Mai bine fara, decat cu sume derizorii: Fundatia Timisoara 89 refuza banii de la primarie

În condițiile în care Casa de Cultură anunță al doilea apel de proiecte culturale care pot primi finanțare de la bugetul local, apare și prima renunțare! În semn de protest față de suma derizorie alocată, Fundația Timișoara ’89 a anunțat că refuză banii de la primărie, chiar dacă asta înseamnă și renunțarea la proiect.

Pe 20 iunie, Primăria Timișoara anunța proiectele care vor primi finanțare de la bugetul local pe „agenda culturală”, pentru care era disponibilă suma de 2,8 milioane de lei. Erau considerate eligibile 48 de propuneri, din cele 114 depuse. Primele trei proiecte, în ordinea sumei alocate, sunt Festivalul Internațional de Arte Performative Timișoara III – 203.000 lei, Festivalul Internațional de Film Timishort – 171.000 de lei și Festivalul Internațional de Literatură „La vest de est, la est de vest” – 128.800 de lei. În această perioadă, Casa de Cultură a lansat al doilea apel de proiecte, care pot fi depuse pentru finanțare în perioada 1-7 august, fiind disponibilă suma de 900.000 lei.

Exact în acest context, apare și prima renunțare, cauzată, susțin cei care au deci s-o pună în practică, de felul superficial în care a fost tratată solicitarea lor. Petru Ilieșu, președintele Fundației Timișoara ’89, a notificat oficial Casa de Cultură că nu va accepta banii care i-au fost alocați. „Nu vom semna contractul-cadru de finanțare nerambursabilă pentru activități de cultură, respectiv vom refuza să realizăm proiectul cărții-album «Farmecul discret al nostalgiei», în condițiile unei susțineri financiare într-un procent mai mic de jumătate din costul proiectului. Această sumă nu poate acoperi nici măcar costurile de tipărire, cu toate că autorii și colaboratorii (designeri, fotografi, editori) au renunțat la onorarii și au înțeles să realizeze acest proiect în mod cu totul voluntar”, a scris Ilieșu, în adresa trimisă Casei de Cultură. Fundația Timișoara ’89 avea alocată suma de 8.790,6 lei, din cea solicitată de 12.558 lei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

timisoreANCA a spus: (iulie 28th, 2017 at 10:08 )

total de acord cu dl iliesiu !
cunosc cate ceva din activitatea fundatiei si o apreciez ca meritorie implicarea in viata comunitatii pentru cei mai defavorizati semeni ai nostrii.
extrem de zgarcita casa de cultura a municipiului timisoara, care primeste fonduri grase de la primarie cu altii mai mici si mai putin obedienti…
rusine lor !

flo a spus: (iulie 28th, 2017 at 10:30 )

Astia nu erau aia care erau ultragiati cand a fost expozitia cu corpul uman?

anteconbega a spus: (august 6th, 2017 at 08:43 )

Dacă NERO s-a pus şi cu Puiu Ilieşiu, dizident veritabil în vremea lu Ceausescu, vă daţi seamă că Lae e pui de bolşevic maturizat în capitalism. Vorba ceea: a plecat viţel şi s-a întors bou.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top