Grindeanu, la intalnirea cu primarii: Banii de la guvern nu ajung, faceti proiecte europene! / FOTO

Aglomerație mare, sâmbătă dimineață, la Consiliul Județean Timiș, unde zeci de primari, indiferent de culoarea politică, consilieri județeni și alți reprezentanți ai administrației locale au venit la o întâlnire cu premierul Sorin Grindeanu și ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh. Mesajul lui Grindeanu: nu așteptați doar bani de la guvern, faceți proiecte pentru finanțare europeană!

Sala Multifuncțională a CJ Timiș a fost plină ochi sâmbătă dimineață, la întâlnirea primarilor cu șeful guvernului, Sorin Grindeanu, și ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh. Tema discuției: Programul Național de Dezvoltare Locală și finanțările europene. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, a făcut o prezentare a proiectelor pe care intenționează să le pună în practică începând din acest an. Printre acestea, construirea unei maternități și a unui nou spital de psihiatrie, dar și a unui centru pentru copiii cu dizabilități. Șeful CJ Timiș a promis și continuarea lucrărilor la așa-numitele centuri ocolitoare ale Timișoarei. „În ceea ce privește modernizarea infrastructurii de transport rutier, lucrăm la documentația pentru finanțarea următoarelor obiective din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020: modernizarea DJ 693, modernizarea DJ 691, lărgirea la patru benzi a unor sectoare din centura Timișoara și legătura cu autostrada A1, modernizarea DJ 593 și modernizarea DJ 684, un drum care va deschide dezvoltarea turistică în zona de nord est a județului Timiș”, a mai declarat Călin Dobra. El a amintit și proiectele sălii polivalente de 16.000 de locuri și a stadionului de 32.000 locuri, ambele cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții.

Premierul Sorin Grindeanu și-a început speech-ul cu o glumă – „Au trecut doar două luni de când am plec și văd că nu vă descurcați fără mine” – dar a trecut apoi într-un registru serios. „Sper ca toate proiectele pe care le-a propus Călin Dobra să le poate până în 2020, dar nu doar cu sprijinul guvernului, ci depunând proiecte europene, finanțări europene extrem de importante. Acest program național (PNDL – n.r.) este unul de succes, noi estimăm că vor fi în jur de 5.000 de proiecte (…) Erau peste 8.000 de proiecte depuse, ceea ce înseamnă că fiecare dintre dumneavoastră considerați, ca și noi, că acest program național este un succes și trebuie să continue. Legat de Timiș, primarii, și văd foarte mulți în sală, indiferent de culoarea politică, au nevoie de o întâlnire tehnică legată de modul în care se va desfășura jurizarea. Această întâlnire tehnică va fi cu vicepremierul Sevil Shhaideh, cu secretarul de stat Adrian Gâdea, cu secretarul general al guvernului, Mihai Busuioc, și cred că aceasta este cea mai importantă parte”, a spus premierul. Grindeanu a insistat pe importanța proiectelor cu finanțare europeană. „Vă rog să accesați tot ceea ce înseamnă fonduri europene, pentru că altfel nu are cum să ajungă tot ceea ce se cere a fi finanțat prin bugetul național. Tot ceea ce poate fi finanțat prin fonduri europene și s-a depus pe PNDL, aceea e varianta de finanțare. Nu vă așteptați la bugetul de stat”, a conchis Grindeanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 19th, 2017 at 08:04 )

Grindeanu nu a glumit. O fi el jumatate oltean, dar până şi pentru el e evidenrt că pentru conducerea de azi a C.J. administrarea Timişului e o pălărie prea mare. Oricum, aproape că a trecut un an decând monstruoasa coaliţie PSD-ALDE-UNPR a pus mâna pe putere şi în judeţ nu s-a mişcat nimic. Doar angajări pe pile şi supuşenie politică în diferite instituţii publice.
„Vă rog să accesați tot ceea ce înseamnă fonduri europene, pentru că altfel nu are cum să ajungă tot ceea ce se cere a fi finanțat prin bugetul național.”, dixit Grindeanu, marioneta lui Dragnea. Aşa că edilii pupincurişti din judeţ au fleoşcăit-o, că guvernul nu mai are bani nici de pufuleţi după ce a otrăvit populaţia cu electorale daruri electorale. Iar Dobra, bietul DObra, el vrea sală polivalentă de 16.000 de locuri și stadion de 32.000 locuri, ambele cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții, care nu are după ce bea apă. Ca sa nu mai vorbim de faptul că CNI-ul a colcăit de scandaluri, ultimul legat de numele celebrei directoare Ana Maria Topoliceanu…

birlic a spus: (martie 20th, 2017 at 11:41 )

Ce adunatura de ratati! Indivizi predestinati sa ingroape tara, (Grindeanu si madam Seitan), sa ingroape judetul (Dobra), Lugojul (Boldea) Timisoara ( Dan Diaconu), munca (Kassai), pensiile (Caparariu), agricultura (Matei), Invatamantul (Andea), apele (Bojin), sanatatea (Poierariu), muzeul (Radosav), cultura (Negoita) etc. A fost de fata si Adrian Gadea, stranepotul Suzanei Gadea. Trebuia sa fie prezent si Ceausescu, dar a intarziat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT

PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Top