Timisoreanul ucis de iubita adolescenta, implicat in dosarul „minore pentru VIP-uri”

O crimă oribilă a șocat, marți seara, locuitorii de pe liniștita stradă Cozia, din cartierul Elisabetin. Dan Ardelean, un om de afaceri de 48 ani, a fost înjunghiat mortal de iubita lui abia trecută de vârsta majoratului. Bărbatul urma să fie judecat pentru implicarea sa într-un celebru dosar de prostituție.

arde

Dan Ardelean, 48 de ani, proprietarul unei spălătorii auto cunoscute din Timișoara, a sfârșit tragic marți seară, de mâna iubitei sale. Fata de 18 ani l-a înjunghiat fără milă de mai multe ori, lăsându-l într-o baltă de sânge în holul casei de pe strada Cozia, unde a fost găsit de polițiștii și medicii de pe Ambulanță chemați prin 112. Adolescenta, care este acuzată acum de omor, suferea, confrom unor surse, de tulburări de comportament și urma un tratament medicamentos. Rămâne ca anchetatorii să stabilească exact ce s-a întâmplat acolo și ce a făcut-o pe fată să reacționeze atât de agresiv.

Unul dintre prietenii de pe Facebook ai victimei spune însă că iubita acestuia era, de mai mult timp, ca o bombă cu ceas. „De peste doi ani i-am tot spus că o să se termine rău chestia asta. Fata era dereglată bine mintal”, a notat acesta pe pagina lui Dan Ardelean. Omul de afaceri avea, pe de altă parte, unele probleme cu legea. El era trimis în judecată într-un dosar care a făcut mare vâlvă la Timișoara. Este vorba desre „minore pentru VIP-uri”, în care au fost pronunțate deja unele condamnări pe numele fostului judecător Nicolae Tomuş şi al fostului poliţist Ovidiu Gâţan, care și-au recunoscut implicarea. Ardelean era acuzat că ar fi beneficiat de serviciile sexuale ale unor minore.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene

Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița

La buget mic și transferuri mai… mici, dar importante. Doi jucători din Ardeal și unul din Muntenia, cu experianța Ligii a III-a sunt ultimele achiziții ale CSC Dumbrăvița. Anunțul a fost făcut astăzi de clubul bănățean. Fundașul Alex Negrea (născut 1 octombrie 1998, Satu Mare) a evoluat ultima oară pentru formația de Liga a 3-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători din Liga 3 vine să întărească… divizionara secundă CSC Dumbrăvița
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

pestă porcină

Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Rectorul Universității de Vest Timișoara, Marilen Pirtea, admite că România va putea reveni la un deficit bugetar de 3% doar în anul 2031. aceasta, după ce a analizat Raportul BNR publicat cu titlul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”. Raportul arată că România a ajuns într-un punct de presiune fiscală majoră: deficit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează un raport BNR: Deficit bugetar de doar 3% în 2031

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Lucrările la cele două sensuri giratorii care se amenajează pe drumul județean Timișoara–Buziaș au ajuns la un sfert din total. Din păcate, realizarea acestora presupune și dificultăți în circulația auto pe acest tronson. Consiliul Județean Timiș realizează două sensuri în zone în care, de-a lungul timpului, s-au produs mai multe accidente rutiere. Primul sens giratoriu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la cele două noi sensuri giratorii de pe drumul spre Buziaș a ajuns la un sfert din total/Foto
Pentru al doilea an consecutiv, Timișoara înregistrează, cea mai mare creștere a numărului de vizite dintre destinațiile urbane din România, cu avansuri de 10-30% pe toate piețele-sursă analizate în perioada 2024-2025, arată Visit Timişoara. Şi asta în condiţiile unui an dificil pentru turismul intern: doar 66% dintre români au avut o vacanță în 2025, față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a ajuns singura destinaţie turistică a României care a înregistrat creşteri constante
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat că începând cu data de 14 iulie se ridică restricțiile sanitare veterinare în urma stingerii a două focare de Pestă Porcină Africană din explotațiile nonprofesionale. Acestea erau în localitatea Bulgăruș, comuna Lenauheim, județul Timiș. Centrul Local de Combatere al Bolilor din județul Timiș a decis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost închise două noi focare de Pestă Porcină Africană
O tabără cum prinzi o dată în viață și în care poți să îți alegi cu ușurință viitorul. Au fost la înscrieri cinci pe un loc ceea ce spune multe despre succesul edițiilor anterioare! UPT Campus Explorer, tabăra de vară organizată de Universitatea Politehnica Timișoara, revine cu cea de-a treia ediție și promite, încă o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o mie de elvi din țară își doresc să participe la o nouă ediție a taberei de vară UPT! Locuri sunt însă limitate
Consiliul Județean Timiș pregătește un proiect de hotărâre care va stabili cum vor arăta noile construcții care vor marca, pe drumurile naționale și județene, intrările  în județul Timiș. Acestea vor prezenta o serie de simboluri reprezentative pentru județ. Va fi o abordare modernă și elegantă a identității județului. ”Pregătim un proiect prin care, pe principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Intrările în Timiș pe drumurile naționale și județene vor fi marcate prin noi totemuri, ornate cu diferite elemente reprezentative
De câteva zile, lucrările care sunt în curs pentru realizarea unui nou sens giratoriu la Albina au creat probleme în trafic pe drumul județean dintre Timișoara și Buziaș. Acum se lucrează la frezarea carosabilului, ceea ce a dus la apariția de cozi lungi de autovehicule. Cei de la Consiliul Județean Timiș admit că există aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Realizarea giratoriului de la Albina creează aglomerație pe drumul județean Timișoara – Buziaș. Răspunsul Consiliului Judeţean: Lucrările sunt în grafic
Timp de cinci săptămâni, în perioada 30 iunie – 2 august 2026, peste 130 de profesori din Generația a 13 – a Teach for Romania, mentori, tutori și formatori, parcurg două săptămâni de formare online, o săptămână de laborator metodic la Universitatea de Vest din Timișoara, adresat profesorilor din Regiunea Centru-Vest, și două săptămâni de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 130 de profesori se vor pregăti în cea mai nouă ediție a Teach for Romania
Forumul Timișoara pentru Valori Europene se va bucura de prezența a doi importanți oficiali europeni, Margrethe Vestager, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (2019–2024) și comisar european pentru concurență (2014–2024) și Marcelo Rebelo de Sousa, președintele Portugaliei (2016 – 9 martie 2026). Ei se vor afla la Timișoara în perioada 5–6 noiembrie 2026. Forumul este organizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doi importanți oficiali europeni vor participa la Forumul Timișoara pentru Valori Europene
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.