Meci cu suișuri și coborâșuri, dar cu un succes conform planului. SCM Politehnica a reușit o nouă victorie importantă în campionat, pe terenul lui CSU Suceava. S-a terminat 27-26 pentru violeți, care conduceau și la pauză tot la un gol diferență, scor 16-15. A fost o partidă foarte echilibrată, cu avantaj de ambele părți și cu încercări de desprindere atât în prima parte cât și în cea de-a doua.
a
Gazdele au condus cu 2-0, dar violeții au făcut rapid 6-3 și au ținut ecartul până spre finele primei părți, 16-13. Trupa bucovineană a întors scorul după pauză și a condus în mai multe rânduri cu două puncte, ultima dată la 23-21. Elevii lui Pero Milosevic au jucat la potențial ridicat finalul de joc, la fel ca în runda anterioară contra Constanței, și urcă momentan pe prima poziție, după 17 runde din sezonul regulat.
Marcatorii Politehnicii Timișoara: Orbovic 6, Krsto Milosevic 5, Hrimiuc 5, Marjanovic 3, Șania 3, Lasica 2, Fenici 1, Vuk Milosevic 1, Cîmpan 1.
Cu acest succes, Timișoara face a șasea victorie la rând și a noua din cele mai recente 10 etape ale Ligii Naționale. Dacă adăugăm și cele două jocuri de Cupa României, numărul victoriilor crește cu două!
Comentarii prin facebook