Robu, inflexibil fata de situatia de la Teatrul German: Se aplica legea si cu asta basta!

Lucian Vărșăndan nu are nicio șansă, în condițiile actuale, să mai ocupe funcția de director al Teatrului German. Primarul Nicolae Robu nici nu vrea să audă de o eventuală opinie a altor specialiști și spune că respectă cu orice preț legea. Conform edilului, a fost declanșată procedura pentru organizarea concursului pe post. Între timp, drept de semnătură în teatru are tot un inginer mecanic.

Teatrul German a rămas fără director la începutul lunii noiembrie 2017, după ce, notat cu 9,88 la ultima evaluare și dându-i-se posibilitatea să prezinte un nou plan de management, Lucian Vărșăndan a aflat că nu mai poate ocupa această funcție. Primăria Timişoara nu a organizat etapa următoare prevăzută de lege, și anume analiza, de către o comisie de specialitate, a noului proiect. Asta, datorită modificărilor aduse OUG 189/2008. Din 2015, articolul 3 al acestui act normativ precizează că „managementul instituțiilor publice de cultură poate fi încredințat unei persoane fizice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții (…) studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”. Vărșăndan a fost bine mersi director al TGST până la finele lui 2017, pentru că aproape doi ani nu a sesizat nimeni că, având studii de Filologie și Drept, el ar putea să nu se încadreze în condițiile impuse de lege.

Pe 8 noiembrie, Ioan Boldurean, directorul adjunct al TGST, a fost delegat de primarul Nicolae Robu să exercite funcția de conducere la această instituție. Dr 17 ani director adjunct la TGST, Boldurean este absolvent al Facultății de Mecanic și, de-a lungul vremii, a fost director la societăți precum Avicola, Fabrica de Ciorapi sau Getax. Delegarea lui Boldurean a expirat pe 7 ianuarie și a fost prelungită de primarul Nicolae Robu. Edilul nu ia în considerare consultarea unor alți specialiști în lege, în afară de cei din PMT, și e cât se poate de categoric: Lucian Vărșăndan nu poate fi director la TGST. „Nu mai știu dacă pe trei luni sau pe șase luni (a prelungit delegarea – n.r.). Vom face concurs. Procedura de concurs este declanșată. Nu putem să facem altceva (…) Nu se studiază problema, legea e lege și se aplică. Nu se schimbă această poziție a mea nici prin rugăminți, nici prin presiunile nimănui. Nici nu mai vreau să discut subiectul. I-am propus lui Lucian Vărșăndan să-l numesc interimar până la concurs. Ce alt semn că nimeni nu are nimic cu el mai vrea cineva? Nu vrea să se conformeze, se aplică legea și cu asta basta”, a declarat, pentru deBanat.ro, primarul Timișoarei.

O altă instituție de cultură din Timișoara are, totuși, un director cu studii care nu sunt exact în aceeași specialitate. Vorbim de Muzeul de Artă, aflat în subordinea CJ Timiș, al cărui director este istoricul Victor Neumann. Întrebat cum de acolo este permisă o astfel de situație, Robu spune sec că el respectă legea. „E problema fiecăruia cum respectă legea. Eu respect legea cu sfințenie. În momentul în care mi s-a adus textul de lege și l-am citit eu însumi, mi-am dat seama că trebuie organizat concurs în conformitate cu prevederile legii. Punct. (…) Corect prin prisma legii este ceea ce am făcut noi. Am stopat atribuirea unui nou mandat prin acel mecanism, pe motiv că nu sunt întrunite condițiile legale actuale. Punct. Dacă alții nu respectă legea, e treaba lor”, susține edilul. Conform acestuia, situația lui Vărșăndan a fost analizată în urma unei sesizări. „În cazul lui Lucian Vărșăndan nu s-a știut la acel moment. Sesizarea că s-a schimbat legea a venit târziu. Nu știu cine este cel care a făcut sesizarea, mie mi-a sesizat situația Rodica Aurelian, șefa Serviciului Resurse Umane. Nu asta este important, important este dacă e corect sau nu prin prisma legii”, a conchis primarul. Altfel spus, extrem de competenta șefă a Serviciului Resurse Umane al PMT, Rodica Aurelian, a avut nevoie de doi ani ca să-și dea seama că s-a schimbat o lege.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

c_22 a spus: (ianuarie 15th, 2018 at 11:46 )

cacatul asta de om incalca legea de 3 ori inainte sa fie sters la fund dimineata si vorbeste despre respectarea cu sfintenie a legii.

++ a spus: (ianuarie 15th, 2018 at 14:40 )

ce va plingeti ca-i inginer mecanic cel cu dreptul la semnatura? putea fi si inginer forestier sau inginer agronom, era mai bine?

Costel a spus: (ianuarie 15th, 2018 at 19:58 )

@++, nu e vorba despre dreptul de semnatura, ci si de intelegerea actului teatral, mai ales ca vorbim despre Teatrul german! Deci fostul director nu poate fi numit (dupa ce a predat proiectul managerial), dar il putem numi (cu delegatie) pe adjunct? E de noaptea mintii!!!!

anteconbega a spus: (ianuarie 16th, 2018 at 08:39 )

Adică, prin numirea lui Neumann la Muzeul de Artă s-a cam încălcat legea sau chiar s-a încălcat? Spusele lui Robu sună ca un avertisment ajutător pentru dl preşedinte Dobra. Dacă Neumann a făcut istoria artei e una, dar dacă a făcut istorie contemporană sau modernă e cu totul altceva? Bravo, nea Robu, eşti bun la sufletl

mara marin a spus: (ianuarie 16th, 2018 at 21:15 )

Nu vedeti ce ineptii depiteaza Domnul primar LEX-PARALEX ? Dupa ce ca dumnealui si sfatuitoarea de taina Aurelian sunt out in materie de legi, se mai erijeaja si in judecatorii neamului, emitand verdicte irevocabile cu pretentii de certitudini, fara o minima consultare a celor care se pricep mai bine decat ei in ale dreptului meandre.
Hala primar, halal, administratie publica ! Sa te vedem Domnule primar pe unde scoti camasa , daca instanta va demonstra cat esti de (ne) priceput !!
Dupa cat te stim de pervers si de jonglerist, o sa spui „asta e !”, dupa cum spui in prezent, ca nu mai stii cine ti-a soptit la ureche, despre studiile „neconforme” ale unui om de elita ! Rusine sa-ti fie !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe

Viceprimăriţa Paula Romocean (USR) îl acuză pe preşedintele PSD al CJ Timiş, Alfred Simonis, că refuză să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţele Colegiului Prefectural. Drept urmare, Primăria Timişoara va pune o sală la dipoziţia Prefecturii pentru astfel de şedinţe.  Paula Romocean aminteşte de situaţia imobiliară a lui Alfred Simonis, dar şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Paula Romocean, atac dur la adresa lui Alfred Simonis, după ce liderul CJ Timiş a refuzat să pună la dispoziţia Prefecturii o sală pentru şedinţe
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas

SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii din Recaș, sub coordonarea și supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au efectuat cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, în urma cărora un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile....
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Șofer” băgat în arest, după ce a fugit de polițiști și s-a ascuns în boscheți, pe câmp
A venit momentul ca și în acest an vaporașele care efectuează curse pe Bega pentru STPT să intre la iernat. Societatea de Transport Public Timișoara anunță că vineri, 23 octombrie, va fi ultima zi de circulație a vaporașelor pe Canalul Bega în acest sezon. Începând de sâmbătă, 24 octombrie, cele șase ambarcațiuni vor fi retrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vaporașele STPT intră la iernat
O operațiune comună a polițiștilor antidrog, a polițiștilor de frontieră și a procurorilor DIICOT a dus la scoaterea de pe piață a unei cantități uriașe de substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți și urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă. Activitatea infracțională a doi bărbați, cu vârste de 39 și 40...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Captură impresionantă în Timișoara: Două kilograme de droguri de mare risc și doi traficanți reținuți de DIICOT
Pensionarii vor avea o zi dedicată lor în cadrul expoziției Picasso en visite, adusă de Art Enconters la Timișoara, marți, 27 octombrie. Sunt așteptate persoanele de peste 65 de ani, acestea vor avea intrare gratuită între orele 10:00 și 20:00. Sub titlul „Marțea seniorilor”, inițiativa propune o zi întreagă în jurul artei, deschisă deopotrivă celor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Lucrările efectuate pentru reabilitarea DN 59B, între Deta și Cruceni, sectoare aflate în proces de consolidare se apropie de finalizare. Pe sectorul Livezile – Deta (km 60 –km 75), continuă realizarea semnalizării rutiere, iar pe sectorul Cruceni – Livezile (km 44 – km 60) a început așternerea stratului de uzură, ultimul strat de asfalt. Principalele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
CFR Infrastructură Timișoara a anunțat că proiectul de reabilitare al Gării de Nord a ajuns la final. Investiția a fost în valoare de 26,085 milioane de lei, fiind derulată de CNCF „CFR” SA – SRCF Timișoara și a urmărit reabilitarea ansamblului Gării de Nord și îmbunătățirea condițiilor oferite călătorilor. Lucrările au fost executate de asocierea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) își reafirmă rolul de pilon central în dezvoltarea tehnologiilor verzi și a cercetării aplicate prin organizarea unei sesiuni științifice internaționale de anvergură. Organizat în perspectiva Zilei Internaționale a Sustenabilității, evenimentul „SustainU Day” a fost dedicat în totalitate soluțiilor inovatoare pentru protecția mediului și utilizarea responsabilă a resurselor. Manifestarea s-a desfășurat în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inovație și cooperare transfrontalieră pentru mediu: UPT a dat startul „SustainU Day”
Facultatea de Arte și Design, în parteneriat cu Facultatea de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, organizează marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, la Galeria Mansarda, evenimentul „Brâncuși, Noi”, o întâlnire sincretică a artelor vizuale și ale spectacolului, dedicată celebrării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
SCM Politehnica Timișoara revine în cupele europene după șapte ani de absență. Comeback-ul se datorează rezultatelor din întrecerile interne, finala jucată în Cupa României și locul al patrulea din Liga Națională. Echipa viola întâlnește în cea de-a treia competiție europeană ca valoare formația lituaniană Granitas-Karys Kaunas, într-o dublă manșă cu ambele meciuri la sala Constantin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dublă europeană la Sala Constantin Jude. SCM Poli întâlnește Granitas Kaunas
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.