În Bastionul Maria Theresia a fost deschisă, miercuri seară, o expoziţie de picturi create de mai mulți profesori din Timiș. Sunt câteva zeci de tablouri, care pot fi admirate până la finele lunii noiembrie.
Expoziția este organizată de Muzeul Naţional al Banatului şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. Evenimentul este rezultatul unui proiect anual, apărut sub forma unei colaborări cu instituții de tradiție din județ, care urmăreşte promovarea şi susţinerea cadrelor didactice cu activitate în domeniul artei plastice. Alături de realizările profesorilor sunt prezentate şi creaţii realizate de asociaţiile „Romul Ladea”, respectiv „Prezent”. După un moment artistic în care o elevă a Colegiului Naţional Ion Vidu a cântat la pian, a avut loc şi o prezentare de modă, este vorba despre Colecția Tayo, coordonată de Corina Hadarag. Expoziția poate fi admirată zilnic, între orele 10 și 18.
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.
Scrie un comentariu
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro
- Curat murdar! O firmă care nu are niciun angajat de 15 ani face bugetul comunei Giroc. Firma, cu mari datorii, oferă şi… consultanţă financiară
- Baza de agrement a AEM a fost achiziționată de o societate privată din Timișoara
- CJ Timiș a semnat contractul pentru o nouă clădire la Centrul Școlar „Dumitru Ciumăgeanu”, în valoare de 52 de milioane de lei
- Nu au fost depuse contestații la licitația pentru ridicarea Institutului Oncologic Timișoara, lucrările pot începe
- Victorii importante pentru echipele din Timiș în C9
- Fostul incubator de afaceri din Dumbrăviţa se va transforma într-o şcoală modernă
- Timișul e depășit la salarii de București, Cluj și Brașov

Administratie
Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro
28 martie 2025
de: Alex Nestor
Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru baza de agrement Heaven, decizia fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proprietarul clubului, fostul miliţian Dorin Eupre trebuie să-şi strângă acum catrafusele, plus trebuie să achite municipalităţii 200.000 de euro. Anunţul prvind această victorie a municipalităţii în faţa lui Dorin Epure a fost făcut e...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Politica
“Suveraniştii” timişoreni Hajjar, Kovacs şi Borcan au primit de la Bogdan Peşchir peste 32 de mii de dolari
27 martie 2025
de: Alex Nestor
Pe lista “suveraniştilor” celor care au primit bani de la Bogdan Peşchir pentru a-i face campanie electorală lui Călin Georgecsu se află cel puţin trei timişioreni. Împreună ei au primit de la Bogdan Peşchir, cel aflat în arest pentru 30 de zile, peste 32 de mii de dolari. Vă amintiţi de individul din Dumbrăviţa, care...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sport
Niciun meci fără emoții! Conduși la pauză, poliștii de la handbal au avut în sfârșit nervii tari și au bătut pe final Vasluiul
28 martie 2025
de: Daniel Neacșu
După trei înfrângeri în acest an la un gol diferență, o remiză scoasă pe sirenă și o victorie normală pe terenul codașei fără punct la două goluri, în această seară SCM Poli a obținut un succes cu adevărat important. Bănățenii au trecut cu 33-30 de o vecină de clasament, CSM Vaslui însă nu a fost...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

28 martie 2025
Nevoie disperată de puncte. Dumbrăvița merge la Ungheni cu speranță
de: Daniel Neacșu

Social
„Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare”, noul proiect sub cupola UPT
28 martie 2025
de: Daniel Neacșu
Șanse egale pentru toți, proiect marca UPT! Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ-HD) și Asociația DANKE, implementează proiectul „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. Proiectul vizează creșterea accesului, a participării și a performanței academice pentru 352 de elevi și studenți din...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul


Sănatate
Implicați puternic în comunitate. Grupul Maxagro va moderniza secția de psihiatrie pediatrică a Spitalului de copii
A fost stabilit un câștigător al licitației pentru Institutul Regional de Oncologie Timișoara
Contractul pentru noul sediu al Maternității Odobescu ar putea fi semnat într-o săptămână
Achiziţie importantă. Dispozitiv pentru înlăturarea polipilor din colon, intrat în dotarea Asociației OncoHelp
La Spitalul CFR se renovează corpul de clădire expropriat de Ministerul Transporturilor în favoarea unității medicale/VIDEO
Spitalele din Timiș sunt brici! Controlul de la Prefectură a dus doar la avertismente. DSP a suspendat temporar activitatea la Secția de Obstetrică de la Odobescu
Personalul medical de la Maternitatea Odobescu iese în stradă și solicită urgent o nouă clădire pentru unitatea medicală
CJ Timiș și Spitalul Județean Timișoara solicită 200 de milioane de euro pentru o nouă clădire în cadrul unității medicale
MedLife a inaugurat Spitalul Medici’s la Timișoara cu o investiție de peste 25 milioane de euro/Foto
Centrul Medical Cristian Șerban ”luptă” pentru un milion de kWh de energie. Vedeți cum puteți ajuta
O parte din tavanul Maternității Odobescu s-a prăbușit. Se pregătește mutarea mamelor și copiilor/UPDATE
Colegiul Fizioterapeuților din România: Protestul medicilor cu specialitatea medicină fizică și reabilitare din fața Ministerului Sănătății, o deturnare electorală

Timp liber și cultură
O navă de croazieră și diorame spectaculoase, realizate din mii de cărămizi LEGO®, plus ateliere pentru copii, în acest weekend la Iulius Town
Iulius Town și Școala de Fotbal ROMA organizează „Cupa Iulius la fotbal”. Înscrierile au loc până pe 1 aprilie
Istoria transportului public din Timişoara descoperită de elevi la MX Muzeul Corneliu Miklosi/Foto
Galeria Jecza deschide sezonul expozițional 2025 cu o dublă vernisare
Operele lui Ștefan Bertalan, expuse la Paris, înainte de-a ajunge la Timişoara într-o expoziţie marca Art Encounters
Până duminică, la Iulius Town mai poate fi vizitată una dintre cele mai spectaculoase expoziţii dedicate fluturilor şi albinelor
Timotion caută 400 de voluntari pentru ediţia din acest an
“Epoca pietrei fără piatră” – o nouă lansare de carte la Muzeul Național al Banatului
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor, la Iulius Town
Peste 50 de localități s-au înscris la un adevărat concurs-fenomen: Lada cu Zestre
Sute de fluturi și mii de albine vii, la Iulius Town, într-una dintre cele mai spectaculoase expoziții dedicate insectelor
Cel mai dulce târg din vestul României şi-a deschis larg porţile
Economic
Timișul e depășit la salarii de București, Cluj și Brașov
28 martie 2025
de: Marcel Hoster
Conform datelor oferite chiar de cei angajați, prin intermediul comparatorului Salario, în Timiș se plătește un salariu mediu de 4.600 de lei, ceea ce plasează județul pe primele locuri la nivel național. După București, Cluj și, surpriza, Brașov. Potrivit datelor culese în Salario, comparatorul salarial eJobs, cele mai mari salarii în primul trimestru au fost...
Citeşte tot articolul
Citeşte tot articolul

Învățământ
La Universitatea de Vest s-a discutat despre violența în școală
Universitatea de Științele Vieții a inaugurat un laborator de inteligență artificială/FOTO
UVT și ADR Vest au semnat acordul de colaborare în vederea dezvoltării infrastructurii universitare, în valoare de 25 de milioane de lei
La Timișoara a fost lansat proiectul RO-VOCEM
Universitatea de Vest Timișoara a fost inclusă într-un nou top academic
UVT vrea să modernizeze sala de sport Oituz, cu 4,5 milioane de lei
Universitatea de Vest din Timișoara primește certificarea „HR Excellence in Research Award” acordată de Comisia Europeană
Echipa de la Colegiul Carmen Sylva care pleacă la Campionatul Mondial de Robotică, premiată cu 35.000 de euro de Consiliul Județean Timiș/FOTO
Ofertele educaționale ale celor patru universități timișorene vor fi prezentate elevilor la o nouă ediție a târgului Timișoara – ATU pentru educația ta
Andrei Kurkov și Radu Vancu, în dialog la Universitatea de Vest din Timișoara: „Poate literatura să salveze o țară?”
Trei universități din Timișoara au fost incluse în topul Scimago
Studenții Facultății de Matematică Timișoara au obținut medalia de bronz la olimpiadă
Știri de ultima oră
Niciun meci fără emoții! Conduși la pauză, poliștii de la handbal au avut în sfârșit nervii tari și au bătut pe final Vasluiul
28 martie 2025
de Daniel Neacșu
După trei înfrângeri în acest an la un gol diferență, o remiză scoasă pe sirenă și o victorie normală pe terenul codașei fără punct la două goluri, în această seară SCM Poli a obținut un succes cu adevărat important. Bănățenii au trecut cu 33-30 de o vecină de clasament, CSM Vaslui însă nu a fost...
Citeşte tot articolul

Patru meciuri pentru timișene, trei victorii și o remiză. Runda a doua din play-off/play-out a început cum nu se poate mai bine pentru reprezentantele județului nostru. În play-off, Ghiroda s-a impus meritat in extremis în partida cu Progresul Pecica. A fost 2-1 cu golul victoriei venind în minutul 91, Călin Ciobanu (48), Petrișor Jichici (91),...
Citeşte tot articolul

Primăria Timișoara câştigă definitiv litigiul cu Heaven. Patronul Dorin Epure trebuie să evacueze baza şi să achite municipalităţii 200.000 de euro
28 martie 2025
de Alex Nestor
Primăria Timișoara a câștigat definitiv procesul pentru baza de agrement Heaven, decizia fiind dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Proprietarul clubului, fostul miliţian Dorin Eupre trebuie să-şi strângă acum catrafusele, plus trebuie să achite municipalităţii 200.000 de euro. Anunţul prvind această victorie a municipalităţii în faţa lui Dorin Epure a fost făcut e...
Citeşte tot articolul

Primăria Timișoara a demarat plantarea în zona Spitalului Județean, pe strada Aleea Sănătății a 75 de tei și frasini. Plantările au început vineri, ca parte a strategiei municipalității de a crea un oraș mai verde. Plantările de pe strada Aleea Sănătății, o zonă circulată și lipsită de copaci mari, a început în toamna anului trecut,...
Citeşte tot articolul

„Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare”, noul proiect sub cupola UPT
28 martie 2025
de Daniel Neacșu
Șanse egale pentru toți, proiect marca UPT! Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ-HD) și Asociația DANKE, implementează proiectul „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027. Proiectul vizează creșterea accesului, a participării și a performanței academice pentru 352 de elevi și studenți din...
Citeşte tot articolul

Conform datelor oferite chiar de cei angajați, prin intermediul comparatorului Salario, în Timiș se plătește un salariu mediu de 4.600 de lei, ceea ce plasează județul pe primele locuri la nivel național. După București, Cluj și, surpriza, Brașov. Potrivit datelor culese în Salario, comparatorul salarial eJobs, cele mai mari salarii în primul trimestru au fost...
Citeşte tot articolul

Curat murdar! O firmă care nu are niciun angajat de 15 ani face bugetul comunei Giroc. Firma, cu mari datorii, oferă şi… consultanţă financiară
28 martie 2025
de Vlad Stoian
Primăria comunei Giroc a angajat o firmă din Bucureşti pentru elaborarea bugetului, dar şi consultanţă financiară, contractul fiind încheiat pentru suma de 120.000 de lei (24.129 de euro). Firma nu are niciun angajat din 2010 şi este plină de datorii. Adică n-a reuşit să-şi ofere nici ei consultanţă financiară cât de cât rezonabilă. Angajaţii...
Citeşte tot articolul

CJ Timiș a semnat contractul pentru o nouă clădire la Centrul Școlar „Dumitru Ciumăgeanu”, în valoare de 52 de milioane de lei
28 martie 2025
de Marcel Hoster
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgeanu” va avea, în următorii ani un nou corp de clădire, o construcție estimată la 52 de milioane de lei. Consiliul Județean Timiș a semnat contractul de lucrări – proiectare și execuție pentru noua clădire, una modernă, adaptată nevoilor copiilor cu cerințe educaționale speciale și va respecta toate standardele...
Citeşte tot articolul

Piața imobiliară românească devine mai accesibilă. Prețurile s-ar putea stabiliza, iar creditele să devină mai avantajoase/Foto
28 martie 2025
de Marcel Hoster
Încă din primele luni ale acestui an s-au conturat la nivelul pieței rezidențiale o serie de tendințe care au potențialul de a marca evoluția sa în 2025. Semnale vin și din sectorul de creditare, care are o influență puternică asupra imobiliarelor, în contextul în care mulți dintre români se bazează pe obținerea finanțării de la...
Citeşte tot articolul

Divizionara secundă CSC Dumbrăvița începe faza play-out din Liga 2, cu o deplasare pe terenul Unirii Ungheni, formație ce a început anul 2025 cu victorii pe linie în campionat. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul „Central” din Ungheni. „La prima vedere, pare o grupă dificilă, cu adversari cu renume în...
Citeşte tot articolul

Comentarii prin facebook