„Leii” si-au lins rapid ranile! Victorie confortabila cu Galatiul

După eşecul dramatic de la Tg. Mureş, BC SCM Timişoara avea nevoie de o evoluţie bună în meciul cu imprevizibila echipă din Galaţi, o formaţie experimentată, cu un căpitan ca Milos Pesic, atât de iubit pe Bega. Misiune îndeplinită pentru elevii lui Nenad Mandic, care s-au descurcat admirabil în această partidă, 93-76.

baschet

Singurele momente de emoţie au fost în debut, când Galaţiul a avut un parţial de 5-0, dar aceste emoţii au fost risipite rapid de Jeremic şi colegii săi, care şi-au făcut singuri un meci uşor. 28-17, 19-16, 25-16 au fost scorurile pe primele trei sferturi, ultimul practic nemaicontând în economia jocului, 21-27. Victorie clară obţinută de bănăţeni, care ajung astfel la cea de-a patra victorie din sezonul regulat. Mladen Jeremic a fost din nou principalul artizan al victoriei, adunând 19 puncte, 6 recuperări şi 7 pase decisive. Komatina a contribuit cu 19 puncte şi 5 recuperări, iar Diaz a reuşit primul double-double din acest sezon, cu 11 puncte şi 10 recuperări, chiar dacă a fost rezervă. De la Phoenix Galaţi, Bojovic a adunat 22 de puncte, iar Pesic 14. Etapa viitoare, BC Timişoara va merge în Bihor, pentru meciul împotriva campioanei CSM Oradea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului

Primăria Timişoara a desfiinţat, astăzi, mai multe construcţii considerate ilegale aparţinând de un cunoscut local de pe strada Lacului. Proprietarul localului, Ioan Mateescu (membru PSD) afirmă că demersul municipalităţii este un abuz, adăugând că, la fel ca primarul Dominic Fritz, se va adresa CEDO. Printr-un comunicat de presă, Primăria Timişoara transmite că angajaţii municipalităţii ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara a demolat mai multe construcţii aparţinând unui cunoscut restaurant de pe strada Lacului. Reacţia proprietarului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia

Vacanța a fost scurtă, dar intensă, pentru că s-a lucrat mult la lotul de jucători. Au venit zece „fețe noi”, iar principala problemă pentru viitorul apropiat va fi omogenizarea lotului. Poli s-a reunit și va urma perioada testelor medicale și antrenamentele specifice de reacomodare la efort. Alb-violeții vor efectua un cantonament la Rogla (Slovenia), în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nu mai puțin de 20 de membri PNL, printre care se sumără parlamentari, trei şefi de consilii judeţene şi un europarlamentar, urmează să fie exacluşli azi din partid. Printre ei se numără fosta senbatoare de Timiş, Alina Gorghiu, dar şi foşti lidei importanţi precum Cătălin Predoiu, Rareş Bogdan, Sorin Cîmpeanu etc. Lista liberalilor propuși pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea igienizare în PNL. A fost stabilităî lista cu cei 20 de trădători care vor fi excluşi din partid. Printre ei, o fostă senatoare de Timiş
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a participat la București, la „Sărbătoarea Verii”, cel mai important și mai așteptat eveniment estival al comunității de afaceri româno-germane din România. Desfășurat sub motto-ul „A summer to connect. Building trust for tomorrow”, evenimentul a reunit peste 650 de participanți – lideri ai mediului de afaceri, reprezentanți ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT, prezentă la întâlnirea AHK România
Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat cea de-a treia ediție a programului ProLitRom, dedicate perfecționării cadrelor didactice din Republica Moldova. La ediția din acest an au participat 15 cadre didactice din raionul Bălți. Pe parcursul săptămânii, participanții au luat parte la cursuri și ateliere susținute de cadre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai mulți profesori din Republica Moldova s-au perfecționat la Timișoara
În urma eşecului învestirii Guvermnului Veştea, președinte Nicușor Dan a convocat, marți, consultări cu liderii partidelor parlamentare. Consultările vor începe la ora 13.00, prima delegaţie fiind cea a PSD. Întâlnirile vor avea loc la Palatul Palatul Cotroceni, după următorul program: 13:00 – Partidul Social Democrat (PSD) 13:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) 14:00 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicuşor Dan a convocat liderii partidelor parlamentare la negocieri pentru formarea unui nou guvern
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a recţionat imediat după căderea în parlament a Guvernului PSD, condus de un PNL-ist trădător. Fritz spune că toţi cei care au stat în spatele acestui guvern au dat dovadă de aroganţă, dar au sfârştit prin a fi umiliţi de extremişti. Dominic Fritz aminteşte că în spatele guvernului eşuat în parlament...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, despre cei din spatele fostului Guvern desemnat Veştea: “Și proști, și fuduli, dar mai ales fără niciun gând la cetățeni”
Vacanța a fost scurtă, dar intensă, pentru că s-a lucrat mult la lotul de jucători. Au venit zece „fețe noi”, iar principala problemă pentru viitorul apropiat va fi omogenizarea lotului. Poli s-a reunit și va urma perioada testelor medicale și antrenamentele specifice de reacomodare la efort. Alb-violeții vor efectua un cantonament la Rogla (Slovenia), în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a reunit cu toți jucătorii noi, plus alții care se află în probe. Echipa va merge în iulie în Slovenia
La finalul unei zile lungi şi grele, Guvernul de strânsură ticluit de preşedintele Nicuşor Dan a căzut ruşinos la votul parlamentului, obţinând doar 189 voturi din cele 233 necesare. Lovitura decisivă a fost dată de AUR, care n-a votat guvernul, deşi premierul desemnat Adrian Veştea a fost umilit să meargă, în această seară, la sediul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul plăsmuit de Nicuşor Dan a căzut ruşinos, deşi Adrian Veștea s-a umilit în faţa lui George Simion
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat că Adrian Veștea va ajunge prim-minsitru doar dacă va pupa inelul lui George Simion. Reacţia liderului USR vine după ce premierul desemnat a anunţat că va merge la sediul AUR pentru a se întâlni cu George Simion. Dominic Fritz spune că, acceptând negocierile, George Simion nu mai poate pretinde...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie rapidă: “Veștea va ajunge premier doar pupând inelul lui Simion”
Prima ediție a Banat Football Festival s-a transformat într-un adevărat succes, transformând localitatea Sacoșu Turcesc (județul Timiș) în capitala fotbalului juvenil din regiune. Competiția dedicată micilor fotbaliști a demonstrat un interes masiv din partea cluburilor din vestul țării.   Pe terenurile de joc au evoluat echipe din întreaga regiune a Banatului, împărțite pe categorii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emoții, zâmbete și fotbal de bună calitate la prima ediție a Banat Football Festival organizat în Sacoșu Turcesc/FOTO
Top