Gata cu soarele! Meteorologii anunta doua zile cu ploaie si vant

Scoateți umbrelele și puneți-vă haine ceva mai groase! Urmează două zile cu ploi însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Meteorologii au emis o avertizare care va intra în vigoare joi, la ora 12.

ploaie in Timisoara 04

Avertizarea meteo este valabilă în intervalul joi, 14 aprilie, ora 12 – vineri, 15 aprilie, ora 18. Joi, 14 aprilie, precum şi în noaptea de joi spre vineri, în cea mai mare parte a ţării, vor fi intervale de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat, mai ales în zonele montane şi deluroase, 40-50 l/mp. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. În centru, sud şi est se vor depăşi, local, viteze de 50-60 km/h, iar pe crestele montane vor fi rafale de peste 90 km/h. În cursul nopții de miercuri spre joi, local în Crișana și izolat în Banat vor fi ploi, averse și descărcări electrice. De joi, 15 aprilie, instabilitatea atmosferică se va accentua. Pe arii extinse se vor semnala averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vor fi condiții de grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp iar în zona de deal și munte, izolat, 40-50 l/mp. Vineri, precipitațiile se vor semnala local doar în zona de munte, unde vor fi și sub formă de lapoviță. Pe crestele montane, vântul va sufla tare.

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Vessmary

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare

Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
L'architect du beaute

Politica vezi arhiva Politica

MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României

Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
isho.ro
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Times Higher Education (THE) a lansat prima ediție a Interdisciplinary Science Ranking (ISR), în colaborare cu Schmidt Science Fellows. Clasamentul evidențiază contribuțiile și angajamentul universităților față de știința interdisciplinară, care integrează cunoștințe din mai multe discipline academice pentru a aborda provocările globale, iar printre instituțiile din clasament se află și Universitatea de Vest Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea Politehnica Timișoara şi Universitatea de Vest mai bifează un top internațional de specialitate
Dacă românii se pregătesc de alegerile prezidenţiale şi parlamentare, lumea padelului are un singur gând: Cupa României. Competiţia supremă a padelului autohton se va desfăşura, exact ca şi anul trecut la Padel Center, baza timişoreană fiind una primitoare pentru cele mai importante competiţii de acest gen. Reamintim, Circuitul Profesionist de Padel şi-a disputat în acest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiri pentru cea mai importantă competiţie de padel a finalului de an, Cupa României
Consiliul Județean Timiș va investi în reabilitarea a două dintre școlile aflate în administrarea sa, Liceul Tehnologic Special “Gheorghe Atanasiu”, respectiv Centrul de Recuperare Neuropsihiatrică Găvojdia. CJT investește în condiții mai bune pentru copii și persoanele cu nevoi speciale. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a semnat contractele de execuție pentru renovarea a două clădiri importante...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a semnat contractele de execuție pentru reabilitarea a două școli speciale aflate în administrare
Primăria Timișoara, prin Poliția Locală, a confiscat primul camion care debarasa deșeuri ilegal pe un teren de la ieșirea orașului spre comuna Săcălaz. Vehiculul a rămas blocat când descărca gunoiul, iar deținătorul acestuia l-a abandonat într-o groapă. La fața locului s-au deplasat miercuri echipe din partea Primăriei Timișoara, Poliției Locale și Societății Drumuri Municipale (SDM)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul camion confiscat pentru abandonul ilegal de deșeuri în Timișoara. Dominic Fritz: “Căzut în propria groapă ilegală de gunoi”
Echipele de constructori continuă lucrările de reabilitare a căii ferate pe lotul 2 din tronsonul Lugoj – Timișoara Est. Acum se circulă pe varianta nouă de traseu, fiind efectuate lucrări la vechiul fir de circulație, anunță CFR Infrastructură Timișoara.  În cadrul lucrărilor de pe lotul 2 Lugoj-Timișoara Est, din data de 20.11.2024, în stația Topolovăț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările de reabilitare a căii ferate Lugoj – Timișoara Est/FOTO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, cu ocazia vizitării celei de-a 136-a ediții a Târgului de Import și Export Canton de la Guangzhou, cel mai vechi, cel mai mare și mai cuprinzător târg internațional din China, cu cele mai cuprinzătoare categorii de mărfuri, cel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multe firme timișene au participat la o vizită organizată de CCIAT în China
Venirea perioadei reci s-a făcut simțită pe șoselele din zona de vest a României. Pe drumurile aflate în administrarea DRDP Timișoara s-a acționat pentru a îndepărtarea zăpezii depuse pe carosabil sau pentru prevenirea şi combaterea poleiului. Astfel, echipele firmelor care se ocupă de aceste intervenții au acționat cu 100 de utilaje și au răspândit 690...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O sută de utilaje au intervenit pentru a asigura circulația rutieră. S-au folosit 690 de tone de material antiderapant/VIDEO
Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit recent un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC. În deschiderea evenimentului, decanul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dezbatere la UPT pe o temă importantă: condiţia şi rolul traducătorului
Top