Robu, tusea (Alin) si junghiul (Ionut)

În momentul în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat în fruntea PNL Timiș, Nicolae Robu a povestit că are în spate o echipă de oameni „loiali partidului, cu spirit de echipă și imagine publică bună”. O afirmație cel puțin ilară, care a produs multe hohote de râs în rândul celor care îl cunosc pe primar. Fiindcă Robu n-are nevoie de echipă, atâta timp cât se consideră providențial. Și ca orice „providențial” (iar istoria e plină de astfel de personaje) el s-a urcat pe un piedestal, neavând nevoie de coechipieri. A demonstrat-o de altfel de atâtea ori, când ca primar al Timișoarei prezenta toate realizările instituției drept merite exclusiv personale. La Robu nu există „noi”, ci doar „eu”. Dar acestea sunt lucruri deja atât de cunoscute încât nu trebuie insistat asupra lor.
Dacă nu are echipă, în schimb Robu are în jurul o trupă de aplaudaci, care-i elogiază toți pașii pe care-i face. Unii dinte acești țuțări au rol și de body-guarzi sau chiar de mardeiași cu sarcina de-ai pedepsi pe toți cei care nu se înclină în fața Stăpânului. Doi dintre apropiații lui Robu îndeplinesc cel mai bine aceste roluri. Este vorba de Alin Popoviciu și Ionuț Nasleu, un fel de „tusea și junghiul” primarului. De altfel, cei doi au ieșit în evidență și la ultima ședință a Biroului Județean, atunci când Robu a anunțat criteriile năstrușnice de desemnare a delegaților pentru alegerile județene. Adică niște criterii prin care au fost avantajate organizațiile slabe și total neglijate cele performante.
Cum au ajuns cei doi să fie cei mai apropiați oameni ai lui Robu e greu de spus, având în vedere mai ales trecutul lor. Se știe Popoviciu a intrat în politică cărând la propriu gențile fostului lider CJ Timiș, Constantin Ostafciuc. A schimbat sacoșele acestuia cu poșetele Elenei Udrea, probabil cel mai corupt politician român de la Adrian Năstase încoace. Cu Udrea a devenit chiar asociat într-o firmă. În timpul stăpânirii PDL era un fel de vătaf al județului, vămuind orice afacere se făcea în Timiș. Ajunse chiar vedetă națională, aparițiile sale la televiziunile de știri produceau ba hohote de râs, ba mulți nervi, chiar printre colegii de partid. „E un bou şi face partidul de râs pe la televiziuni. Nu-l trimite nimeni acolo, se duce singur, vorbeşte numai prostii. Mă sună oamenii din teritoriu şi îmi spun să-l iau pe Popoviciu de pe ecran, că nu ştie nimic şi ne face numai deservicii”, spunea Gheorghe Falcă, primarul Aradului, despre actuala mână dreaptă a lui Robu. Să nu uităm și de relația cu năbădăi pe care au avut-o chiar Robu cu Popoviciu. Astfel, fostul PDL-ist spunea despre actualul său stăpîn că e șpăgar și… nebun. “Nu mă gândesc să-l dau pe domnul Robu în judecată. E foarte greu să dai un nebun în judecată, nebunul e nebun”, arăta Popoviciu. În schimb, primarul îl gratula pe actualul său pupincurist cu termeni precum: nemernic, circar, nesimțit.
Celălalt apropiat colaborator al lui Robu, Ionuț Nasleu (junghiul), a intrat în politică în PRM. Un scurt timp a fost senator, remarcându-se prin dexteritatea cu care-i căra geanta și peria scamele de pe sacoul lui Vadim Tudor. Singura “realizare” în PRM a fost c-a adus-o în partid pe… Oana Zăvoranu. De altfel și acum a umplut filiala și primăria cu tot felul de fufe. Ce legătură are un om care l-a slugărit pe Vadim Tudor cu liberalismul doar Robu poate ști. De altfel, odată intrată la apă corabia PRM, Nasleu a fost printre primele rozătoare care a părăsit-o. A încercat să intre în PSD și PDL, dar i s-a arătat ușa. A fost primit însă de Robu în PNL ca un mare trofeu. Fiind înconjurat cu astfel de oameni, nu e nicio mirare că PNL Timiș a avut sub conducea lui Robu cele mai slabe rezultate din istorie. Se poate însă și mai rău și probabil asta vrea să dovedească și Robu candidând pentru un nou mandat.
Apropos de cei doi, încă mulți își amintresc de un savuros duel verbal dintre ei, din urmă cu vreo 12 ani. Pe atunci nu serveau la același stăpân, astfel că se împungerau ori de câte ori se întâlneau. Un dialog dintre ei a fost însă deasupra tuturor, replicile fiind ceva mai inteligente decât cearta între doi copii de grădiniță: “Eu sunt mai frumos decât tine!”; „Eu am mai mulți bani!”: „Dar eu am mai mult păr pe cap”; „Telefonul meu e mai scump decât al tău”; „Ghiulul meu e mai mare decât al tău!”; „Eu cunosc mai mulți interlopi decât tine”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

corcodelul de balta a spus: (martie 27th, 2017 at 20:26 )

L-ai uitat pe Nicu Bitea.
Dupa ce si-a facut ucenicia la profesoru’ Taraba, acum e principalul carator de servieta la Robu.
Si mai are un avantaj.
Are in agenda de telefon numerele de telefon ale tuturor primarilor PDL-isti din judet.
Sa vezi ce bine o sa-i mobilizeze la alegeri, doar are scoala de partid.

Iolanda a spus: (martie 27th, 2017 at 23:54 )

aceleasi texte expirate…
desi aia 2 enumerati nu sunt usa de biserica, e incorect ca etichetarea sa se faca pe vecie.
orice ar face oamenii de teapa lor in ochii altora nu se vor mai reabilitae.
si macar de erau criminali.

anteconbega a spus: (martie 28th, 2017 at 07:15 )

Sacul şi peticul.

gheorghe a spus: (martie 28th, 2017 at 08:56 )

ioly neny, expirat e robu pentru cei doi.
Namleu si Prostoviciu fac roata tiganului pe unde trece Nica, doara, doara ii retin atentia.
sunt un fel de nikita si naomi de la otv, dar asta numai robu nu vede. pana si domnu dan a fost scuipat de cele doua, asa va păți si robu.

Secureanu a spus: (martie 28th, 2017 at 09:27 )

Cine-i Bitea asta? N-am auzit de el… are vreo performanta intr-un domeniu?

albaneagra a spus: (martie 31st, 2017 at 09:29 )

Primul care-la va pupa in cur pe Nica dupa ce va deveni prresedinte PNL Timis va si securistul Nasleu. Apoi borfajul de Popovic. Al treilea inculpatul Robu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top