ALDE va avea un consilier local nou la Timișoara. Asta, după ce profesorul universitar Ilare Bordeașu a decis să renunțe la mandat și să se concentreze asupra carierei didactice. Bordeașu spune că s-a săturat de modul haotic în care se desfășoară lucrurile la CL, dar și de lipsa de sprijin din partea partidului.

Încă o schimbare în CL Timișoara, după cea de la PSD, unde Ion Ardeal Ieremia a plecat la București, fiind numit secretar de stat la Ministerul Culturii. De această dată, renunță, din motive personale, Ilare Bordeașu (ALDE). „Sunt deja obosit. Eu nu mă pot duce nepregătit la comisii și la plenuri. Primim proiectele așa cum le primim, foarte târziu, nu știm când sunt plenurile… Trebuie să studiez singur proiectele, să înțeleg despre ce este vorba, să mă consult cu prieteni care se pricep. Eu vreau să-mi fac și meseria, sunt și coordonator de doctorate. Efectiv mă simt obosit. Sper să nu se supere cetățenii, dar eu am spus întotdeauna că, în momentul în care nu am să mai pot gestiona situația, am să mă retrag”, a declarat, pentru deBanat.ro, Ilare Bordeașu. Profesorul universitar spune și că nu se aștepta ca atmosfera din plenuri să fie așa… războinică. „În plenuri văd numai clinciuri. Eu credeam că plenurile sunt punctuale, cu dezbateri pe articole, și chiar dacă nu-ți place adversarul politic, trebuie să-l asculți. Dar nu ca în plenurile de la CL, unde ați văzut care este atmosfera”, ne-a mai declarat Bordeașu. Acesta se aștepta să aibă parte de mai mult sprijin din partea partidului pe listele căruia a candidat. „Eu le-am trimis de fiecare dată colegilor proiectele, pentru a-mi face propuneri de amendamente, pe care să le susțin fie în comisii, fie chiar în plen. N-am prea primit răspunsuri. Mă zbat de unul singur și mie nu-mi place să fușăresc. Eu le-am spus, cred că, având în vedere că este un singur consilier, corect ar fi 6 din 6 luni să se schimbe, să învețe să lucreze cu legile”, a mai afirmat universitarul. Următorul pe lista ALDE pentru CL Timișoara a fost, în iunie 2016, Dorel Bogluț, care a mai făcut parte din legislativul local, ca reprezentant al vechiului PC.
Scrie un comentariu
11 comentarii pentru acest articol
Cu terenul pentru junior cum ramane? Nu renunti si la el? Mai bine spune adevarul ca a venit Tăriceanu si ti-a dat un sut in fund pentru incompetenta 🙂
Auzi la el, cariera universitara, cand saracutul n-are nicio functie executiva in Politehnica. Oricum, acest oltenas agresiv si circar era o pata pe obrazul Consiliului Local. Mereu nepregatit, mereu pe langa subiect si pus pe scandal (asta in cazul fericit in care nu trebuia sa participe la cate-o paranghelie pe plaiurile natale si chiar lua parte la plenuri).
Gresit dragilor.
Decizia este doar a lui. Demisia lui a fost inaintata cu mult timp inainte de a veni Tariceanu la Timisoara. Cine il stie, cunoaste ca nu sta sluga. In ce priveste competanta, ohooo, ar fi bine sa fie politicieni ca el. Daca stia de frica lui Tariceanu nu lua pozitie publica pe ordonanta 13, si au trecut atatea luni. Asa ca de ce nu l-a dat afara, atunci, Dar…nu. Lasati-o balta. De foarte mult timp a spus ca o sa plece. Este dintre putinii care a avut un comportament civilizat si corect. Este o pierdere. vedeti ca a dat un raspuns sincer si foarte corect.Altii ar fi dat in partid, el s-a ferit sa ii atce marsav.
In Politehnica este destul de tare si cu functii. Nu le stiti voi. este unul respectat si ascultat. Profesional, sunteti rautaciosi. Este tare. Putin universitari au carierea stiintifica a lui Bordeasu.
@ionel si cu terenul cum ramane? Vad ca este singurul lucru care nu l-ai punctat. O asa mare personalitate sa se preteze la asa ceva? Sa-si impinga progenitura la pomeni electorale liberale?
Chiar asa ce se mai aude de terenurile gratis pentru liberali?
Lasati-i fiul in pace. Nu fiti mizerabili.Taicasu nu are legatura cu competitia la care a participat. Si stiti asta, ca doar sunteti din partid, Intrebati baiatul si aflati adevarul. Maine o sa fie vinovat si pentru fostii sai studenti care se afla pe liste.Care este ilegalitatea? Ce vor intelege cititorii? ca a intrat partidul in disperare. Polemica asta face rau partidului si nu cred ca este normal. Este o mare si grea pierdere, dar ce vreti, sa faceti rau lui ALDE?
Nu, nu are legatura? Dar cine a votat criteriile de atribuire a terenurilor? Si de ce sa faca rau partidului, ca a fost tras demult pe linia moarta si nu se mai identifica cu ALDE.
ALDE 4 life ne stim bine si stii ca nu fost tras pe linia moarta. Tine capul plecat si calusul la gura. Stii de ce nu a vrut sa fie in prim plan. Ca sa fii tu si restul. Sa fim altceva. Fii cu bun simt, mai ales ca din respect nu a plecat din partid. Du-te si te culca, ca omul asta a facut pentru ALDE ce tu nu poti. Sa nu spun mai multe, pentru ca eu chiar il respect, ce ar trebui sa faci si tu. Stiu, ca voi toti..
nu il cunosc pe tipu asta dar stiu destule despre tariceanu. nu exista vreun argument sa i te alaturi politic. marele pnl e un mutant politic, alde ar trebui eutanasiat.
Inteleg ca este o mizerie de om, lipsit de competenta profesionala si violent. Iar fiul l-a mostenit. Macar de l-ar mostenii complet deja!
Si uite asa, se alege praful de partidul lui Tariceanu. Oricum era o adunatura de penali. Ramane cu CUSCA si altii de nivelul lui, din fostul partid al lui Voiculescu.
hilarie bordeiasu, Sfertodoctul asta este tot produsul (ne)gandirii lui holtenasul titi stancu, gaborul de la valcea, mare abbsolvent de sprituri pe la (per)univesitate priwara, la apelul de seara, pe la 60 ani!
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
- Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
- Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
- Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
- Anunț UAT Moșnița Nouă
- Fotbal pe sticlă, stadioane goale: cum confiscă televiziunile spiritul Timișoarei. Ultimul caz, Poli – Reșița, programat într-o zi de luni la o „oră lucrătoare”
- Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
- CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare

Administratie
Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Citeşte tot articolul

Politica
Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Citeşte tot articolul

Sport
Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
Citeşte tot articolul

Social
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Citeşte tot articolul
Sănatate
A fost dat startul lucrărilor de construire a Institutului Regional Oncologic Timișoara
Vineri, 2 octombrie, screening gratuit în Cerneteaz, comuna Giarmata
Prin intermediul CCIAT, Magen David Adom propune implementarea unui proiect-pilot pentru modernizarea serviciilor de urgență medicală din Timiș
Majoritatea pacienților cu cancer pulmonar sunt diagnosticați prea târziu, spune Cristian Oancea, prorector UMF. Ce e de făcut
Caravana Medicală MedLife Medici’s se pune în mişcare în județul Timiș. Prima oprire va fi miercuri, la Mașloc
Se apropie de final lucrările la Centrul de Mari Arși și la pasarela de legătură cu Spitalul Județean/VIDEO
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Timp liber și cultură
Mini-vacanța de toamnă aduce zile cu multă distracție la Iulius Town
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Timișoara a fost gazda Atelierului AnimaDOK4. Trei scurtmetraje animate au ieșit din mâna a 15 tineri
Moș Crăciun ajunge la Căminul Cultural din Coșteiu de Sus
Recital de pian, expoziție pentru colecționari și teatru interactiv pentru copii, în acest weekend, la Iulius Town
Magia dintre două continente la cumpăna dintre ani. Revelion la Istanbul cu As Tour Timişoara
Pensionarii pot vizita gratuit expoziția Picasso en visite, la Art Encounters
Universitatea de Vest Timișoara celebrează 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși
Copiii, invitaţi în lumea lui Picasso. Două evenimente marca Art Encounters
Filmele de la Cannes se întorc la Timişoara, la Cinema Timiș și Cinema Studio
Sâmbătă, 24 octombrie, se va alege cel mai bun preparat la ceaun din Moşniţa Nouă
Iulius Gardens transformat într-un tărâm magic de 17 dragoni animatronici/Foto
Economic
Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Citeşte tot articolul
Reabilitarea drumului național dintre Deta și Cruceni se apropie de final
Proiectul de reabilitare a Gării de Nord Timișoara a ajuns la final/VIDEO
Învățământ
Timișul vrea să investească patru milioane de euro la singura tabără școlară pe care a preluat-o, la Nădrag. Restul, blocate la guvern/VIDEO
Școala de vară a Universității de Științele Vieții s-a deschis la domeniul regal de la Săvârșin
Absolvenții generației 2026 a Facultății de Arte și Design își prezintă creațiile vestimentare în cadrul Galei MDVT 2026
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Știri de ultima oră
Fotbal cu pipeta! Când îți dorești puțin, fix atâta primești… Poli, egal dezamăgitor în Vale, de ziua lui Alexa
Meditații gratuite de la profesorii universitari: UPT deschide înscrierile la lecțiile de matematică pentru Bacalaureat și facultate
Urbanismul din Primăria Timișoara se întoarce la PUG din 2002. Noile documentații, realizate pe baza acestuia
Consiliul Județean Timiș pregătește un nou eveniment pe locația fostului stadion, Magia Crăciunului la Circ
Ce vom primi la Târgul de Crăciun al Primăriei Timișoara: Brad de 20 de metri, patinoar-circuit, un pian suspendat și cinci săptămâni de spectacole
CJ Timiș nu a uitat de pista de testare auto din județ, dar proiectul e în stand-by și se caută fonduri pentru realizare
Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro







































Comentarii prin facebook