Dintr-o hazna PSD-ista, Robu face pe reformatorul PNL

La o televiziune care l-ar face pe Dan Diaconescu să roșească pudibond și pe lângă care Antena 3 pare BBC, primarul Nicolae Robu apare frecvent să-și expună părerile despre lume și viață. De altfel, e cam singurul liberal care se afișează pe acolo, fiindcă o minimă decență îi face pe mulți să se ferească de așa ceva. Fie și pentru că la televiziunea cu pricina (RTV), patronată de penalul fugit Sebastian Ghiță, liberalii și președintele Iohannis sunt demonizați, iar PSD-iștii, zeificați. Având drept public țintă masa de imbecili din România, televiziunea în cauză trece cu lejeritate de la un „senzațional” cu „iohaniștii” care au vândut țara lui Soros, la „tragedia” unui manelist căruia i-a intrat un spin în fund, apoi un nou „exploziv” cu Binomul și Iohannis care dau Ardealul ungurilor, urmat de o ceartă pentru avere a urmașilor Denisei Manelista. Din când în când, aceste știri sunt întrerupte de figurile „luminoase” ale unor demnitari PSD-iști (Dragnea, nevasta lui Pandele, Olguța, Codrin, Rovana ș.a.), dispuși să-și riște viața pentru binele României în lupta cu oculta mafie sorosistă-iohannistă-kovesistă-corporatistă.

Ei bine, la această vidanjă propagandistică a PSD s-a pus și Nicolae Robu să înjure PNL, spre marea satisfacție a celor din studio. Și ce spune onor președintele PNL Timiș? Că de ceva ani PNL e un partid de mare rahat și el, personal, e foarte nemulțumit de acest lucru. (Oare la fel de nemulțumiți or fi și Nasleu, Alin Popoviciu sau Sanda Greblă?) Că PNL a fost/este paralel cu agenda cetățeanului, că nu l-au interesat dorințele românilor, că n-a „rezonat” cu electoratul. Și asta spre deosebire de PSD, partid serios, care a impus o agendă, a avut un program electoral foarte bun și a răspuns așteptărilor românilor. Și doar în mică parte mincinos, a comentat Robu programul PSD, despre care orice observator vede că e o imensă gogoașă vândută fraierilor contra voturi. Astfel că Robu a propus ca PNL să fie mai apropiat de PSD, partid care a avut și multe lucruri bune de oferit, plus că luptă cu Sistemul. „Nu văd nimic pro activ din partea noastră, ci mereu ieșire pentru negarea a tot ce vine de la PSD. Vorbesc aici inclusiv de negarea unor lucruri bune care vin de la PSD. Este stupid să credem că un partid de mărimea PSD vine numai cu prostii. Vine și cu lucruri bune și nu e corect”, a glăsuit Robu în cocina PSD-istă.

Faptul că Robu a lăudat PSD nu mai e un fapt inedit. După îndepărtarea lui Sorin Grindeanu din vârful guvernului, liderul PNL Timiș a fost un adevărat agent electoral pentru Liviu Dragnea și PSD, despre care a avut numai lucruri bune de spus. A lăudat inclusiv aberanta inițiativă a guvernului – criticată mult chiar de PSD-iști – de construire a unui stadion la Alexandria. Aici ar fi de adăugat un mic amănunt, Robu laudă PSD doar la centru, filiala Timiș, aflată încă sub influența lui Grindeanu, fiind în continuare criticată.

Altceva trebuie însă comentat în ieșirea cel puțin curioasă a lui Robu, mai ales că e vorba de o televiziune la care electoratul liberal, mai spălat, nu se uită. Și anume că, de ani buni, el a avut funcția de vicepreședinte al partidului care „s-a îndepărtat de electorat”. Or, trebuiau spuse aceste lucruri de mult timp, el având și puterea, și chiar datoria s-o facă. Dacă le-a spus și nu l-a băgat nimeni în seamă, putem deduce că a făcut doar umbră pământului în conducerea PNL și trebuia să demisioneze din funcție. Mai mult, el și-a dorit-o mult pe Alina Gorghiu candidată în Timiș, umblând mult cu ea în campanie electorală, inclusiv prin discotecile din Timișoara. La acea vreme, Alina Gorghiu era președinte PNL. Nici atunci nu i-a putut spune că partidul „e paralel” cu agenda românilor?

Nu în ultimul rând, chiar dacă poziția sa n-a fost îmbrățișată la București, de ce n-a făcut din PNL Timiș o filială care „să rezoneze” cu electoratul și pe care s-o conducă spre mari victorii? Și ce s-a întâmplat? La alegerile locale din 2016, Robu le-a oferit PSD-iștilor, pentru a doua oară în istoria post-decembristă, după anul 2000, șefia CJ Timiș. Anul 2012 nu se pune, fiindcă atunci a câștigat USL și tot cu ajutorul lui Robu. De ce n-a câștigat PNL Timiș nici alegerile parlamentare, dacă a avut un frunte un colosal ideolog și un atât de fin cunoscător al problemelor? Ca și în vara lui 2016, în Timiș, PSD a câștigat alegerile parlamentare la un scor umilitor. Iată însă că, după război, Robu vrea să pozeze într-un adevărat erou reformator al liberalismului românesc, spunându-ne care sunt problemele PNL. Culmea culmilor, „poza” și-a făcut-0 tocmai într-o mocirlă PSD-istă.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

DR.EVIL a spus: (august 22nd, 2017 at 18:49 )

DATI-L PE ROBU LA O PARTE ȘI PNL NU MAI EXISTA ÎN TIMIȘ! SINGURA GURA DE OXIGEN PE CARE O MAI ARE PNL ÎN ACEASTA ZONA ESTE ROBU. RESTUL E MORT.PUNCT!

spectator a spus: (august 22nd, 2017 at 19:28 )

Dr. Evil este Dr. Devil!!!

£a€ Baro$$anu a spus: (august 22nd, 2017 at 23:28 )

Buey, sunteti prea hahalere sa întelegeti valuarea la gândirea mea. Pdl e deja pnl, atrag si pas in combinatie rezulta usl + pdl = PARTIDUL de care are nevoia tara asta si bineinteles, el lider maximo, adica IMPERATOR suprem, adica BO$$ dă BO$$, adica EU buey zdrenţelor. Si Vasile ministrul internelor care sa se ocupe de haterii care ie contestatari la valuarea mea. Besos, Viva la revolucion.

robu, sef la toate! a spus: (august 23rd, 2017 at 04:18 )

90 % din actualii lideri pnl gandesc ca niste pesedisti. ce vezi la pnl in vitrina aia ie tot, restul e pesedism.
norocu lor e ca cei de la usr au dileme si cu legatul șireturilor.
nu poti sa faci ce face robu decat daca situatia e grava si renunti la demnitate. dar sa spui toate astea dintr-o gura de canal, cersind bani de la interlopii politici, care-s cu un picior in puscarie arata ca gandeste identic cu nasleu si popoviciu. ca aia face, nu de partid ii pasa ci de banii care ii pot finanta santierele si slugile.

Bobby a spus: (august 23rd, 2017 at 19:44 )

Robu se simte bine în haznaua respectivă pentru că individul e orice este necesar în acel moment. Pe la tribune, este PNL-ist. La RTV, normal, este un căcat cu ochi și plete. Totul doar pentru o clipă de „glorie” (dacă se mai poate vorbi de glorie prin aparițiile la RTV). Se vede că ipochimenului nu-i mai ajunge așa zisa televiziune proprie, aia online, nici ziarul Primăriei, Monitorul, confiscat pentru propriile-i giumbușlucuri de imagine. Eu unul, nici nu mă mai obosesc să citesc fițuica. Din cutia poștală ajunge direct în tomberon. Robu în 6-7 fotografii de fiecare număr? Nu, mulțumesc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo

Etapa a treia din Liga de Rugby programează un nou meci acasă pentru Leii Timișoarei. SCM USV va primi vizita campioanei Dinamo București. Partida va avea loc sâmbătă, 27 aprilie, de la ora 10.30, în Ronaț. Precedenta înfruntare de la Timișoara, dintre cele două echipe, a însemnat un meci cu 95 de puncte. Acesta a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Derby în Ronaţ. SCM USV Timişoara întâlneşte campioana, Dinamo
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Top