isti, acuzati ca trag chiulul de la comisii! Jumanca: Sunt multe sedinte la care venim degeaba

Doi consilieri social-democrați urmează să fie schimbați din componența unei comisii a CL. Asta propune Executivul PMT, care susține că aceștia au lipsit de prea multe ori de la ședințe. Unul dintre ei spune însă că lucrurile nu stau chiar așa.

romanita si andrei

Comisia de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă are, în prezent, următoarea componență: administratorul public Sorin Drăgoi – președinte, și membri: viceprimarul Dan Diaconu, Laura Koszegi, director Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; membru supleant: Călin Pîrva – șef Birou Evidenţă Patrimoniu; Ioan Badea, consilier Biroul Evidenţă Patrimoniu; membru supleant Slavița Dubleș – consilier Biroul Evidenţă Patrimoniu; Ciprian Silviu Cădariu – arhitect șef; membru supleant: Sorin Emilian Ciurariu – director Direcţia Urbanism; Daniela Ștefan, Serviciul Juridic; membru supleant: Teodora Gentimir, Serviciul Juridic; consilierii locali Adelina Tîrziu (PNL), Romanița Jumanca (PSD) și Andrei Petrișor (PSD).

Pe anexa la ordinea de zi a plenului de peste cinci ore în care s-a votat, cu scandal, bugetul Timișoarei a figurat, pe poziția a șaptea un proiect care prevedea modificarea componenţei acestei comisii. El n-a mai ajuns la vot, dar va fi repus pe următoarea ordine de zi. Practic, Executivul primăriei solicită înlocuirea consilierilor PSD Romanița Jumanca și Andrei Petrișor. „În ședinţele Comisiei de analiză a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din 5 noiembrie 2015, 26 noiembrie 2015, respectiv 10 decembrie 2015 au fost absenţi”, scrie în referatul proiectului. „Având în vedere prevederile art. 3 din Regulamentul de funcționare (…) «în cazul in care un membru al comisiei nu participa consecutiv la ședințe de comisie, el poate fi schimbat» (…) și ca urmare a modificărilor survenite în structura organizatorică a direcţiilor de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, se impune modificarea componenţei comisiei”, mai precizează aceeași sursă.

Din comisie ar urma să facă parte Sorin Ciurariu, din postura de arhitect-șef, și, ca membru supleant, Alin Horațiu Moga, șeful Serviciului Certificate și Autorizări, dar și consilierii local Dorel Bogluț (ALDE) și Grigore Grigoroiu (PNL). „Eu pot aduce acte care să dovedească faptul că nu am putut participa la ședințele din luna noiembrie, în condițiile în care am trecut, la vremea respectivă, printr-o intervenție medicală. În plus, unele ședințe sunt convocate în timpul programului meu de lucru. Predau la universitate și nu pot pleca de la ore când și cum vreau eu. Poate ar fi trebuit să se menționeze și ședințele la care am participat degeaba, pentru că nu a fost cvorum și nu s-a putut lua nicio decizie”, a declarat, pentru deBanat.ro, Romanița Jumanca. Aceasta este însărcinată în luna a cincea. Pentru a trece de plen, proiectul are nevoie de votul majorității consilierilor locali prezenți. (sursa foto: www.opiniatimisoarei.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Gigi a spus: (februarie 13th, 2016 at 19:56 )

Oare pt ce dracu va puneți în comisiile astea dacă nu aveți timp de ele? Ce penibil sa spui ca sunt motivat pt ca sunt la serviciu. Da’ cin’ te pune mai cuconita sa faci parte din tot felul de comisii dacă nu ai timp de sacrificat pt asta? Lasă dom’le pe altul și gata.

Violetta a spus: (februarie 13th, 2016 at 20:25 )

Romanita, Romanita, „ce tie nu-ti place…”

Carol a spus: (februarie 15th, 2016 at 11:13 )

Saracul de Andrei Petrisor, nu va mai luati ma de el, ca e baiat bun, dar ocupat. Probabil ca ia venit transportul cu anabolizante din import si trebuie sa le doseasca sa nu-l prinda Garda. Mai e si posibilitatea sa fie la stabor cu amicii lui, „mexicanii” sa mai gineasca vreo cladire de patrimoniu, si intarzie ca nu s-or fi inteles la bani…
Dar suntem rai, poate doar a atipit, acasa, pe canapea, unde motaie de obicei, cand il prinde moleseala/mahmureala de a doua zi, in timp ce ailalti „fraieri” participa la sedintele din Comisii sau in Consiliul Local.
Bai, Seba, da-l afara ma, pe ipochimen, ca ne face de cacao, cu toti banii lui taica-su…

anteconbega a spus: (februarie 16th, 2016 at 08:59 )

Vorba neamţului ” Ţvai grose putori…”

yxsman a spus: (februarie 18th, 2016 at 13:40 )

Putori e putin spus.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top