Timișenii din orașele Buziaș și Recaș, dar și cei din mai multe comune încep, din această săptămână, să colecteze selectiv deșeurile. În următoarele luni, toate gospodăriile vor fi dotate gratuit cu recipiente de colectare, negre și galbene.
Se stie primul candidat oficial la functia de presedinte al AJF Timis
Cu trei săptămâni înainte de alegerile care vor stabili viitorul preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş, un singur pretendent şi-a depus dosarul. Dănuţ Laţa, cel care conduce destinele fotbalului timişean de mai bine de 25 de ani, nu va mai candida.
Mesajul PSD-ALDE pentru Timisoara: Descurcati-va singuri, adica prin voi insiva
Perspectiva anului 2021, când Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii, îi lasă indiferenți pe guvernanți, consideră deputatul PNL Marilen Pirtea. În același timp, Liviu Dragnea a anunțat noi și masive investiții în obiective culturale din București, Iași, Cluj și „centrul istoric” Craiova.
Sunteti agresati in scoli, reclamati! Interzicerea telefoanelor la cursuri, aspru condamnata
Elevii şcolilor şi liceelor din Timiş sunt sfătuiţi să reclame ori de câte ori li se încalcă drepturile, sunt loviţi sau abuzaţi. Ei se pot adresa atât autorităţilor şi instituţiilor competente, consiliilor şcolare, celor ale elevilor, dar şi unei instituţii înfiinţate de curând, Avocatul Copilului.
Robu: Am o parere proasta despre transportul in comun
Călătorii care au folosit aplicația dedicată evaluării transportului în comun din Timișoara au dat nota: 5,97! Primarul Nicolae Robu spune că nu e mulțumit, dar că speră ca până la finele lui 2018 să se ajungă la nota 8. Urmează, printre altele, „îmbunătățiri manageriale”.
255.000 de euro da Primaria Timisoara pentru podurile Eroilor si Stefan cel Mare. 2,5 milioane de euro da guvernul
Primăria Timișoara se pregătește să înceapă lucrările de reabilitare la două poduri: Eroilor și Ștefan cel Mare. Banii pentru aceste șantiere vin, în cea mai mare parte, de la București, pentru că proiectele au fost aprobate la finanțare prin PNDL II. Consilierii locali trebuie să voteze actualizarea devizelor pentru ambele poduri.
Calin Dobra, oficial presedinte interimar al PSD Timis
După mai bine de jumătate de an în care nu a avut președinte, filiala Timiș a PSD are de acum unul. Până la organizarea de alegeri, programate teoretic undeva în vara acestui an, președinte interimar a fost desemnat Călin Dobra. Acesta era președintele executiv al organizației.
O sa fii mireasa? Hai sa vezi cum sa faci sa ai cele mai frumoase poze
Vreți să aveți cele mai frumoase poze de la cel mai important moment din viața voastră? Nu depinde numai de fotograf, ci și de cum reușiți voi, ca mire și mireasă, să treceți peste emoții și să vă spuneți povestea în fața camerei. Un fotograf timișorean e dispus să vă învețe câteva mici secrete foarte… mari.
„Timisoreanul” Felipe Oliveira a marcat in ultimul test inainte de Euro pentru Romania
Reprezentativa de futsal a României a câștigat luni, în Sala Sporturilor din Deva, și al doilea joc de verificare împotriva Moldovei, scor 6-4. A fost ultimul test înaintea Campionatului European.
Intreruperi de curent
E-Distribuție a programat marți, 23 ianuarie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – Bd. General Ion Dragalina nr. 37, Victor Gaga (p), Mureș (p), orele 9 – 17; Alioș nr. 285, Sânmihaiu Român – zona ieșire spre Diniaș și Peco, Utvin – zona în spate la Profi spre Bega, Giera (p), Dejan, Gaiu Mic, Stamora…
PSD mai da o palma Timisoarei. Face muzee, sala polivalenta si opere in Bucuresti, Cluj, Iasi si Craiova
Timișoara, Capitala Europeană a Culturii 2021, nu intră în vederile Executivului PSD. Programul de guvernare al PSD se modifică și i se adaugă șase „obiective culturale majore și nu numai”. Acestea vizează însă doar Bucureștiul și alte trei orașe.
Specialisti din 30 de tari dezbat la Universitatea de Vest pe tema Big Data
Timp de o săptămână, specialiști din 30 de ţări discută, la Universitatea de Vest, despre unul dintre cele mai importante subiecte ale domeniului IT, aşa-numitele Big Data.
Tabara de boschetari, desfiintata pe Grigore Alexandrescu / FOTO
În „case” improvizate din cartoane și bucăți de pânză, la sub 0 grade Celsius, într-o mizerie de nedescris – așa locuiau, la marginea Timișoarei, 17 persoane, din care mai mult de jumătate copii. Polițiștii locali au desființat tabăra ilegală și au avertizate proprietarii terenului.
Incepe colectarea selectiva in Timis. Retim da gratuit pubele galbene si negre in judet
Timișenii din orașele Buziaș și Recaș, dar și cei din mai multe comune încep, din această săptămână, să colecteze selectiv deșeurile. În următoarele luni, toate gospodăriile vor fi dotate gratuit cu recipiente de colectare, negre și galbene.
Primul consilier local USR din afara Bucurestiului este la Lugoj
Jurnalistul Liviu Brîndușoni a devenit consilier local USR, după constituirea filialei locale a acestui partid. Acest lucru este o premieră, Brândușoni fiind primul ales local USR din afara Capitalei. El a candidat la Lugoj ca independent, astfel că trecerea la USR nu se află sub incidența legii care interzice traseismul la aleșii locali.
Scandal pe muchie de bisturiu la Spitalul Judetean Timisoara. Inca un episod din razboiul Ionac vs. Craina
Scandalul continuă la Spitalul Județean Timișoara. În centru se află medicul Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară, acuzat de asistente și infirmiere că le vorbește urât. Ionac spune că totul este o înscenare din partea conducerii spitalului, cu care se judecă de altfel pentru că i-a fost redus salariul cu 10%.
Cum a importat Robu in Timisoara Republica Teleorman de la Dragnea
Nu știu dacă, la fel ca Liviu Dragnea, primarul Nicolae Robu este un împătimit al serialului „Suleyman Magnificul” și cu atât mai puțin știu dacă întrerupe ședințe la primărie sau partid pentru a urmări telenovela turcească.
CJ Timis a impartit 55 de milioane de lei catre primarii. Consilier UNPR: Sa lasam politicul si sa facem administratie!
Ședință extraordinară de numai câteva minute la CJ Timiș. S-au împărțit, în doi timpi și trei mișcări, cele 55,6 milioane de lei, provenind din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale. A existat o singură obiecțiune, a unui consilier UNPR care n-a fost de acord cu banii primiți de o primărie liberală.
Declaratia 600, amanata pentru luna martie
Celebrul formular 600 introdus de Finanţe din acest an va fi cel mai probabil modificat. Peste 200.000 de persoane erau vizate de noul document, unul extrem de neclar, care obliga oamenii să anunţe ANAF asupra veniturilor pe anul precedent pentru stabilirea anticipată de plăţi la contribuţiile sociale şi de sănătate pentru anul 2018.