Romania mereu fabuloasa: un infractor si un penal vor numi seful DNA si procurorul general

A făcut ce-a făcut nea Tudorel și a pus rahatul în ventilator. Până la urmă n-a rezistat presiunilor lui Dragnea, Antena 3 și ale altor infractori din politică sau media, punând la cale un adevărat puci la adresa statului de drept. Modificările propuse de el la legile justiției nu doar că vor aduce Justiția sub controlul politicului, dar înseamnă și sfârșitul luptei anticorupție. Or, dacă România era privită cu o anumită simpatie în lume, era doar datorită unor succese repurtate în această luptă. După ani de zile în care a țara fost jefuită la sânge cu largul concurs al politicienilor sau direct de către ei, în ultimii ani am asistat la ceea ce altădată părea de domeniul science fiction. Și anume, ca politicieni importanți sau afaceriști aparent intangibili să ajungă acum după gratii.

De toate acestea se va alege însă praful, procurorii și judectorii urmând să fie timorați și intimidați, pe baza noilor legi. O dată prin răspunderea materială pentru așa-zise greșeli, iar pe de altă parte fiindcă Inspecția Judiciară va trece în subordinea Ministerului Justiției. Nu trebuie să ai mari cunoștințe juridice pentru a realiza că, dacă magistrații vor fi anchetați și judecați de minister, întregul proces justițiar va ajunge în subordinea politicului. Și cum asta nu e de ajuns, șefii Parchetului General, respectiv al DNA nu vor mai fi numiți de președinte, ci de ministrul Justiției. Nu mai insist asupra acestor aspecte, fiindcă s-a reacționat și comentat mult în ultimele ore. Cei care mai cred în statul de drept au catalogat aceste modificări – și pe bună dreptate – drept o reîntoarcere în timp, în perioada în care Justiția se făcea la sediul PSD, în timp ce infractorii și cozile lor de topor au jubilat.

La un alt aspect însă vreau să ajung. Dincolo de fracturarea principiului democratic al separației celor trei puteri ale statului, prin subordonarea puterii judecătorești Executivului, în România mai avem o chestiune specifică. Fiindcă întotdeauna România va avea specificul ei. Se știe ministrul Justiției, chiar neînscris într-un partid, face parte totuși dintr-un guvern politic. Un guvern care răspunde comenzilor partidului/partidelor din care este alcătuit. La acest moment avem de-a face cu o coaliție PSD-ALDE. Nu e un secret că atât în PSD, cât și în ALDE, aproape întreaga putere de decizie se află la lideri. Respectiv, la Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu.

Pornind de la aceste premise absolut reale, ajungem prin deducție la concluzia la fel de reală că Dragnea și Tăriceanu vor stabili – dacă legea va intra în vigoare – atât numele viitorului șef al DNA, cât și al procurorului general. Or, fiindcă suntem în în România, șeful Camerei Deputaților și al principalului partid de guvernământ este condamnat definitiv într-un dosar, trimis în judecată într-un alt dosar de corupție și cercetat în altul. În schimb, șeful Senatului și al ALDE este „doar” urmărit penal într-un dosar de corupție. Atenție, e vorba de dosare instrumentate de DNA! Așadar, doi indivizi penali, anchetați de o instituție, vor avea posibilitatea să numească șeful acelei instituții! Nu-i așa că e fascinant în mereu fabuloasa țară numită România? (sursa foto: www.qmagazine.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Folică a spus: (august 25th, 2017 at 17:05 )

DRAGI ROMÂNI, CHIAR NU OBSERVAȚI CĂ DE CÂTE ORI PREȘEDINTELE ARE O ÎNTÂLNIRE CU UN PARTENER IMPORTANT PENTRU PROMOVAREA ROMÂNIEI TICĂLOŞII PARLAMENTULUI PENAL PRIN ACȚIUNILE LOR DESTABILIZEAZĂ ROMÂNIA?

Andrei a spus: (august 27th, 2017 at 07:16 )

Eroare, monser ziaristu”….Ministrul propune pe cei doi si CSM-ul numeste. Cu ce este mai „politic” CSM-ul fata de presedinte? Dar, nu este prima oara cand transmiti informatii eronate.

anteconbega a spus: (august 28th, 2017 at 09:58 )

Alde Tericeanu e de un penibil vinovat. Cârpa lui Dragnea, care e băiat deştept şi şterge cu Anton prin colţurile pivniţei pesediste.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top